Sărbătorirea la Sibiu a Zilei Naționale a Republicii Austria

Sărbătorirea la Sibiu a Zilei Naționale a Republicii Austria

În data de 27 octombrie 2023 a fost organizată la Sibiu o recepție oficială oferită în prezența Excelenței Sale, doamna Ambasador Adelheid Folie, cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a Republicii Austria, la care gazdă a fost domnul Consul Onorific Andreas Huber.
Excelența Sa, doamna Ambasador Adelheid Folie, s-a adresat celor peste 200 de invitați prezenți, a reiterat puternicele legături dintre Austria si România atât din perspectivă istorică, cât și prin proiectele derulate în prezent, a menționat momentele importante din istoria recentă a Uniunii Europene, precum și importanța continuării eforturilor de intensificare a colaborării dintre cele două tări, atât pe plan economic, cât și în cel politic, cultural și social.
Printre invitații de marcă ai evenimentului s-au numărat: D-na Astrid Fodor – Primarul Municipiul Sibiu, Dl. Nicolae Albu- Prefectul Judetului Alba, D-na Consul Kerstin Ursula Jahn și Dl. Viceconsul Sven Kunert – de la Consulatul Germaniei la Sibiu, Dl. Dr. Paul-Jürgen Porr – Președintele Forumului Democrat al Germanilor din România, Dl Mag. Christoph Grabmayr – Consilierul Comercial al Austriei în Romania, Dl. Thomas Gerlach, fost Consul General al Germaniei la Sibiu, senatori și deputați, primari și reprezentanți ai instituțiilor de stat, Excelențele lor, monseniori și înalți prelați – reprezentanți ai cultelor religioase, reprezentanții instituțiilor de învățământ și cultură, reprezentanți ai mass-media și reprezentanți ai mediului de afaceri din Sibiu si din țară.
Printre invitații prezenți la eveniment, s-au numărat și consulii onorifici membrii ai Uniunii Consulilor Onorifici din România- U.C.O.R., for al cărui președinte este încă de la înființarea din anul 2015, domnul Consul Onorific Andreas Huber. Din partea Uniunii Consulilor Onorifici din România, au participat: Dl Ion-Valeriu Ciolacu – Consul Onorific al Frantei la Brasov și membru în Consiliul Director, Dl. Miroslav Iabloncsik – Consul General Onorific al Slovaciei la Oradea, Dl Daniel Joseph Plier – Consul Onorific al Marelui Ducat de Luxemburg la Sibiu și Dl Mircea Hotoleanu- Consul Onorific al Finlandei la ClujNapoca, membrii în cadrul uniunii.
De asemenea, oaspeți speciali au fost landler-ii austrieci din zonele Cristian, Apoldu de Sus și Turnișor, prezenți la eveniment, pentru a celebra sărbătoarea națională a țării strămoșilor lor – Austria.
Anul acesta se comemorează 180 de ani de la moartea lui Joseph Franz Karl Lanner, important compozitor austriac de muzică de dans, violonist și dirijor de orchestră. Autor a peste 200 de valsuri,
galopuri, precum și alte compoziții, este considerat “părintele valsului vienez“, alături de J. Strauss tatăl. În acest context, grupul de dans “Trilogym Sibiu“ coordonat de doamna coregraf Andreea Baștea, au adus un omagiu marelui compositor și au prezentat un scurt moment de balet.
Proto credit: © Werner Fink

Imagine intercalată
Imagine intercalată
30 octombrie 2023 la 21:13
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 7 ore
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 8 ore
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
În sfârşit victorie… ”Călăreţii roşii” câştigă în prelungiri, după patru înfrângeri consecutive, dar preţul e scump: trei cartonaşe roşii
Echipa din Şelimbăr s-a impus, duminică, pe ”Municipalul” sibian cu 1-0 în faţa celor de la ASA Tg....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.