Skoro damoi, afirmaţia mereu repetată despre întoarcerea iminentă acasă a celor deportaţi din Transilvania în lagărele de muncă ruseşti, a fost iniţial condensată în comunităţile de lagăre din Donbass, Urali şi Si­be­ria într-un cifru al speranţei care mobilizează forţele şi susţine viaţa, pentru ca mai târziu, când a fost demascat ca zvon propagandistic despre întoarcerea acasă, să se transforme într-o expresie a dezamăgirii, resem­nării şi chiar a disperării. Cu acest titlu din sfera emoţionalului, expoziţia se referă doar la un singur aspect principal în contextul celor trei niveluri importante de prezentare – evenimentul deportării trăit subiectiv, aşa cum îl confruntă vizitatorul din jurnalele originale, din reconstituirea din memorie în interviuri, din numeroasele scrisori şi fotografii din lagăre în procesarea muzeală. Faptele istorice formează linia directoare pe un al doilea nivel de prezentare. Este vorba de evenimentele cronologice legate de deporta­rea femeilor şi bărbaţilor transilvăneni saşi în lagărele de muncă din Uniu­nea Sovietică în legătură cu consecinţele celui de-al Doilea Război Mondial.
Acestea sunt integrate în condiţiile economico-politice ale vieţii din societatea rusă postbelică, care, la rândul ei, a fost modelată de devastarea războiului cauzată de invazia trupelor germane, de epurările staliniste şi de proasta gestionare bolşevică, cu foamete şi represalii masive. Deportarea forţată a saşilor transilvăneni în Uniunea Sovietică în perioada 1945-1949 a făcut parte din măsurile de reparaţii de război ruseşti mult mai ample care au vizat întreaga populaţie de etnie germană din cele cinci state est-europene care au intrat sub controlul militar rusesc după cel de-al Doilea Război Mondial. Pe baza deciziei Comitetului de Stat pentru Apărare al URSS din 15 decembrie 1944 şi a Ordinului secret 7161, au fost ordonate şi executate mobilizarea şi internarea tuturor germanilor apţi de muncă – bărbaţi cu vârste cuprinse între 17 şi 45 de ani, femei cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani – aflaţi pe teritoriile din România, Iugoslavia, Ungaria, Bulgaria şi Cehoslovacia, eliberate de Armata Roşie, precum şi transferul lor în URSS pentru muncă. Aproximativ 70.000 de cetăţeni români de etnie germană au fost deportaţi în lagărele de muncă din regiunile miniere din Bazinul Doneţ, Urali şi Siberia de Vest începând cu 13 ianuarie, inclusiv aproape 30.000 de saşi, dintre care aproximativ 12% au căzut victime ale foametei şi epuizării. Expoziţia poate fi vizitată la Palatul Brukenthal, sala 79, curtea a II-a, Piaţa Mare, nr. 4.
Foto: Răzvan NEGRU