Primăria Sibiu a obținut finanțare europeană nerambursabilă pentru eficientizarea energetică a clădirii grădiniței nr. 36

Primăria Sibiu a obținut finanțare europeană nerambursabilă pentru eficientizarea energetică a clădirii grădiniței nr. 36

Clădirea grădiniței nr. 36 din cartierul Țiglari va fi eficientizată energetic. Primăria Sibiu a depus în acest sens un proiect în cadrul Programului Regiunea Centru, care a fost aprobat spre finanțare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“În total, am depus proiecte pentru eficientizarea energetică a 10 clădiri ale unor unități de învățământ în valoare totală de 110 milioane de lei, iar pentru 9 dintre acestea am obținut deja finanțarea din fonduri europene, restul fiind încă în evaluare. Eficientizarea energetică este în fapt o modernizare completă a clădirilor, pentru creșterea confortului elevilor, dar și pentru reducerea consumului de utilități și a impactului asupra mediului, prin monitorizarea și reglarea funcționării rețelelor prin sisteme digitale. Urmează să depunem încă 5 proiecte similare, pe care le avem pregătite, în cadrul Programului Regiunea Centru”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Investiția în valoare de 6,4 milioane de lei planificată pentru Grădinița nr. 36 va presupune:

 

  • Instalarea unui sistem alternativ de producere a energiei electrice, prin panouri solare fotovoltaice, care vor genera energia necesară sistemului de iluminat al clădirii, precum și pentru ventilație și consum auxiliar al centralei termice.

  • Realizarea unui sistem de ventilație, cu unități individuale montate în fiecare sală, cu recuperator de căldură și umiditate

    Imagine intercalată
    Imagine intercalată
  • Reabilitarea instalației de producere și distribuție a căldurii prin dotarea cu pompe aer-apă, ce vor produce energie termică pentru încălzire și apă caldă. Atunci când temperatura exterioară nu va permite funcționarea pompelor de căldură, energia termică va fi asigurată prin cazane murale în condensație. Pentru reducerea risipei de apă caldă se vor monta robinete cu senzori și temporizare și se va realiza și un sistem de recirculare a apei calde. Astfel, risipa se va reduce cu aproximativ 70%.

  • Consolidarea acoperișului și înlocuirea învelitorii din țiglă.

  • Modernizarea tâmplăriei clădirii și izolarea termică a acesteia.

  • Înlocuirea sistemului de iluminat cu unul eficient energetic, care va fi conectat la un sistem de comandă de la distanță pentru adaptarea intensității luminoase și reglarea parametrilor și a timpului de funcționare, parte din sistemul de Building Management care se va realiza.

  • Refacerea finisajelor interioare, repararea trotuarelor și realizarea unei rampe pentru persoane cu dizabilități.

După semnarea contractului de finanțare, Primăria Sibiu va organiza o procedură de achiziție pentru contractarea lucrărilor propriu-zise, au transmis, într-un comunicat de presă, reprezentanţii municipalităţii.

08 decembrie 2023 la 12:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 37 minute
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 43 minute
Şelimbărul obţine pe final a doua victorie din acest sezon. Monea intră şi marchează
Echipa din Şelimbăr a câştigat, în urmă cu câteva minute, jocul de pe teren propriu cu ASA Tg....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.