Poetul Ioan Topârceanu vă invită la o nouă lansare de carte

Vineri, 27 octombrie 2023, ora 17, la Cercul Militar Sibiu (Casa Armatei), în cadrul şedinţei lunare a Cenaclului "Radu Theodoru", odată cu prezentarea numărului pe luna în curs a revistei de cultură RAPSODIA şi avându-l ca moderator pe redactorul-şef Ioan Gligor Stopiţa, cititorii români şi germani de poezie sunt invitaţi de poetul Ioan Topârceanu la lansarea volumului său bilingv: Culegător de gând/ Gedankensammler, apărut recent la Sibiu, Editura Armanis, cu transpunerea în limba germană asigurată de un traducător avizat şi recunoscut de comunitatea noastră culturală sud-est europeană: Beatrice Ungar.
Împreună cu prof. Maria-Daniela Pănăzan, Silviu Guga, traducătoarea Beatrice Ungar şi autorul, între invitaţi va vorbi şi Mihai Posada, semnatar al prefeţei din care cităm:
"Odată cu volumul Culegător de gând/ Gedankensammler, Ioan Topârceanu schimbă registrul dicţiei poetice cu care şi-a obişnuit cititorii, renunţând la structura "clasică" a versurilor, cu forma fixă ce i-a oferit un cadru de exprimare afin propriei personalităţi literare. Cartea de faţă ilustrează, cu alte cuvinte, un experiment auctorial ca probă a modernităţii versului; o realitate personală – stilistic vorbind – a şocului trăit cândva de creatorul Poemelor luminii atunci când a surprins publicul românesc prin fragilitatea de săgeată lansată înspre Soare a versului "alb". O mirabilă poemă, în ciuda aparentei redundanţe formale ca un fus răsuceşte mister şi lumini din caier numinos, parcă tors la o şezătoare de taină lângă Poetul din Lancrăm: …doar în gândurile mele / mai cobor în mine într-un val de lumină/ îmbrăţişat de ierburi/ şi de miresmele florilor/ într-o ninsoare de cuvinte pline de duh/ toarce în mine clipa de uimire/ privind cum înfloreşte misterul.// …clipa râde-n trecut/ ca primăverile în nesfârşire/ ultima floare vine să mă vadă/ prin noianul de amintiri/ o rană vie/ din pierdutele mele imperii (ÎN GÂNDURILE MELE). Poetul Ioan Topârceanu recidivează, aşadar, cu o a şaptea culegere de versuri – la precedenta, intitulată Dor rădăcinile (Sibiu: Editura Armanis, 2021, 80 pagini), vezi comentariul: mihai  posada, Dezrădăcinări pentru o lume nouă, la Ioan Topârceanu – or, Nasc şi la Transilvania oameni, apărut în revistele literare: RAPSODIA, Sibiu, /rubrica "Cronicile de după-amiază" (15)/, an. XVII, 2021, Nr. 204, august, pp. 8-11 şi ACTUALITATEA LITERARĂ, Lugoj, an. XI, 2021. Nr. 112, septembrie, p. 19 […]. Ca o profesiune de credinţă afirmată, ca un crez poetic ferm, textul BINECUVÂNTAREA CUVINTELOR vorbeşte frumos despre poesia-rugăciune în sensul desluşit cândva de abatele benedictin Prévost d'Exile (1697-1763), sens pe deplin asumat de poetul Ioan Topârceanu: …când plămădim cuvinte/ plămădim o lume cu fiinţe vii/ ce răzbat dincolo de noi/ la poalele visului/ dăltuit în miresme/ spre pustiirea necredinţei. […]//…numai miresmele de cuvinte/ bat la porţile cerului/ precum îngerii/ primind binecuvântarea.
Cartea de versuri Culegător de gând/ Gedankensammler plasează opera poetică de până acum a lui Ioan Topârceanu într-un registru superior de evoluţie estetico-filosofică, oferind cititorului toate motivele acordării unui vot de încredere şi nădejdea că viitoarele sale volume de versuri vor urma sensul ascendent al direcţiei sale de rostire lirică".
Recitalul poetic susţinut de Emil Cătălin Neghină, actor al Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu va împodobi artistic întâlnirea culturală.
Intrarea liberă. Vă aşteptăm cu drag!
Organizatorii

Imagine intercalată
Imagine intercalată
24 octombrie 2023 la 22:24
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 19 ore
Conferinţele FITS 2025 aduc în faţa publicului pe actorii Bill Murray şi Kathleen Turner, pe scriitorul Wole Soyinka sau pe regizorii Alain Platel şi Alexis Michalik
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu le oferă spectatorilor şi în acest an ocazia de a întâlni...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 22 ore
„Fără Filtru” – un spectacol social, cu și despre adolescenți, la Casa de Cultură Avrig
”Fără Filtru”, spectacolul câștigător al ediției din acest an a Olimpiadei Naționale de Arta Actorului, va fi prezentat...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Au început pregătirile pentru „Zilele Culturale ale Orașului Tălmaciu” (12 – 13 iulie 2025)
Dacă vă plac spectacolele în aer liber, atmosfera de sărbătoare și activitățile specifice unui asemenea eveniment, ori dacă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Asociația „Vatra Satului – Săcădate” a „bifat” primul deceniu de activitate
În urmă cu un deceniu, un grup de tineri entuziaști din Săcădate, mari iubitori ai satului natal, oameni...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Petrecere discretă, sâmbătă, pe terasa de la Biblioteca ASTRA
O nouă petrecere cu muzică şi DJ a fost găzduită, sâmbătă, la Biblioteca Judeţeană ASTRA, de data aceasta...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 4 zile
Pentru iubitorii de teatru – festival la Mediaș
La Mediaș se fac ultimele pregătiri pentru cea de-a doua ediție a Festivalului Național de Teatru „Silvia Ponciu”....
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 4 zile
Artistul sibian Florin Viorel își expune lucrările la București, la Galeria Artoteca BMB
Biblioteca Metropolitană București, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, anunță vernisajul expoziției de pictură semnate de...
Cultură
1 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 5 zile
Sibiu găzduiește din nou magia muzicii la Festivalul Internațional „Hermannstadtfest”, ediția a XIII-a
Sibiul devine și în acest an un punct fierbinte pe harta muzicii internaționale, găzduind cea de-a XIII-a ediție...
Cultură
3 min de citit
acum 5 zile
Drumeție cu stejari, ulii și bunătăți de cherhana!
Duminică, 15 iunie, iubitorii naturii și mâncării bune pot opta pentru o ieșire aparte: drumeție în familie, până...
Cultură
2 min de citit
acum 5 zile
Spectacol pentru pici și bunici, la Agnita
Vineri, 13 iunie, agnițenii vor avea posibilitatea de a asista la un spectacol original, interactiv și foarte distractiv;...
Actualitate
1 min de citit
acum 5 zile
Teatru pe scena Casei de Cultură Avrig
Sâmbătă, 14 iunie, începând cu ora 18, Casa de Cultură a orașului Avrig va fi gazda spectacolului de...
Actualitate
1 min de citit