O sărbătoare unică la Veștem: 555 ani de la atestarea documentară și 55 de ani de activitate a Grupului Vocal VESTALA, în prezența ministrului Culturii, Raluca Turcan!

O sărbătoare unică la Veștem: 555 ani de la atestarea documentară și 55 de ani de activitate a Grupului Vocal VESTALA, în prezența ministrului Culturii, Raluca Turcan!

Duminică 12 noiembrie, comuna Șelimbăr a organizat a doua mare sărbătoare din acest an, după sărbătorirea celor 700 de ani de atestare documentară (în 23 iunie). Frumoasa sală a căminului cultural din Veștem a găzduit tripla sărbătoare a localității Veștem: 555 de ani de la atestarea documentară (1468-2023), un secol de la plantarea stejarului încoronării (1923-2023) și 55 de ani de la înființarea Grupului Vocal VESTALA, coordonat de jumătate de secol de doamna Maria Neghină, cetățean de onoare al comunei Șelimbăr, recunoscută ca mamă și dascăl pentru generații întregi de veștemeni. În prezența puținilor invitați speciali și a consilierilor locali, cuvântul de binecuvântare a manifestării a fost rostit de preotul Bogdan Taifas și preotul Ioan Paroș. Deschiderea oficială a evenimentelor a fost făcută de primarul Marius Grecu, împreună cu ministrul culturii – doamna Raluca Turcan -, care a dorit să participe și la acest moment aniversar al comunității locale, asistând la toate evenimentele serii. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cei 555 de ani de atestare documentară au fost evocați – pe larg – de monograful localității, col. dr. Alexandru Bucur. În expunerea sa, istoricul a prezentat cel mai vechi document păstrat („Socotelile Sibiului”, ce justifică apartenența la scaunul Sibiului), argumentând științific locuirea străveche și continuă pe aceste meleaguri, justificată prin condițiile socio-climatice favorabile locuirii, în depresiunea Sibiului. Iar satul Veștem – în germană Westen, sau Westendorf („satul de la Vest”), în maghiară Vesztény – nu a fost ocolit de nici una din marile bătălii ale trecutului. Într-o atmosferă solemnă, sala arhiplină a urmărit toate evenimentele din istoria Veștemului, acestea fiind structurate pe următoarele capitole: arheologie, biserică, grădiniță, școală, cele două războaie mondiale, personalități, tradiții, etc. De altfel, toți cei pasionați de istoria satului, vor putea să cunoască monografia localității Veștem, lucrare aflată în plin proces de elaborare (planificată a fi editată în iunie 2024); col. dr. Alexandru Bucur a făcut un apel public – către întreaga comunitate – de a sprijini efortul de a promova imagini și documente comunitare, ale tuturor generațiilor de veștemeni. Cei interesați, vor putea studia expoziția documentară istorică – dispusă în cămin, pe perioada manifestării – care va fi reamplasată permanent în școala din Veștem, astfel încât tinerele generații să cunoască trecutul bogat în evenimente, al acestor meleaguri. 

Istoricul grupului vocal folcloric VESTALA – prezentat de înv. Irina Milea, a fost reconstituit de doamna preoteasă Maria Neghină: «În urmă cu 55 de ani – perioadă în care doamna Eugenia Tatu (fiică a satului Veștem) funcționa în cadrul căminului cultural Șelimbăr – s-a înființat un grup vocal, ce era format (la vremea aceea) numai din femei de diferite vârste, chiar și fetițe de 10-11 ani. Grupul vocal a desfășurat o activitate cultural artistică bogată, acest lucru dând posibilitatea ca în spectacolele desfășurate de-a lungul timpului să fie prezentat portul popular veștemenesc autentic. La început grupul a fost format din: Velțan Cornelia (mama Nelă a Brădenii), Hașegan Maria (Mărioara Ghibolarului), Drăgan Maria (Măria lu´ Drăgănel), Hanea Rafira (Firuca Țărenii), Milea Maria (Măria lu´ Rojii), Milea Ana (Ana Boiceana a lu´ Melehuț), Biserică Maria (Oara Bănceu). Fetițele – ce au participat de-a lungul timpului – au fost: Baciu Aurica, Milea Corneluța (a lu´ Șuștărelu´), Milea Doina, Drăgan Maria, Drăgan Nicoleta. Din anul 1970 până în 1973, grupul a fost condus de doamna prof. Maricuța Georgeta, ce a funcționat la Școala Generală Veștem ca profesoară de desen și muzică. Din 1973, grupul a fost preluat de doamna Maria Neghină, învățătoare la Școala Generală Veștem, care a îndrumat grupul până în prezent.  Pe parcurs s-au mai alăturat grupului: înv. Popa Viorica-Toma, înv. Ogrean Viorica – Boieraș, Popa Maria și Cașolțan Angela. Trecerea în revistă a spectacolelor susținute în cadrul festivalurilor și concursurilor este elocventă, prin participarea la toate edițiile Festivalului Național Cântarea României (primind premiul I și titlul de Laureat, în cadrul etapei republicane), la Festivalul Mărțișor Sibiu (1974), Gala Antenelor Alba Iulia (în 1978, organizat de Adrian Păunescu), Festivalul Folcloric Cireșarii Cisnădie (la mai multe ediții, premiile primite fiind coronițe cu cireșe), Festivalul Interjudețean Cumpăna (jud. Argeș), festivalurile locale din Sibiu, Cristian (jud. Sibiu), Jina, Rășinari, Sadu, Tălmaciu, Șelimbăr, Sighișoara, București. În anul 1991, în cadrul aniversării a 100 de ani de la fondarea Școlii Veștem, grupul a devenit grup mixt, primind numele de Grupul vocal folcloric VESTALA. În 1991, grupul a cântat pentru prima dată pe scena Căminului Cultural Veștem, aici ținându-se prima ediție a festivalului „Vară, vară, primăvară” (în 1995, primind premiul I; 1996). Pentru istoria culturii locale, menționăm și următoarele participări: Festivalul „Florile Oltului” Avrig (1995), „Festivalul Folcloric de datini și obiceiuri de Crăciun” Valea Viilor (1995), „Sărbătoarea pâinii” Scornicești (1996) și „Cântecele Oltului” Călimănești (1996), „Moștenire din Bătrâni” Avrig (2003), „La izvorul dorului” Tălmăcel (2006), „Mândre plaiuri boicene” Boița (2008), „Moștenire din bătrâni” Avrig (2008, 2009 și 2011), „Tradiții de Florii” (pricesne din Postul Mare, în biserica din Veștem, în 2022 și 2023), dar și reînvierea obiceiului de seceriș: „Buzduganul” (în 2022). Toți membrii grupului vocal – din toate generațiile care au făcut parte din colectiv – au primit diplome și cadouri simbolice pentru participarea la activitățile cultural-artistice și promovarea portului popular și a tradițiilor localității Veștem, fiind onorați – într-o ambianță emoționantă – următorii: Ioan Tatu, Ionel Tatu, Traian Țoța, Mircea Dorobanț, Olimpiu Veștemean, Olimpiu Ogrean, prof. Ioan Bradosu, prof. Vasile Neghină, Ioan Murariu, Cornel Oana, Ioniță Baciu, Iuliana Milea, Anamaria Morar, Claudia Țili, Alexandra Sbârcea, Maria Biserică, Maria Popa, Corneluța Milea, Nicoleta Drăgan, Maria Drăgan, înv. Viorica Toma, înv. Viorica Boeraș, dr. Elena Popa (Mihai), Valerica Milea, Cristina Bozdoc, Delia Baciu, Doina Tatu, Cornelia Velțan, Elena Mărginean, Ana Ogrean, Viorica Cărăuș, Stela Popa, Elena Mărginean, Emilia Popa, Maria Bozdoc, Maria Morar, Emilia Bozdoc, Adela Mustață, Elena Mărginean, Istina Cașolțan, Eugenia Milea, Andreea Cârstea, înv. Liliana Hașegan, Niculina Mustață, Viorica și Ioana Ispas, Maria și Andreea Baciu, Elena Bașca, înv. Irina Milea și Maria Bozdoc, Cornelia Cașolțan, Emilia Cotârlea, Emilia Hoaghea, Mariana Muntean, Maria Hașegan, Simona Blegu, Ștefan și Aurelia Velțan, Aurel și Maria Stoia, Ioan și Maria Morar și fiicele,Gheorghe și Maria Muntean, pr. Ioan și Alina Paroș, Dragoș și Raluca Baciu, Dorin și Lăcrămioara Lepădat, Gheorghe și Iulia Velțan, Marcel și Corina Silea, Bogdan și Iulia Milea, Cornelius și Cosmina Bucșe, Nicolae și Marinela Velțan, Ioan și Mariana Mărginean și Vasilică, Dan și Maria Stoia, Andra și Daniel Mustață, Mariana Bozdoc, Daniel Mustață, Maria Milea, Ioan Sbârcea, ed. Doina Banciu. 

În alocuțiunile Ministrului Culturii, Raluca Turcan, primarului Marius Grecu și preotului Bogdan Taifas, a fost apreciată și onorată întreaga activitate culturală a grupului vocal folcloric VESTALA. Doamna Maria Neghină declarând public dorința, ca vechile tradiții și obiceiuri să „nu piară, căci numai astfel și noi vom dăinui”, a invitat tinerele generații să preia ștafeta organizării de evenimente culturale, izvorâte din tradițiile și obiceiurile locale. Domnia sa a prezentat un amplu program artistic, cu cântece vechi din repertoriul grupului, aici recunoscând interpreții: octogenera Ana Ogrean, Ionel Tatu, Andreea Baciu, Ionică Baciu și Daniel Mustață. Primarul Marius Grecu a încheiat partea oficială a manifestării, declarând: „sunt mândru că sunt primarul Dumneavoastră!” și mulțumind întregii echipe de organizare, condusă de viceprimarul Cornel Oana, artizan al întregii manifestări și membru activ al grupului vocal. În timp record, întreaga sală a fost amenajată într-un imens ring de joc, cântec și voie bună, amintind de vechile șezători și baluri de altădată! O manifestare pe care întreaga comunitate a așteptat-o, dorind să marcheze eforturile unor generații de veștemeni, care nu și-au uitat obiceiurile și tradițiile! Vor ști generațiile mileniului III să păstreze frumosul port popular și aceste frumoase obiceiuri? Și cotidianul Tribuna urează „La Mulți Ani”, tuturor „veștemenilor”! Dumnezeu să binecuvânteze Grupul vocal VESTALA Veștem!

Marius HALMAGHI

 

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor -
16 noiembrie 2023 la 14:12
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 oră
De aici ar fi putut veni salvarea? Fostul atacant al Gazului Metan afirmă că noul investitor al CFR-ului a vrut iniţial să o preia pe FC Hermannstadt
Elveţianul Hendrik Klein, noul preşedinte al grupării CFR Cluj, care face parte dintr-un grup de investitori din Ţara...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
AJF Sibiu a stabilit componenţa celui de-al doilea eşalon judeţean şi programul celor 22 de etape
Asociaţia Judeţeană de Fotbal a finalizat înscrierile în Liga a IV-a, cel de-al doilea eşalon judeţean, care va...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Colaborare importantă pentru Alma şi FC Inter. Zece jucători pot evolua atât în Liga 3, cât şi în SuperLiga Sibiu
FC Inter Sibiu și Academia de Fotbal Alma Sibiu încep o colaborare importantă pentru dezvoltarea tinerilor jucători sibieni....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 21 ore
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.