Duminica aceasta ne aduce din urmă o Istorie a Așteptării Întrupării lui Mesia – pe scurt fiind oferită de ideea pomenirii Duminicii Sfinților Strămoși- dar și o istorie a Eshatonului, a viitorului Împărăției restituită prin parabola „despre cina cea mare” (Luca 14. 16- 24). Biserica leagă astfel, într-o singură secvență evanghelică pe aceia care așteptau Venirea lui Mesia cu aceia care sunt chemați de Acesta la Cina Împărăției. Nu este întâmplător acest arc de timp. El ne spune că nimic din ce privește istoria mântuirii nu e întâmplător sau accident genetic, ori, știu eu, predestinare ieftină.

Pilda cinei ne descoperă cheia timpului acestuia care ne apropie de Betleem. Povestea dăruită de Hristos oamenilor pornește de la asemănarea Împărăției Cerurilor cu un om oarecare care face o cină la care cheamă pe toți (Luca 14.16). Dar spune pilda pentru a ilustra un adevăr: „Căci oricine se înalță pe sine va fi smerit, iar cel ce se smerește se va înălța” (Luca 14.11). Punând ca valoare a puterii sufletești smerenia, bunul simț. Care nu se pot naște doar din chemarea stăpânului ci și din asumarea chemării sale.

Priviți la cei dintâi chemați la Cina stăpânului din pildă. Ei nu vin pentru că unul cumpără țarină, alții boi- semnul bogăției absolute- altul femeie (motivarea e superficială, pentru că nici o nuntă nu se făcea de azi pe mâine). E un soi de critică asupra a ceea ce credeau oamenii vremii și noi că ne face oameni importanți. Stăpânul crede că nu doar cina e importantă cât mai ales chemarea sa de prieten. Chemare pe care, verset cu verset, o găsim în toate generațiile care alcătuiesc Strămoșii neamului din care se naște după trup omenesc Iisus Hristos. Chemare pe care o identificăm nu doar în oameni și idei ci în natura întreagă pusă la dispoziție ca să ne descoperim vocația de prieteni-răspuns la chemare Prietenului-Stăpân.

Nu. Nu e un discurs anti- țarină, boi ori femeie. Ci un cuvânt împotriva ierarhiei de valori răsturnate de lipsa prieteniei. Din lipsa cordialității participării la bucuria aproapelui tău. Din nesăbuita nedreptate pe care o faci Stăpânului că pentru tine contează doar ce contează pentru tine și nu ceea ce contează și pentru El.

Sluga Stăpânului pare că știe asta. Știe să stea alături de Stăpân. Nu judecă pe cei neveniți la Cină ci doar le anunță lipsa. Și cheamă, în numele Stăpânului, pe toți pierduții din marginile de piață ale stăpânirii acestuia: orbii, șchiopii, săracii. Pe cei nebăgați în seamă, pe cei fără prieteni și fără nici o valoare pentru stăpân. Pe cei care pentru spiritualitatea celor cu țarină-boi-nunți de pripas nu contau, cum nu prea contează nici astăzi. Dacă prietenii neatenți se termină grabnic- doar 3, slavă Domnului- se pare că lipsiții de interes sunt tot mai mulți și sunt siliți să intre la cină. Era ceea ce se întâmpla sub ochii lor ai fariseilor- legați de pământ, cărturarilor- legați în obezile ideologice asemeni boilor cumpărați de al doilea invitat și saducheii- cei seduși de teoriile legate de lipsa de veșnicie, pentru care contau doar trupurile și clipele lui aici și acum. Era ceea ce propovăduia Mântuitorul deschizând Legământul cel nou către cei din margini și piețe, din colbul ridicat de istorie și încă neașezat pe legi noi, care să-i aducă laolaltă pentru a alcătui popoare. Păgânii pentru iudei, barbarii pentru romani, străinii pentru toți ceilalți.

Chemarea Stăpânului Hristos e limpezită de ultimele cuvinte ale parabolei: „…nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea” (Luca. 14. 24). E mare pagubă pentru unul cu țarine, altul cu boi și altul cu nevastă abia asumată pierderea unei „gustări” la Cina despre care vorbește Hristos? De fapt refuzul de a fi la această Cină înseamnă refuzul de a fi neam cu Stăpânul, casnic și împreună-trăitor al bucuriei sale cu el. Că nu-l luaseră martor la bucuriile lor e una. Ar fi putut să-l invite dar nu au făcut-o. Dar să nu răspunzi la chemarea prieteniei cu prezența pare mai greu de înțeles de către Cel Care cheamă. Sau, ca să fiu mai bine înțeles, e de neînțeles de către Dumnezeu-Omul.

Cheia așezării Evangheliei Cinei în linie cu Duminica Strămoșilor e limpede de-acum. Șirul de viață anterior propriei noastre vieți ne apropie de Cina Împărăției dar nu e suficient. Tradiția este fundamentală dar nu suficientă. E nevoie de mai mult, de propriul nostru răspuns la chemare, de smerirea noastră în a renunța la ale noastre pentru această chemare. Din prag de Betleem chemarea este clară. Răspunsul merită limpezit cu fiecare clipă a vieții noastre!