Atelierul lui Moș Crăciun există! La Grădinița cu program normal Avrig…

Atelierul lui Moș Crăciun există! La Grădinița cu program normal Avrig…

Chiar dacă e finalizată din vara acestui an și încă nu funcționează pentru scopul ce a stat la baza edificării, Grădinița cu program normal Avrig este zilele acestea deosebit de animată, voluntari, angajați ai unor societăți comerciale din zonă, reprezentanți ai instituțiilor publice, cadre didactice și copii din localitate, de vârstă școlară sau preșcolară, participând aici la diverse activități creative în cadrul Atelierului lui Moș Crăciun, parte a proiectului „Zâmbete pentru bunicii singuri", derulat de Asociația Timp și suflet Avrig.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cei prezenți la activitățile de la noua grădinița din Avrig confecționează tot soiul de ornamente frumoase pentru sărbătorile de iarnă, pe care, mai apoi, reprezentanții asociației avrigene le „comercializează” pentru ca sumele încasate să fie folosite în scopul achiziționării unor cadouri de sărbători ce vor fi oferite persoanelor vârstnice rezidente în cămine din Tălmaciu, Merghindeal și Agnita.

„Toate ornamentele create de voluntarii participanți la atelierele de creație vor fi expuse la standul special pus la dispoziție de Leroy Merlin, în cadrul magazinului din Sibiu. Noi nu vinde efectiv produsele, le expunem și lăsăm la alegerea fiecărui doritor să facă o donație pentru a sprijini cauza noastră, în schimbul acestei donații putând alege un ornament pentru sărbătorile de iarnă. La atelierele desfășurate în cadrul grădiniței din Avrig participă, pe bază de programare, orice doritor, dar avem și voluntari permanenți care creează sau coordonează echipele prezente. În afara produselor create la Avrig, vineri sâmbătă și duminică, între orele 15 și 18, la intrarea în magazinul de bricolaj din Sibiu funcționează, de asemenea, un loc special unde orice copil se poate înscrie pentru a crea, din materiale reciclabile, adevărate capodopere pentru decorat casele în perioada sărbătorilor de iarnă. Ne dorim ca din sumele strânse în urma acestei campanii să achiziționăm diverse obiecte vestimentare, băuturi răcoritoare și alte cadouri dulci, pe care, în zilele premergătoare Crăciunului, le vom oferi celor 101 de persoane vârstnice de la cămine din Merghindeal, Tălmaciu și Agnita. În afara acestor donații, bunicii de la cele trei cămine vor primi ornamente pentru camere realizate de elevi în cadrul diverselor activități desfășurate în instituțiile de învățământ.

Dacă ești gata să te arunci în vârtejul creativității, vino să ne lași pe noi, echipa Asociației Timp și Suflet, să-ți îndrumăm pașii. Îți promitem să nu fie doar distractiv, ci și mai captivant decât o cursă de sănii pe părtie!

Dar asta nu e tot! Poți fi eroul Crăciunului cumpărând una dintre minunatele creații realizate de voluntarii noștri. Banii strânși vor face ca Moș Crăciun să ajungă în viteza luminii la bunici singuri din azilurile de bătrâni.

Haideți să facem din acest Crăciun o poveste memorabilă, mai palpitantă decât așteptarea cadourilor de sub brad!

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Alătură-te nouă pentru a recicla, crea și, cel mai important, a dărui bucurie!”, ne-a informat Cătălina Tămășel, președinta Asociației Timp și Suflet din Avrig.

Cei ce doresc să sprijine campania „Zâmbete pentru bunicii singuri”, dar și alte proiecte ale asociației din Avrig, pot face donații în lei în contul RO47BTRLRONCRT0585652801.

 

Autor - Dan FRÂNCU
05 decembrie 2023 la 13:28
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 39 minute
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 oră
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Şelimbărul obţine pe final a doua victorie din acest sezon. Monea intră şi marchează
Echipa din Şelimbăr a câştigat, în urmă cu câteva minute, jocul de pe teren propriu cu ASA Tg....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.