Școala Regina Maria la ceas aniversar – 94 de ani de la înființare

Școala Regina Maria la ceas aniversar – 94 de ani de la înființare

Anul acesta școlar reprezintă pentru elevii și dascălii Școlii Gimnaziale Regina Maria din Sibiu  un eveniment deosebit, marcat de împlinirea a 94 de ani de existență.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

         

Mergând pe aceeași tradiție de a sărbători un număr de ani de la înființare, școala noastră a organizat mai multe activități cultural – educative în care s-au implicat conducerea școlii, cadre didactice și elevi.

         

Evenimentele dedicate sărbătoririi a 94 de ani de existență au început cu un concurs pe teme de istorie organizat de  prof.de istorie: dir. Savu Alexandra, prof. Lozneanu Magda si prof. Opriș Ovidiu, intitulat „ Istoria Monarhiei din România”, la care au participat 14 echipaje formate din elevi ai școlii gazdă, elevi de la Școala Gimnazială Nr. 1 și Școala Gimnazială Nr. 12 din Sibiu. Acestia au dat dovadă de cunoștințe temeinice privind subiectul abordat și au fost răsplătiți cu premii, diplome și cadouri.

          

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Manifestările au continuat cu o expoziție de desene dedicate acestui eveniment, coordonată de prof. Camelia Zauner. Tot cu acest prilej, în prezența domnului colonel Petru Bejenaru și a altor oficialități a fost înființat cercul “ Cultul Eroilor Regina Maria”. Rolul acestui cerc este de cinstire a eroilor neamului prin diverse activități: înfrumusețarea, conservarea, întreținerea monumentelor și cimitirelor eroilor de pe raza județului Sibiu. Școlii noastre îi revine sarcina de a se îngriji monumentul eroilor situat în incinta cimitirului de lângă Biserica din Groapă.

          

De asemenea, doamnele profesoare de limba și literatura română din cadrul școlii Regina Maria, dir. adj. Bucșe Andra, prof. Zotică Laura, prof. Bersa Ana și prof. Rusu Ramona au organizat un concurs de limba română pentru elevii claselor a V-a.

         

Manifestările dedicate acestei zile de sărbătoare s-au încheiat cu un recital susținut de corul școlii coordonat de prof. de muzică, dl. Oprișiu  Cristian. Astfel, în mintea și în sufletul fiecărui participant la acest eveniment a rămas o amintire care cu greu poate fi uitată. Fie că vorbim despre cei care au absolvit Școala Regina Maria, fie despre cei care sunt astăzi elevi ai școlii, noi cadrele didactice  suntem convinse că toți știu să ducă mai departe ștafeta valorilor promovate aici. Ne dorim ca și de acum încolo școala  noastră să rămână un factor de cultură și civilizație în Sibiu, o prezență vie în viața orașului nostru.

                                                                                        

  Prof. Opriș Ovidiu

 

Custom Image Custom Image

28 noiembrie 2023 la 08:05
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 4 ore
Tavon King nu mai continuă la CSU Sibiu
Gruparea studenţească sibiană anunţă despărţirea de americanul Tavon King. Acesta este al treilea jucător de care se despart...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Cursa Sponsorilor închide parţial Calea Poplăcii
Pentru desfășurarea Cursei Sponsorilor, eveniment premergător Turului Ciclist al Sibiului (3-7 iulie), duminică, 28 iunie, Calea Poplăcii va...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Kevin Ciubotaru rămâne în Superligă? “Avem discuţii”. Pe ce bani poate pleca internaţionalul român
Unul dintre finanţatorii echipei FC Hermannstadt, Claudiu Rotar, a recunoscut, la DigiSport, că mai multe echipe se interesează...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
(FOTO) Un fost jucător de la FC Hermannstadt, la reunirea “călăreţilor roşii”. Noutăţile Şelimbărului la reluarea pregătirilor
Printre cei 22 de jucători prezenţi, astăzi, la Sibiu, la reunirea echipei din Şelimbăr se numără şi Dragoş...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 25.06.2026 SIBIEL, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
(ACTUALIZARE) Cristi Neguţ confirmă interesul Chindiei pentru el, dar susţine că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt
Cristi Neguţ, unul dintre obişnuiţii primului “unsprezece”, declară că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
(FOTO) Finală 100% sibiană la etapa U18 de beachvolley. Trei sportive de la ACS Champions au plecat direct la lotul național al României
Prima etapă a Campionatului Național U18 de beachvolley, desfășurată în weekend la baza Eco Sports Dome din Sibiu,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 1 zi
Val de numere de înmatriculare pierdute în urma furtunii de la Sibiu
Aversele torențiale care s-au abătut în această după-amiază asupra Sibiului au lăsat în urmă nu doar străzi inundate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
“Mo” Pratt rămâne la CSU. E la al optulea sezon în tricoul “galben-albaştrilor”. ”Sibiul esto familie pentru mine”
Monyea Pratt se va regăsi în lotul lui CSU Sibiu și în sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Muline...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? De ce toată lumea e îngrijorată: nicio informaţie despre noul antrenor şi lot, cu şase săptămâni înaintea noului sezon al Ligii 2
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? Sau ce se întâmplă la FC Hermannstadt? Sunt întrebările pe care şi...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Ele sunt campioanele judeţene de juniori ale Sibiului în sezonul 2025/26
U19: AFC TĂLMACIU Cristian Botărel, Andrei Popa, Rareş Bucovanu, Darius Costoiu, Ioan Gică, Robert Roman, Florin Piloiu, Fabian Popescu,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Final de iunie călduros şi cu ploi torenţiale
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă și...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.