Primăria Sibiu a semnat contractul pentru amenajarea complexului Guşterland! Investiţia de 11 milioane de euro, asigurată prin finanţare europeană nerambursabilă! Astrid Fodor: „Va fi o zonă pentru toată familia, cu respectarea și protejarea cadrului natural în care va fi creat”

Primăria Sibiu a semnat contractul pentru amenajarea complexului Guşterland! Investiţia de 11 milioane de euro, asigurată prin finanţare europeană nerambursabilă! Astrid Fodor: „Va fi o zonă pentru toată familia, cu respectarea și protejarea cadrului natural în care va fi creat”

Primăria Sibiu a parcurs și ultima etapă în proiectul de amenajare a Complexului pentru sport, agrement și ecoturism Gușterland: a semnat contractul pentru execuția lucrărilor cu asocierea CON-A Operation SRL Sibiu & Ischia SRL Galați & Submit SRL Iași.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
  • “Obiectivul va pune în valoare o zonă utilizată foarte puțin – Dealul Gușteriței. Sibienii, împreună cu care am denumit acest Complex, vor avea la dispoziție astfel un nou spațiu pentru agrement și mișcare, la 15 minute de centrul orașului. Concret, aici sibienii vor putea să facă sport, să facă plimbări pe jos sau cu bicicleta sau să se relaxeze în zonele generoase care vor fi amenajate pentru cei mari, dar și pentru cei mici. Va fi o zonă pentru toată familia. Subliniez că întregul proiect va fi amenajat cu respectarea și protejarea cadrului natural în care va fi creat”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Următoarele 3 luni sunt rezervate realizării proiectului tehnic, iar ulterior, pe parcursul a 12 luni constructorul va amenaja:

 

  • O instalație tip sanie de vară, funcțională în orice sezon, cu o lungime de minim 1.600 de metri, cu urcare și coborâre

  • O pârtie de schi și tubing pe suprafață sintetică. Pârtia de schi va fi dedicată în primul rând celor care învață să schieze și va avea o lungime de aproximativ 230 de metri, urmând să fie dotată și cu o instalație pentru transportul persoanelor de tip baby-lift. De asemenea, se vor amenaja cel puțin 3 pârtii de tubing.

  • Două tiroliene, fiecare cu câte 3 linii de cablu dedicate celor mari și 4 minitiroliene pentru cei mici, cu vârste între 4 și 12 ani. Una dintre tiroliene va fi adaptată nevoilor persoanelor cu dizabilități.

    Imagine intercalată
    Imagine intercalată
  • Un pavilion multifuncțional, amenajat într-o clădire modulară cu parter și etaj și minim 700 de metri ca suprafață utilă, unde se vor amenaja zone de relaxare indoor și o terasă exterioară, fiind echipată și pentru dezvoltarea altor facilități.

  • O zonă de popas turistic și amenajarea peisagistică a acesteia. Suprafața de 2.000 mp va fi dotată și cu foișoare de relaxare din lemn, dotate cu bănci și mese

  • O zonă de spații de joacă, inclusiv un turn de aventură

  • O terasă panoramică și un loc de odihnă și relaxare în zona Turnului Falkenhayn pe o suprafață de minim 1000 mp

  • O parcare tip park & ride cu 300 de locuri, 5 stații de încărcare a vehiculelor electrice și alte 5 stații de încărcare pentru biciclete sau trotinete electrice. Parcarea va fi situată pe strada Salcâmilor și va avea un sistem de acces digital.

  • Un traseu pentru biciclete cu o lungime de 3000 metri, cu o suprafață naturală, din pietriș stabilizat

  • Un traseu pietonal pentru accesul în zona Turnului Falkenhayn cu o lungime de 750 de metri, pe care se vor planta cel puțin 60 de arbori din specii cu coronament bogat care să confere umbră pe termen lung.

Întreaga zonă va fi dotată cu coșuri de gunoi, bănci și cișmele cu apă potabilă. Proiectul include și un sistem de supraveghere video, hotspot-uri Wifi, precum și iluminat public ecoeficient și un sistem integrat de ticketing și control acces. De asemenea, se vor instala indicatoare de semnalizare și orientare.

Valoarea contractului de lucrări este de 54,87 de milioane de lei. Pentru această investiție Primăria Sibiu va depune un proiect pentru obținerea finanțării europene nerambursabile prin Programul Regiunea Centru, după ce se finalizează proiectul tehnic, au transmis reprezentanţii Primăriei Sibiu.

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

 

01 noiembrie 2023 la 15:22
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 8 ore
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 8 ore
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
În sfârşit victorie… ”Călăreţii roşii” câştigă în prelungiri, după patru înfrângeri consecutive, dar preţul e scump: trei cartonaşe roşii
Echipa din Şelimbăr s-a impus, duminică, pe ”Municipalul” sibian cu 1-0 în faţa celor de la ASA Tg....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.