Banatul „un cimitir bine îngrijit al neamului românesc”? – falimentul sistemului educativ rural! – peisaj de arhipelag din staniol coclit?

Am vizitat câteva localităţi din Banat – pe urmele oierilor din Mărginimea Sibiului, dar şi al tribuniştilor – în mod special pe urmele spirituale ale lugojeanului Aurel C. Popovici (1863-1917), politicianul român care a propus federalizarea imperiului austro-ungar şi apariţia „Statelor Unite ale Austriei Mari”. În 1906, teoria sa prefigura procesul constituirii Uniunii Europene. Timpul nu mi-a permis să vizitez Timişoara şi pe urmele celui care l-a inspirat pe Aurel C. Popovici, mare admirator al moştenirii teoretice a celei mai cunoscute şi influente personalităţi din literatura română: poetul naţional, Mihai Eminescu. De altfel, cunoscuta replică din „Scrisoarea a III-a” – „ … şi de n´o fi cu bănat! … ” – ar trebui să fie obiect de studiu pentru toţi cei care promovează peisajul cultural şi natural al ţinutului, reprezentând mai mult decât o formulă de politeţe. În Timişoara, fiecare turist poate descoperi – la scară redusă – Banatul multietnic, un ghid preţios fiind „Timişoara. Monografie istorică”, lucrarea din 1943, fiind reeditată şi accesibilă tuturor. Autorul monografiei este istoricul şi publicistul dr. Nicolae Ilieşiu (1890, Ţebea – 1963, Timişoara), care a fost şi redactor şi director al publicaţiei „Banatul” (proprietar tribunistul Sever Bocu). Din „Cuvântul înainte” – semnat de Petru Ilieşu – spicuim câteva rânduri despre istoria zbuciumată a ţinutului: «Astfel, istoria Timişoarei e nu cu mult mai mult decât istoria unui vag turn Babel înălţat în edificiul timpului dar desfăşurat pe orizontala unei câmpii mustitoare de ape şi mlaştini, cu peisaj de arhipelag din staniol coclit; un labirint de fortificaţii ale naturii developat de cărturari şi cartografi în incredibile minuscule hărţi, o zonă aproape fantastică şi murmurătoare de istorii ce licăresc din cronicile şi mărturiile peregrinilor. (…) Un lung pomelnic de înălţări şi distrugeri, aceeaşi veche poveste a omului încrâncenat să trăiască în zădărnicia vanităţii sale de cuceritor, sau în tot atât de nătânga zădărnicie a consolării celui învins – erou deopotrivă irosindu-şi vlaga, puterile minţii şi viaţa în numele unor cuvinte măreţe, a „idealurilor” schimbătoare şi a capriciilor unor dirijori de istorie, uzurpatori ei înşişi, maeştri ai tuturor calamităţilor. Căci ce altceva au vremuit cumanii, turcii, sârbii, imperialii şi evreii, italienii, nemţii, ungurii şi neamurile româneşti, toţi cei care au asediat, au cucerit, au construit, au visat măreţ şi-apoi s-au nimicit sub sabie, sub dărâmăturile maiestuoaselor turnuri de ei înşişi ridicate, în focul incendiilor, sub molima ciumei sau uneltirilor, pentru ca apoi să reînvie spre a o lua din nou de la capăt, fluturându-şi în aer stindardele lor falnice, ispitiţi de dezbinare şi distrugere, în declamaţiile lor sentimentale, îmbărbătându-se cu jocurile ierarhiilor şi cele ale etichetei timpului, cu înţeleptele vorbe şi privirile ţintite semeţ spre viitor, un viitor împovărat de chinul şi trufia unor muritori poticniţi în vremelnicie …».

Reproducând parţial acest „cuvânt”, retrăiesc regretul că monografia Sibiului nu a apărut, aşa cum nu există nici o cercetare istorică privind depopularea sudului Transilvaniei şi-n general a României. Reproducem selectiv – pentru structură şi profunzimea analizei – din lucrarea: „Aspectele depopulării Banatului sub prizma cercetărilor monografice ale Institutului Social Banat-Crişana – Necesitatea intervenţiei legiuitorului în soluţionarea problemei”, apărută la Timişoara (1939), autor fiind doctorul în drept, secretarul general al Institutului Regional de Cercetări Sociale din Ţinutul Timiş, Emil Botiş (1904-1984): «Depopularea elementului românesc din Banat este una dintre cele mai importante probleme social-naţionale din ţara noastră. Ea a zguduit prin aspectul ei dramatic întreaga conştiinţă românească. Alarma a fost dată de către distinsul nostru medic-sociolog bănăţean dr. I. Nemoianu, care a cuprins constatările sale într´o conferinţă ţinută la Institutul Social Banat-Crişana în anul 1934 despre „Mortalitatea infantilă în Banat”, în care a considerat Banatul „un cimitir bine îngrijit al neamului românesc” (…) Trecând peste datele statistice asupra denatalităţii şi mortalităţii infantile a căror tristă înfăţişare este arhicunoscută vom căuta aici mai jos să schiţăm cauzele fenomenului depopulării, valabile, cu mici variante în ce priveşte gradul de intensitate şi complexul lor: pentru întreg cuprinsul Banatului: I.Cauze de ordin economic. a) Concepţia materialistă de viaţă a ţăranului bănăţean care prin instinct se apără, prin reducerea natalităţii, împotriva fărămiţării proprietăţii. B) Starea primitivă a agriculturii – singura sursă de existenţă a ţăranului din marea majoritate a comunelor româneşti – lipsită de orice organizaţie economică, are drept rezultat faptul că ţăranii nu văd în agricultură o suficientă rentabilitate spre a asigura existenţa unei familii numeroase. (…) c) La cealaltă extremitate, la cei bogaţi se constată luxul şi tendinţa de trai bun. Aici natalitatea este considerată ca o sarcină incomodă care caută a se evita pe cât posibil. Ori, extremităţile, sărăcia şi bogăţia nu favorizează natalitatea. II. Cauze de ordin moral. a) Decăderea femeii dela rolul ei de mamă. Scăderea sentimentului matern. Femeile din Sârbova (şi mai ales din Belinţ) sunt contaminate de luxul oraşelor. Ele se fardează, poartă pantofii de lux, mătăsuri, le plac petrecaniile şi viaţa uşoară. Ele nu sunt gospodine. Nu au cunoştinţe de creşterea copiilor. Nu le plac copiii. Deaceea ele întrebuinţează mijloace anticoncepţionale. b)Decăderea familiei. Autoritatea paternală a bărbaţilor procreatori este anihilată prin comunitatea familiară de avere, condusă de bunici, soacre, socrii. (…) Este caracteristic pentru decăderea familiei, lipsa de autoritate paternală a „ginerelui în casă”. În Banat stăpân în casă e acela care are avere. Părinţii nu transcriu averea pe numele copiilor şi de teama că ajunşi la bătrâneţe aceştia nu-i vor îngriji: „Nu dăm averea cu grumbuc (cartea funduară cu drept de proprietate), fiindcă copiii când se văd stăpâni nu mai ascultă de noi”. „Grumbucul la avere o să-l primească la moartea mea, că dacă nu mă va îngriji să pot da averea la cel ce mă va îngriji”. (…) c)Decăderea moralităţii. Adulterul şi concubinajul prenuptial se practică într´o măsură îngrijorătoare.. d) Antagonismul între generaţiile tinere şi bătrâni, care are la bază lipsa de educaţie a copiilor şi egoismul feroce al părinţilor. III. Cauze de ordin religios. a)Scăderea sentimentului religios are repercusiune asupra decăderii vieţii morale. b)Căsătoria nu mai este o taină ci un aranjament economic în vederea unei convieţuiri mai aproape de concubinaj. IV. Cauze de ordin biologic. Viaţa sexuală precoce şi concubinajul prematur duc la degenerarea rasei care se manifestă prin debilitatea congenitală şi lipsa de prolofie. V. Cauze de ordin medical. a)Avorturile frecvente şi practicate cu mijloacele cele mai barbare (fus, pană de gâscă, ace de croşetat, etc) duc la sterilizarea femeii şi la îmbătrânirea prematură. Mijloacele anticoncepţionale (coitus interruptus) slăbeşte puterea de procreaţie a bărbatului. b)Bolile venerice deasemenea au un efect disgenic. C)Lipsa de igienă, promiscuitatea familiară, ignoranţa mamei, greşita alimentare a copiilor cauzează mortalitatea infantilă. D)Lipsa de asistenţă medicală prenatală, natală şi postnatală contribuie la mortalitatea infantilă. Femeia gravidă este supusă muncii grele de câmp. Nu se cunoaşte binefacerile calciului atât de util desvoltării fetusului şi care împiedică decalcificarea (stricarea dinţilor) mamelor şi indirect al copiilor. Deasemenea nu se cunosc alte medicamente necesare copiilor debili. e)Subalimentaţia mamei şi a copilului. VI. Cauze de ordin psihic. a)Fenomenul imitaţiei. În contact cu mediul orăşenesc şi cu alte popoare (şvabii – n.a.: iar şvabii la rândul lor s-au molipsit de la unguri) cari practică sistemul de un sau doi copii, ţăranul roman care ia şi alte exemple bune sau rele dela oraşe sau dela şvabi, imită şi reducerea natalităţii. B)Egoismul ţăranului şi temerea de sărăcie. Materialismul feroce. În Banat un om valorează atâta câtă avere are. Ori, dacă părinţii în viaţă fiind, îşi dau o parte din avere copiilor, ei devin săraci, desconsideraţi. Deaceea se practică comunitatea de avere condusă de părinţi. VII. Cauze de ordin cultural. A) Ţăranul român din Banat datorită standardului de viaţă ridicat – în ceea ce priveşte păcatele civilizaţiei ei – s´au urbanizat în sens pejorativ. B) Civilizaţia decadent postbelică. C) Luxul omului primitiv. O nuntă la Belinţ a costat peste 10000 lei. Femeile se întrec în mătăsuri. Ţăranii nu cunosc peria de dinţi, nu îşi îngrijesc dinţii, dar îşi pun pe ei coroane de aur (Semn de distincţie). D)Falimentul sistemului educativ rural. Şcoala primară rurală fabrică sau proletari intelectuali sau viitori analfabeţi. Nu se dă ţăranului cunoştinţe adecvate, proprii de a-i îmbunătăţi soartea. (…)». Lecturând concluziile studiului din 1939, fiecare cititor poate descoperi dacă acestea sunt valabile şi astăzi, lipsa actuală a studiilor de referinţă, dar şi a măsurilor legislative în domeniu fiind cunoscută! Titlul onorific de „Capitală Europeană a Culturii” este conferit de Parlamentul European din 1985, desemnarea unui oraş simbol având scopul de a-i apropia pe europeni, prin evidenţierea bogăţiei şi diversităţii culturilor europene, dar şi prin creşterea gradului de conştientizare a istoriei şi a valorilor lor comune. Organizarea acestor mari programe culturale europene au contribuit la diminuarea exodului românilor (?), procesul de îmbătrânire demografică adâncindu-se considerabil în aceste două decenii! Poate că dictonul “Think Global, Act Local” – “Gândiţi global, acţionaţi local”, ar trebui explicat atât prin expresia “un sat puternic înseamnă un stat puternic”, cât şi prin nemuritoarele cugetări ale savantului Nicolae Iorga: «Nu cu petrecătorii care o duc bine astăzi, nici cu criticii uşori care nu văd bârna din ochiul lor şi au uitat păcatele lor proprii de unde pleacă, (…), nu cu aceştia se va drege România, ci se va drege cu oameni tineri sau bătrâni, bărbaţi sau femei, care ştiu ce e neamul lor, care ştiu ce e ţara lor şi care înţeleg că meritul unei societăţi nu stă în a vegeta în împrejurări bune, ci în a birui vremurile rele care ne stau împotrivă”.

(va urma)