2023-Anul A.C. Popovici (XXXIX): Procesul Replicei! – fuga trădătorului Aurel C. Popovici din ţară? – unul dintre cei mai învăţaţi şi culţi oameni ai conducătorilor valahi!

În cap. „Procesul Replicei” dr. Vasile Crişan prezintă pe larg întregul context: „Preliminarii”, „Ancheta”, „Actul de acuzare”, „Dezbaterile”, „Verdictul”, „Răsunetul procesului Replicei” şi „Urmările procesului Replicei”, o adevărată odisee pentru Aurel C. Popovici şi familia lui. Sunt interesante poziţiile diferite ale protagoniştilor, acestea meritând a fi reproduse selectiv: «Contele Szapáry, şeful guvernului maghiar, deşi obţinuse victoria în prima rundă împotriva memorandiştilor prin intervenţia decisivă la împărat, barându-le accesul la tron, era pus în faţa unei serioase dileme. Care erau căile de urmat pentru a linişti apele tulburate de manifestările naţionale ale românilor? Presa, opoziţia, opinia publică şi marea majoritate a parlamentarilor Ungariei îi cereau acţiuni drastice de pedepsire a agitatorilor. Presa şi opinia publică europeană erau, dimpotrivă, alarmate de atitudinea arbitrară şi opresivă a guvernului unguresc. După o poziţie iniţială de neintervenţie, guvernul cedează şi ordonă ancheta judiciară. Mai lungă şi minuţioasă, în cazul autorilor Memorandumului, mai precipitată în cazul autorilor Replicei, cercetarea fruntaşilor politici români a stârnit îngrijorare în rândul alegătorilor români din Transilvania şi Ungaria. În faţa acestor ameninţări, conducerea Partidului Naţional Român convoacă Conferinţa Naţională extraordinară pe data de duminică, 27 iunie/ 10 iulie 1893. Situaţia politică era tensionată. (…) Primarul oraşului Sibiu, M. Hochmeister, de teama mişcărilor de stradă încearcă să oprească ţinerea conferinţei proiectate. Ioan Raţiu înaintează un recurs împotriva deciziei primarului. În România se desfăşura un val de manifestaţii de simpatie în favoarea fruntaşilor ro-
mâni (…)

În aceste condiţii se desfăşoară Conferinţa Naţională de la Sibiu în zilele de 23-24 iulie (n) în sala mare de la „Gesellschafthaus”, într-o atmosferă de entuziasm nemaiîntâlnit la astfel de manifestări. Ioan Raţiu, membrii Comitetului executiv, autorii Replicei, delegaţii la Viena prezenţi la conferinţă sunt aclamaţi cu însufleţire. Printre participanţii la conferinţă regăsim prieteni slovaci (Dr. Miloş Stefanovici, Samo Daxner, Augustini), delegaţi din România (G. Cantacuzino, Ionel Grădişteanu), corespondenţi de presă din Ungaria şi România. La banchetul din Grădina Hermann, în prezenţa a patru sute de participanţi, alături de Ioan Raţiu, Aurel C. Popovici rosteşte un cuvânt de salut adresat tinerimii române. La prânzul comun de la restaurantul Pankiewicz, acelaşi Aurel C. Popovici toastează în numele tinerimii universitare române din imperiu. Era un binevenit balsam pe orgoliile rănite ale periplului vienez al memorandiştilor şi o manifestare de solidaritate naţională cu rezonanţă europeană. În timp ce se desfăşurau aceste evenimente, lucrurile de precipită şi în cazul procesului Replicei.

Deşi autorităţile ştiau că Replica este asumată de tinerimea universitară română din Austria şi Ungaria, deşi prin declaraţii de presă se cunoşteau numele majorităţii studenţilor care au lucrat în comitetul de redactare, numai unul dintre aceştia a fost dat în judecată – Aurel C. Popovici. Alături de el au fost citaţi Eugen Brote, în calitate de proprietar al Institutului Tipografic din Sibiu, în care
s-a tipărit prima ediţie a Replicei şi Nicolae Roman, fost contabil şi director executiv al acestei in-
stituţii. Strategia procurorilor viza, prin urmare, restrângerea numărului acuzaţilor la trei persoane, dintre care una, Eugen Brote era vicepreşedinte al Partidului Naţional, promotor al mişcării Memorandumului şi proprietar al tipografiei unde erau tipărite principalele organe de presă ale Partidului Naţional Român – Tribuna şi Foaia Poporului, unde s-au tipărit Memorandumul şi Replica. Alături de el – Aurel C. Popovici, era membru al Comitetului executiv al partidului şi liderul necontestat al tinerilor români. Inculparea lui Nicolae Roman avea darul să sublinieze aspectele incriminatorii legate de tipărirea şi difuzarea Replicei. Pentru afirmaţia după care justiţia maghiară dorea să limiteze efectele mediatice din jurul procesului Replicei pledează şi momentul ales pentru citarea inculpaţilor în faţa Curţii cu juraţi. Eugen Brote era la tratament în străinătate iar Aurel C. Popovici plecase cu acte în regulă în vizită în România. Procurorii scontau pe faptul că A.C. Popovici va rămâne acolo, sustrăgându-se judecăţii. De altfel, ziarele maghiare au şi anunţat cu satisfacţie despre „fuga trădătorului Aurel C. Popovici din ţară”. (…) Dată fiind importanţa mizei, acuzarea a fost încredinţată prim-procurorului regesc Jeszenszky Géza. (…) Bineînţeles că cei doi inculpaţi plecaseră peste graniţă cu ştirea şi acordul autorităţilor. Aurel C. Popovici, înainte de plecarea în România, a înştiinţat pe judele de instrucţie din Cluj despre aceasta. Abia sosit în Bucureşti, A.C. Popovici este anunţat telegrafic joi, 24 august, că i-a sosit citaţia în procesul Replicei, fiind căutat atât de la tribunal cât şi de poliţie. Aflând cu surprindere aceste veşti, A.C. Popovici îşi întrerupe vizita în România pentru a se întoarce acasă şi a se pune la dispoziţia autorităţilor. Dar, ajuns la Predeal, este arestat şi condus sub escortă la Cluj unde, sâmbătă, 26 august, a fost depus în arest preventiv, fără a i se da voie să treacă pe la familia sa din Sibiu, pentru a-i linişti şi a-şi pregăti apărarea în procesul ce urma să demareze peste trei zile. Abia ajuns la Cluj i s-a permis să telegrafieze acasă despre cele întâmplate. (…)

Statura fizică şi intelectuală a tânărului de nici treizeci de ani aflat în arestul preventiv de la Cluj impunea atât prietenilor cât şi duşmanilor săi. Corespondentul din Cluj al ziarului Pesti Napló, l-a cunoscut pe Aurel C. Popovici tot în arestul preventiv. Iată descrierea lui, preluată de Tribuna din 19/31 august 1892: „Popovici este unul dintre cei mai învăţaţi şi culţi oameni ai conducătorilor valahi, care, aşa zicând, dă direcţie întregii chestiuni a naţionalităţilor. Are în degetul mic tot ce se poate şti în domeniul acesta. Aşa cunoaşte relaţiunile maghiare, legile, situaţiunea noastră de drept public ca şi cei mai învăţaţi bărbaţi politici ai noştri. Are purtare foarte fină, dexteritate socială, aparenţă plăcută şi avere mare. Toate acestea îl califică, ca să poată lăţi în străinătate în măsură mare acţiunea românilor. Acest om fin e născut pentru a fi agent politic, care aparţine celor mai periculoşi duşmani ai noştri”. Procurorul Jeszenszky şi-a propus pentru proces un proces restrâns de acuzaţi, cât mai puţină publicitate, limitarea accesului în sala de judecată şi controlul publicului prin emiterea unor bilete de intrare, sub pretextul carantinei impuse de câteva cazuri de holeră. Au fost luate toate măsurile care să conducă la inculparea rapidă a protagoniştilor în conformitate cu actul de acuzare. În mare măsură i-a reuşit. La rândul lor, apărătorii, adunaţi în grabă şi luaţi prin surprindere, şi-au încropit o strategie care ţintea să acuze erorile de procedură pentru a reprograma data procesului. De asemenea, doreau lărgirea ariei inculpaţilor prin probarea cu acte care dovedeau participarea plenară a studenţilor români din Cluj, Budapesta, Viena şi Graz la redactarea şi răspândirea Replicei. Nici una din cele două direcţii de acţiune nu au avut câştig de cauză în faţa intransigenţei Curţii şi a atitudinii inchizitoriale a procurorului.

Actul de acuzare al prim-procurorului regesc din Cluj, nr. 2879/ 1893, se ocupă în prima parte de nominalizarea a nu mai puţin de 113 aliniate incriminate din Replică. Citirea lor s-a făcut în limba maghiară, printr-o traducere legalizată după ediţia în limba germană a Replicei. Actul de acuzare considera că toate afirmaţiile cuprinse în pasajele incriminate sunt apte de a agita la ură contra maghiarilor şi, prin urmare, formează delictul de agitaţie contra naţionalităţilor, conform paragrafului 172 al Codului Penal. Atacurile la adresa justiţiei şi a puterii obligatorii a legilor prin care s-a înfăptuit unirea Transilvaniei cu Ungaria şi constituirea dualismului austro-ungar, încălcau prevederile paragrafului 173 al Codului Penal, reprezentând delicte pedepsite de legislaţia atunci în vigoare. În continuare, acuzarea probează cu exemple concrete şi cu depoziţiile inculpaţilor efectuate în decursul anchetei, că cei trei sunt vinovaţi şi de delictul contra paragrafului 171 al aceluiaşi Cod Penal, care pedepseşte difuzarea unor lucrări ce pot contribui la agitaţii şi
ură împotriva maghiarilor. (…) Lectura pasajelor incriminate a făcut o impresie teribilă asupra juriului, publicului şi ziariştilor maghiari prezenţi în sala Curţii cu juraţi de
la Cluj. Ele loveau în convingerile lor intime privind drepturile naţiunii maghiare în patria lor milenară. Într-adevăr, acest tânăr valah, de altfel impunător, chipeş şi simpatic, era un agitator periculos, care trebuia aspru pedepsit pentru îndrăzneala sa» (va urma)