Ziua Sibiului, marcată la Biblioteca ASTRA printr-o prezentare de cărți

Data de 20 decembrie, celebrată începând de anul acesta drept Ziua Sibiului, va fi marcată miercuri la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, printr-o prezentare de publicații care tratează teme din istoria urbei noastre ori care elogiază personalități locale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Accesul la eveniment va fi gratuit, iar cei interesați vor avea prilejul să răsfoiască volumele prezentate. Printre cele peste 20 de titluri selectate, apărute în ultimii ani la Editura Honterus, se numără: „Sibiul în 1790/ Hermannstadt im Jahre 1790”, de Martin Hochmeister, „Hanul Dumbrava și Groapa Leilor. Istorie şi istorioare din Sibiu”, de Kurt Klemens, „Sibiul și electrificarea României; Cronică ilustrată 1891-2014”, de Marcel Stancu, „Sibiul în alb și negru”, de Fred Nuss, „La pas prin Sibiul vechi și nou”, de Lucia Veștemean, „Sibiul, între diplomaţie şi război, vol. I”, de dr. Toma-Cosmin Roman, „SIBIU Oameni și fapte/ Hermannstadt. Fakten-Bilder-Worte”, de Dagmar Zink, „Sibiu 830”, volum coordonat de Silviu Borș și Dan Nanu, și „Omnibuz, tramvai, troleibuz. Transportul public electric în Sibiu și în România”, de Marcel Stancu. În cadrul prezentării vor vorbi: dl. Dan Nanu, director al Direcției pentru Cultură Sibiu, dl. Benjamin Jósza, directorul Editurii Honterus, și dl. Răzvan C. Pop, managerul Bibliotecii ASTRA Sibiu.

Evenimentul este organizat de Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu, alături de biblioteca publică sibiană și de Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu și va avea loc miercuri, 20 decembrie 2023, la ora 15:00, în spațiul American Corner Sibiu, situat la etajul 5 al Bibliotecii ASTRA, instituție care se bucură de susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.

Este pentru prima dată în istorie când data de 20 decembrie este recunoscută ca fiind Ziua Sibiului, sărbătoare simbolică stabilită oficial anul acesta printr-o hotărâre a Consiliului Local. Ziua a fost aleasă deoarece prima atestare documentară a Sibiului datează din 20 decembrie 1191.

19 decembrie 2023 la 15:00

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 minute
Măsuri speciale de siguranță în județul Sibiu pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale
Pentru desfășurarea în siguranță a celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, angajații Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Mașină cuprinsă de flăcări în parcarea unui centru comercial din Șelimbăr
În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:00, pompierii sibieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 ore
FOTO Iarna din mai: ninge la Păltiniș și în zona de creastă a Făgărașului
Noaptea de vineri spre sâmbătă a readus iarna în județul Sibiu: ninge la Plătiniș și în zona înaltă...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Incendiu puternic pe strada Hermann Oberth din Mediaș: acoperișul unei case și două anexe, distruse
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață pe strada Hermann Oberth din municipiul Mediaș. La fața locului au intervenit...
Actualitate
1 min de citit