O preoteasă din județul Sibiu își uimește vecinii creând „opere de artă” din aluat și glazură. Crăciunul are întotdeauna miros de scorțișoară și gust de turtă dulce

Mirosul fin de scorțișoară și multe alte arome subtile, învăluie casa în care Moș Crăciun pare să-și fi deschis laborator de cofetărie. Este locul în care, cu mult talent și infinită răbdare, doamna Ildiko Zsebe, soția pastorului reformat din localitatea Boarta, județul Sibiu, zămislește adevărate bijuterii folosind turtă dulce. Aproape că nu te poți îndura să guști din dulcile creații, cu gândul la lungile ore, din zi și din noapte, petrecute pentru frământatul aluatului, coacere și, mai ales, ornat. Așa că, fiecare turtă dulce vine la pachet cu câteva clipe de contemplare a produsului.

„Aveam vreo 10 ani când am început să-mi ajut mama în bucătărie. Turta dulce o făceam de sărbători, după rețeta sașilor cu care eram vecini în Calvaser, satul în care am crescut. Și acum mai am formele de la mama, cu care decupam aluatul pentru a face steluțe, fulgi sau brăduți”.

De profesie educatoare, doamna Ildiko s-a trezit, în 2012, în fața unei dileme: „A scăzut foarte mult numărul elevilor de la clasele cu învățământ în limba maghiară și, de atunci, am rămas acasă. După 8 ani la catedră, am simțit că trebuie să fac altceva, iar coptul și decoratul turtei dulci mi s-au părut o idee foarte bună”.

Sunt deja 11 ani de când ceea ce părea a fi un capăt de drum s-a transformat într-o cale pe care puțini se încumetă să o urmeze. Pentru că sunt oameni pentru care fiecare detaliu contează, iar ornatul turtei dulci poate fi o misiune mult prea grea chiar și pentru cofetarii profesioniști: „Sunt un om autodidact, îmi place să învăț singură chiar și din greșeli. Pentru că a durat mult până să ajung să găsesc acel echilibru între ingrediente, care să dea turtei un gust deosebit, consistență și frăgezime. Apoi, decoratul este o treabă pentru care trebuie să ai toată răbdarea din lume. Pentru mine este cel mai eficient mod de a mă liniști. Când ornez sunt un alt om, mai bun, mai calm.”

Pe masa din bucătăria familiei Zsebe se află o căsuță din turtă dulce cum poate doar în basme ne închipuiam că există. Are pereți, geamuri și acoperiș peste care a fost așternută o „broderie” fină și albă ca neaua, din albuș de ou: „Lucrez aproape două zile doar la partea de decorare. În glazură folosesc doar albuș de ou și zahăr pudră. Este important ca turta dulce să aibă un gust bun, dar și aspectul contează”.

De altfel, în casă nu găsești bibelouri, locul acestora fiind luat de numeroase decorațiuni din turtă dulce, pe care le schimbă în funcție de anotimp sau de sărbătoare: „Am iepurași și flori pentru Paști, reni, globulețe, căsuțe sau brăduți pentru Crăciun, legume și fructe pentru toamnă și tot așa, pentru fiecare perioadă a anului sau mare sărbătoare. Unele le am de ani mulți și toate îmi sunt dragi”.

Ca orice mare cofetar, doamna Ildiko are un dichis: „Totul stă în felul în care dozezi mirodeniile. Sunt unele care usucă aluatul mai tare, iar altele care îi schimbă gustul prea mult. Pentru bază, folosesc două tipuri de făină, miere polifloră și ouă de casă. Avem găini și folosesc doar ouă proaspete. În plus, este important ca absolut totul să fie cântărit.”

Nici coacerea nu-i lucru tocmai simplu: „O vecină m-a rugat să-i dau aluatul gata făcut, că se descurcă ea mai departe. Nu a știut cum să regleze temperatura și nici timpul de coacere, așa că s-a trezit cu toată turta uscată și tare ca piatra”.

În anul 2019, Ildiko Zsebe și-a cunoscut un unchi pe care cel de-al Doilea Război Mondial l-a alungat din România, în Statele Unite ale Americii: „Deși nu-l văzusem niciodată, m-am gândit că i-ar plăcea o turtă dulce. A fost uimit de gust și, mai ales, de felul în care era decorată. A spus că nu a văzut vreodată așa ceva.”

La loc de cinste, în casa familiei Zsebe este păstrată o „copie” a acelei turte dulci. Pe ea, în limba maghiară, stă scris: „Cinstește-ți strămoșii pentru că prin ei ai câștigat viața, ai moștenit țara și pe Dumnezeu”.

Pe lângă pilde biblice, felicitări sau declarații de iubire, pe bucățile de turtă dulce au ajuns și denumiri de firmă: „M-a rugat cineva din Germania să-i fac o replică a siglei de la compania la care lucra. Doar că unul dintre copiii familiei a mâncat-o. Am fost nevoită să coc și să decorez o altă siglă, pe care am trimis-o cu curier rapid în Germania, unde a ajuns exact în ziua când era aniversarea firmei. Totul este bine când se termină cu bine, iar acest lucru se aplică și în cofetărie.”

De bunătățile doamnei Ildiko se bucură familia, vecinii și prietenii. Intenționează să-și creeze propria afacere, conștientă că piața dulciurilor este într-o continuă diversificare. Și pentru că tot se gândește la viitor, și-a rezervat o provocare: „Vreau să fac un sat în miniatură: cu biserică, oameni, case, străzi și animale. Ar putea fi chiar satul nostru, Boarta, și cred că un astfel de proiect ar presupune peste un an de muncă”.

Până una-alta, dacă vreodată o să ajungeți în fața turtelor dulci zămislite de preoteasa din Boarta, în mod sigur veți avea o dilemă: „Să le gust, sau doar să le admir, aceasta este întrebarea!”

În așteptarea satului miniatural, din turtă dulce cu miros de scorțișoară, care în mod sigur va face deliciul pofticioșilor dar și iubitorilor de frumos, avem o certitudine: județul Sibiu are oameni și locuri de poveste!