Candidații Colegiului Medicilor Stomatologi din Sibiu au fost validați: au fost stabilite funcțiile în cadrul Biroului Executiv 

Candidații Colegiului Medicilor Stomatologi din Sibiu au fost validați: au fost stabilite funcțiile în cadrul Biroului Executiv 

Potrivit calendarului pentru alegerea membrilor organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România (CMSR) constituite la nivel naţional, respectiv la nivelul colegiilor teritoriale pentru mandatul 2023 – 2027, după ce în perioada 1 – 2 noiembrie a avut loc depunerea candidaturilor pentru funcţiile eligibile din cadrul consiliilor colegiilor teritoriale şi al Adunării generale naţionale, în urmă cu 11 zile au avut loc alegerile pentru funcţiile eligibile din cadrul Consiliului colegiului teritorial şi al Adunării generale naţionale. La finalul scrutinul de votare   comisia electorală a   început procesul de numărare a voturilor   în prezenta observatorilor delegați. În unele colegii teritoriale procesul de numărare a buletinelor de vot a fost finalizat înainte de ora 23.30, în altele acesta s-a încheiat abia a doua zi așa cum am consemnat și la Sibiu.   Rezultatele preliminare au conturat un nou val de preferințe ca urmare a unor nemultumiri cumulate de stomatologi pe mandatul unor conduceri anterioare. Mai mult, în rândul votanților predomina dorința de a reduce numărul mandatelor de conducere, precum și dorința de a se asigura o mai bună comunicare și un cadru de consultare mai democratic a corpului profesional și asociațiilor înainte de a se lua decizi care vizează interesul stict profesional a membrilor acestor structuri asociative. În acest sens medicii stomatologi din România, reuniţi în cadrul mai multor asociaţii profesionale, au solicitat, încă din   14 septembrie, intervenţia de urgenţă a Guvernului pentru a permite prezenţa observatorilor la procesul electoral pentru alegerea conducerii Colegiului Medicilor Stomatologi din România, o premieră pentru România post-decembristă.
Meticulozitate în verificarea și numărarea voturilor la Sibiu
Componenții Comisiei electorale a CMS Sibiu au fost meticuloși pornind de la sigilarea urnelor transparente, verificarea dreptului de vot, observarea procesului de votare și până în momentul desigilăriii urnelor, urmat de verificarea fiecărui buletin de vot pentru a fi considerat valabil sau invalidat, respectiv nul. Președintele comisiei electorale de la Sibiu, Dr. Curta Radu Simion Nicolae, secretarul Dr. Manolescu Mariana Rodica și membrul acestei comisii, Dr. Stoeneşteanu Elena Mădălina sprijiniți tehnic de secretarul CMS Sibiu, Rafa Laura, au acționat în linia bunelor practici specifice acestui exercițiu democratic. Din cei 608 membri la urne au venit 260 de votanți. În centrul de votare am fost surprinși să constatăm prezența unor observatori delegati de Ministerul Sănătății, anume: Dr. Mezdrea Violina, reprezentant al Directiei de Sănătate Publică Sibiu, Dr. lordache Alina Gabriela din partea Patronatului Medicilor Stomatologi din România și Dr. Voinea Alina din partea Societății de Stomatologie Estetică din România, care au acționat cu aceeași scrupulozitate, verificând fiecare buletin de vot și notând numărul de voturi cumulat de fiecare candidat pentru a preveni contestații sau vicii în procesul de votare. În final, buletinele de vot nefolosite, cele anulate, dar și cele continând opțiunea alegătorilor au fost puse în saci separați sigilați, documente care se păstrează în arhiva CMS Sibiu. Procesele verbale cu listele aspiranților eligibili pentru   Consiliul Colegiului Regional și a celor pentru   Adunarea Generală Națională au fost trimise la Centrul Electoral Central. Rezultatele membrilor Consiliului Judetean   fiind recent validate aceștia   au trecut la următoarea etapă, anume alegerea Biroului Executiv, care are următoarea componență: Dr. Andronic Andrei Ioan – președinte; dr. Duca Vasile Octavian – vicepreședinte, Scorțescu Mihai Alexandru – vicepreședinte, dr. Smărăndoiu Marius – trezorier și   dr. Micu Mihai Liviu – secretar.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

 

Autor - Adrian POPESCU
27 noiembrie 2023 la 15:32
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 52 minute
16 octombrie 1929: ziua în care Sibiul a privit spre cer. Zeppelin-ul deasupra orașului
În după-amiaza zilei de 16 octombrie 1929, sibienii au văzut deasupra orașului dirijabilul german Graf Zeppelin, un aparat...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Cadeți din nouă țări își testează limitele în munții Sibiului, la prima ediție Mountain Challenge Competition
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu organizează, între 19 și 23 octombrie, prima ediție a „Mountain Challenge...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
(ACTUALIZARE) Mediaşul câştigă derbiul Sibiului, 3-2 cu FC Inter, pe „Municipal”, la capătul unui meci spectaculos
La capătul unui meci spectaculos, cu cinci goluri, ACS Mediaş se impune la Sibiu cu 3-2, pe "Municipal"....
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 5 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.10.2026 LUDOS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Instituții, ONG-uri și culte au discutat la Sibiu despre reintegrarea persoanelor care au comis infracțiuni
Aproximativ 35 de reprezentanți ai instituțiilor publice, organizațiilor neguvernamentale și cultelor religioase au participat, în 9 octombrie, la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 8 ore
Ce facem în weekend la Sibiu: artă în stradă, teatru, dans, filme și activități pentru copii
Sibiul intră, în weekendul 17–18 octombrie, într-un ritm cultural intens. Astra Film Festival își deschide porțile, strada Arhivelor...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 10 ore
BIS Teatru duce povești africane în școlile din Sibiu și Rășinari
Actorii BIS Teatru revin în comunitatea sibiană după Festivalul „25 de ore de teatru non-stop”, de această dată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Astra Film Festival începe la Sibiu: nouă zile de documentare, întrebări și povești despre lumea reală
Sibiul devine, de mâine până în 25 octombrie, locul în care lumea reală ajunge pe marele ecran și...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 13 ore
“Românii au talent” i-a schimbat viața. Ricky, liceanul de la “Betania” campion pe tatami și premiant la școală
Avea aproape 5 ani cândi-a văzut la televizor pe sportivii clubului PUMA făcând spectacol la “Românii au talent”....
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 23 ore
Derbi judeţean, în nocturnă, pe „Municipal”. Interul, în căutarea primei victorii cu ACS Mediaş
Aşteptat cu deosebit interes atât în rândul suporterilor sibieni, cât şi al celor din localitatea de pe malurile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
Sala “Transilvania” găzduieşte, vineri, ediţia a IV-a a “Cupei Speranţelor”. Participă echipele a şapte şcoli din Sibiu
Sala “Transilvania” din Sibiu va găzdui, vineri, 16 octombrie, cea de-a IV-a ediție a “Cupei Speranțelor”, un turneu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 21.10.2026 MALANCRAV, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.