PSD Sibiu: "Tot PSD construiește și Autostrada Sibiu – Pitești"

PSD Sibiu: "Tot PSD construiește și Autostrada Sibiu – Pitești"

Lucrările la primul tunel din Autostrada Sibiu – Pitești, construit pe sub Dealul Momaia din județul Argeș, se desfășoară în ritm susținut. Cu puţin timp în urmă, premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au inspectat lucrările de pe șantierul secțiunii Pitești – Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu – Pitești. Întregul tronson este realizat pe proiecte europene, din fonduri nerambursabile.
Tunelul Tigveni va fi o premieră în infrastructura rutieră din România în ultimii 34 de ani, fiind prima străpungere realizată după 1989. Cu o lungime de 1,35 kilometri, tunelul va avea două galerii, construite în paralel, iar fiecare galerie va avea două benzi de circulație, plus o bandă de urgență. La construcția acestuia se lucrează non-stop, cu două echipe, concomitent.
„Cred că este prima străpungere după perioada comunistă și, deși nu este o lucrare întinsă, este foarte dificilă. Este evident că deja constructorul este în avans cu lucrările și îl felicit. Aceste trei tronsoane, de la Pitești spre Sibiu, care sunt încă în lucru, au fost ocolite de toți miniștrii transporturilor, de 30 și ceva de ani. Sorin Grindeanu e primul ministru care finalizează lucrările de la Nădlac până la Constanța și o să facem la fel din Moldova până în Constanța. E prima oară când avem un plan și acest plan prinde contur. Nu va exista să nu avem bani pentru infrastructură! Guvernul a alocat cei mai mulți bani la Transporturi pentru cofinanțări pentru că sunt cei mai avansați la absorbția de fonduri europene. Vom ajunge la peste 95% cu absorbția, pe exercițiul financiar trecut, iar acest lucru este o premieră la Ministerul Transporturilor”, a declarat Marcel Ciolacu, prim-ministrul României.
Ministrul Sorin Grindeanu apreciază că ”anul viitor, constructorul ar putea termina, dacă nu tot, măcar tronsoane din acest traseu de 30 de kilometri, cel puțin în zona Bascov – Măniceşti”. ”Sper să menţină această companie ritmul pe care l-a avut anul acesta, şi anul viitor. Dacă vor face acest lucru, o să avem o surpriză plăcută, chiar dacă termenul din contract este 2025 pe Piteşti – Curtea de Argeş”,  spune ministrul Transporturilor.
Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș are o lungime de circa 10 kilometri. Contractul pentru proiectarea și execuția acestei secțiuni a fost semnat în noiembrie 2021, cu o valoare de 1,6 miliarde de lei fără TVA și o durată de 60 de luni, din care 16 luni pentru proiectare și 44 de luni pentru execuția lucrărilor.
În cadrul contractului, vor fi realizate mai multe lucrări de complexitate ridicată:
Construirea a 12 poduri, pasaje și/sau viaducte, având o lungime medie de 230 de metri, cel mai lung fiind Viaductul de la km. 84+341, în lungime de 630 de metri.
Construirea unui Tunel în lungime de 1.350 de metri, în zona de traversare a dealului Momaia, județul Argeș.
Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de peste 122 de kilometri, împărțită în 5 secțiuni. Sibiul va juca un roldeveni cel mai important nod  și va lega Sud-Estul, Centrul şi Vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi, fiind o parte importantă a Coridorului 4 Paneuropean.
În contextul finalizării Autostrăzii Sibiu – Pitești și a Autostrăzii Sibiu – Brașov, Sibiul va deveni cel mai important nod rutier din România. Atunci când s-a semnat contractul şi a început amenajarea de şantier la tronsonul Sibiu – Boiţa, în timpul fostei guvernări PSD, mulţi sibieni au fost sceptici în privinţa realizării, dar ne-am ţinut de cuvânt şi autostrada a fost dată în folosinţă, la termenul asumat în contract.
Îl felicităm pe ministrul Sorin Grindeanu pentru această nouă realizare, care este de importanţă strategică pentru România.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

PSD Sibiu

Custom Image Custom Image

20 noiembrie 2023 la 09:28
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 ore
De aici ar fi putut veni salvarea? Fostul atacant al Gazului Metan afirmă că noul investitor al CFR-ului a vrut iniţial să o preia pe FC Hermannstadt
Elveţianul Hendrik Klein, noul preşedinte al grupării CFR Cluj, care face parte dintr-un grup de investitori din Ţara...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
AJF Sibiu a stabilit componenţa celui de-al doilea eşalon judeţean şi programul celor 22 de etape
Asociaţia Judeţeană de Fotbal a finalizat înscrierile în Liga a IV-a, cel de-al doilea eşalon judeţean, care va...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Colaborare importantă pentru Alma şi FC Inter. Zece jucători pot evolua atât în Liga 3, cât şi în SuperLiga Sibiu
FC Inter Sibiu și Academia de Fotbal Alma Sibiu încep o colaborare importantă pentru dezvoltarea tinerilor jucători sibieni....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 21 ore
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.