Sibiul, evidențiat la capitolul ”Impactul proiectelor de dezvoltare finanțate prin Programul REGIO 2014-2020”

Acasa >

Articol

În cadrul Conferinței Regionale ”Dezvoltarea Regiunii Centru cu fonduri europene. Perspective de viitor” peste 150 reprezentanți ai autorităților publice locale, ai ONG-urilor și ai mediului universitar, din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu au discuta despre rolul avut în dezvoltarea Regiunii Centru a resurselor nerambursabile alocate pentru dezvoltare, context în care se preciza că gradul de absorbție al fondurilor europene gestionate de ADR Centru prin POR 2014-2020 a ajuns la 103%. A fost pusă în discuție și finalizarea Programului Operațional Regional 2014-2020, inclusiv percepția publică a impactului proiectelor de dezvoltare coordonate în ultimii opt ani de ADR Centru în calitate de Organism Intermediar în procesul de implementare a Programului REGIO. În final ADR Centru a oferit participanților un training de dezvoltare personală, care a pus accent pe menținerea unui echilibru optim între relațiile profesionale și cele personale, în contextul atât de încărcat al activității din domeniul managementului proiectelor.
Componentele de finanțarea POR 2014-2020, din regiune
—————————-
Autoritățile din Alba au prezenta vestigiile deosebite descoperite în procesul de reabilitare a Palatul Principilor, care constituie un ansamblu unic de Istorie din inima Cetății Alba Carolina. Au mai fost prezentate proiectul legate de modernizarea drumul ”de sub munte” din județul Brașov, care a revitalizat legătura directă dintre Munții Bucegi – Piatra Craiului până la Făgăraș,proiectul care a vizat renovarea Muzeului Tradițiilor Secuiești din Sfântu Gheorghe. Reprezentanții județului Mureș au fost prezentat intrvențiile de la Palatul Culturii, un edificiu cu totul excepțional, construit în stil Art-Nouveau, reabilitarea Sălii Oglinzilor și demersurile unui investitor vizionar care a construit cel mai mare centru de afaceri din România și, din domeniul construcțiilor, cel mai mare din Europa de Est, utilizând chibzuit resursele nerambursabile europene!

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibiul a excelat pe segmentul energiilor verzi
———————-
În fine, reprezentanții județului Sibiu au vorbit despre proiectele complexe din domenii diverse, de la mobilitate interjudețeană, la infrastructura socială, de la investițiile în educația copiilor defavorizați, la proiectele de eficientizare energetică a clădirilor publice, în timp ce Primăria municipiului Sibiu a pus accent pe crearea celei mai extinse rețele de mobilitate urbană durabilă, prin liniile verzi, de autobuze electrice, biciclete și trotinete care au oferit o nouă față orașului de pe Cibin.

 

Autor
23 decembrie 2023 la 12:58

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 5 ore
Minor ajuns la spital după ce a intrat cu bicicleta-ntr-o mașină, pe Ulița de Sus
Polițiștii rutieri intervin la un eveniment rutier, produs în localitatea Ilimbav, din comuna Marpod. Din primele cercetări efectuate a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Baza Sportivă Obor, în centrul atenției în minivacanța de 1 Mai
Baza Sportivă Obor a fost vineri, un punct de atracție pentru iubitorii de sport, dar și pentru amatori....
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Două dispariții semnalate de polițiști: o fată de 23 de ani și un bărbat de 48 de ani
Poliţiştii sibieni caută o tânără în vârstă de 23 de ani, care a plecat de acasă fără a...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Derbi pentru locul întâi în play-out. Măldărășanu: ”Suntem într-un moment bun al nostru, pozitivi, încrezători, mergem la Galați să câștigăm”
Antrenorul Marius Măldărășanu, a declarat, înaintea plecării spre Galați, unde FC Hermannstadt întâlnește Oțelul, duminică seara, în etapa...
Actualitate
4 min de citit