PSD Sibiu: Tinerii reprezintă o prioritate pentru PSD

PSD Sibiu: Tinerii reprezintă o prioritate pentru PSD

Organizația Județeană a Tineretului Social Democrat Sibiu și-a ales conducerea. Ședința s-a desfășurat în prezența președintelui Tineretului Social Democrat din România, Alexandru Mihai Ghigiu. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Ne propunem ca organizația de tineret să devină principalul motor al PSD Sibiu. Îi aștept pe tinerii sibieni care nu sunt, încă, implicați politic să vină la PSD Sibiu, să vadă că avem o echipă dinamică, ce realizează foarte multe acțiuni de ajutorare a sibienilor aflați în nevoie. Am ajutat oameni cărora le-au luat foc casele, ne-am mobilizat pentru a sprijini copii și tineri cu nevoi speciale, care aveau nevoie de tratamente costisitoare. Donăm periodic sânge, am organizat campionate sportive, de fotbal și șah, strângând bani pentru cei fără posibilități materiale. Am organizat dezbateri, la Sala Thalia, pe teme de actualitate, care afectează tinerii din ziua de azi, cum ar fi consumul de droguri și bullyingul.  Îi așteptăm pe tineri cu idei și propuneri care să vină în sprijinul lor, inițiative pe care orice administrație publică locală ar trebui să le implementeze. Este important ca tinerii să se implice mai mult, să aibă un cuvânt de spus la următoarele alegeri și să aibă cât mai mulți reprezentanți în toate structurile de conducere administrativ-teritoriale”, spune Florian Giubega, președintele ales al Organizației Județene a Tineretului Social Democrat Sibiu.

”Mă bucur că tot mai mulți tineri se alătură echipei social-democrate, sediul nostru fiind arhiplin la fiecare întâlnire a lor. Îi felicit pentru toate acțiunile desfășurate, îi încurajez să continue și îi asigur de toată susținerea mea”, a declarat deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

PSD Sibiu

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor - ADVERTORIAL
22 noiembrie 2023 la 11:49
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Cel mai mare showroom LEPAS din Europa, deschis la Sibiu. Marca auto chineză intră pe piața românească
Brandul auto LEPAS, parte a grupului chinez Chery, și-a deschis miercuri, 30 septembrie, primul showroom din România, la...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 7 ore
Antrenorii de la Academia de Fotbal Alma Sibiu, la “Professional Coaching Summit”
Mai mulţi antrenori ai Academiei de Fotal Alma Sibiu au fost prezenţi, zilele trecute, la “Professional Coaching Summit”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 9 ore
ULBS și Academia Forțelor Terestre au deschis noul an universitar: mai mulți studenți confirmați la Sibiu
Astăzi a avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2026–2027, organizată de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 11 ore
Sibiu Open 2026: Turneu dedicat copiilor şi juniorilor, organizat conform clasificării internaționale UTR
Turneul de tenis Sibiu Open revine între 9 și 12 octombrie, cu o nouă ediție dedicată copiilor și...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
Poveștile lui Ion Creangă se aud și în limba germană la Teatrul „Gong” din Sibiu
Poveștile lui Ion Creangă ajung pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu și în limba...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Cât mai valorează ”călăreţii roşii”? Şelimbărul e la mijlocul clasamentului valorilor loturilor din Liga 2
2,27 milioane de euro este valoarea de piaţă a tururor jucătorilor din lotul lui Eugen Beza, conform site-ului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
ACS Champions păstrează trofeul la Sibiu. “Panterele” câştigă “Champions Trophy U15 by Bistroteca Baum” după finala cu Rapid
Sala “Transilvania” şi Sala Polivalentă din Şura Mică au găzduit, în zilele de 26 și 27 septembrie, meciurile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Fetele de la Interstar, a treia victorie consecutivă în campionat. Sibiencele au maximum de puncte
Echipa feminină de fotbal a Interstarului a câştigat cu 5-1 meciul disputat duminică, 27 septembre, în etapa a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Campionatul Național de XCM și-a desemnat campionii, la Păltiniș: A căzut cortina şi peste sezonul al XV-lea al Triadei MTB
Munții Cindrel au fost scena celei mai importante competiții de ciclism montan din această toamnă. Triada MTB Păltiniș...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreuperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 01.10.2026 CARTISOARA, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
„Jungla” de Ada Milea deschide programul lunii octombrie la Teatrul Gong. 64 de evenimente pentru copii și adolescenți
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu pregătește un program bogat în luna octombrie. Nu mai puțin de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
17 zile până la ASTRA Film. Dumitru Budrala: „Există povești care încep într-o familie și ajung să vorbească despre noi toți”
ASTRA Film Festival revine la Sibiu între 17 și 25 octombrie, cu o ediție care adună documentare despre...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.