Logică infantil-conjecturală la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

Ion DUR

Gurile ofuscate și rele vor spune, aproape invariabil, că silogismele din acest text poartă masca unei calomnii. Cei care se grăbesc să afirme asta vor proceda înțelept, dacă au și putința, să acuze numai după o pertinentă lămurire a termenilor și enunțurilor pe care le utilizează narațiunea de față. În ceea ce mă privește, am fost atent la sensurile unei drepte numiri a lucrurilor, cum spunea un celebru antic, iar rîndurile de față sînt ale unui critic, ele fiind concepute cumva chiar în cheia unei schițe de pamflet, o formă a liberei exprimări la care am dreptul. Pamflet, pamflet, dar el rostește un adevăr pe deplin verificabil, iar dacă este așa, de cînd adevărul trece drept o calomnie?!

*

Aproape un sfert de secol am lucrat la Facultatea de Jurnalistică a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, o structură dezmembrată însă după 19 ani de funcționare (Ioan Slavici, fondatorul, la Sibiu, în aprilie 1884, al ziarului politic „Tribuna”, cred că s-a întors atunci în mormînt). Era cazul, poate nu doar atunci, de ceea ce am numit „management frugal”, o sărăcie a mijloacelor de coordonare și conducere a unei structuri universitare complexe prin caracterul ei oarecum hibrid. Spun asta pentru că nu-i deloc simplu să iei decizii pentru un ansamblu academic unde merg pe aceleași drumuri ale performanței varii specializări, de la litere, istorie, drept, artă teatrală, psihologie, științe politice, sociologie, pînă la varii domenii tehnice.

Am cunoscut astfel îndeaproape „resursele umane” de aici, din universitatea sibiană, mi-am dat seama de atu-urile instituției, de slăbiciunile sau formele ei de obediență (colorată mai cu seamă politic), dar am putut identifica și cîteva maladii, mai mult sau mai puțin incurabile. Unele dintre acestea din urmă sînt comune spațiului românesc, al cărui metabolism l-am analizat nu o dată la cursul de mentalitate pe care l-am ținut ani la rînd.

Au fost și sînt cadre didactice de elită la Sibiu, oameni minunați, universitari cu competențe forte validate aici și aiurea. Aș zice că s-a construit aici „pas cu pas” (o sintagmă pe care politicul românesc a aruncat-o în derizoriu) un proiect academic performant, cu eforturi deopotrivă colective și singulare. E drept că, între altele, rămîne de discutat dacă universitatea sibiană este legitimată de numele „Lucian Blaga” și dacă onorează cum se cuvine prestigiul acestui mare filosof, poet, dramaturg și traducător, urmat, în ultima jumătate de veac, de un alt gînditor care a transformat stațiunea Păltiniș într-un spațiu de legendă, e vorba, desigur, de Noica. Are universitatea, între altele, o facultate de filosofie (sau măcar o specializare), una care să justifice faptul că își exercită performanța academică și în preocuparea fundamentală a patronului ei spiritual??? În prima parte a anilor 2000 m-am zbătut ca să înființez o atare secție – am combinat filosofia cu comunicarea, pentru a trece puntea pusă-n fața noastră de minister –, dar, după două promoții de absolvenți, stafful universității a sugrumat specializare pe motive absolut derizorii, în loc să facă imposibilul și să conserve o atare structură.

*

Constat însă acum, cu amărăciune și regret, un puseu de logică infantilă (poate au mai fost, între timp, și alte manifestări de acest gen) în ograda universității sibiene, o logică schiloadă, cultural vorbind, sprijinită pe picioarele de lut ale unor conjecturi care alcătuiesc arguții de trei parale. Un mod de gîndire care exprimă cel mult o obtuză „logică a mamițelor”, la ani lumină depărtare nu doar de raționamente sănătoase, cu argumente temeinice din partea unor cunoscători ai subiectului în discuție, ci și departe de modul de a raționa al bunului simț.

Să punem în acest sens fascicolul de lumină pe sensul și semnificațiile unui „caz” petrecut în structurile Universității „Lucian Blaga”. Trebuie să spun că asemenea derapaje, eufemistic spus derapaje, pe care le incriminez, le-am constatat mai demult și observ că ele nu au dispărut, dimpotrivă. Așa se face că la vîrful piramidei administrative, aici unde o persoană care se numește Maria Dobrotă, specialist în proprietate intelectuală, și rectorul Universității „Lucian Blaga”, profesorul Sorin Radu, se pronunță cu o siguranță absolută și cu o profundă superficialitate asupra trecutului și prezentului Revistei SÆCULUM, publicație pe care am condus-o ca redactor-șef din 1995 (de cînd am reluat-o) pînă în 2014, cu un an înainte de a ieși din activitatea didactică și a intra în pensie.

În ultimii doi ani și ceva, am povestit de cîteva ori ce s-a petrecut cu SÆCULUM din primăvara lui 2020 încoace, atunci cînd am depus cerere la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) pentru a înregistra revista pe numele meu. Ce m-a determinat să fac acest gest? Voi repeta pentru uzul celor ce nu știu, dar și pentru prezentarea de față.

De bună voie și nesiliți de nimeni, cei mai mulți din redacția revistei l-au silit pur și simplu pe Gabriel Hasmațuchi, conducătorul publicației, să demisioneze, după care, avînd drept țintă organizarea de alegeri, o atare „echipă” de șoc alcătuită ad hoc (ceea ce înseamnă: pentru aceasta, și nu întîmplător, cum se crede de multe ori) a renunțat la titlul SÆCULUM scris în latina medievală (așa cum l-a conceput întemeietorul Blaga, în 1943), după cum aceiași „puciști” au renunțat la imaginea care dădea identitatea coperților și, atenție, la structura de rezistență pe care revista a avut-o vreme de un sfert de secol: să fie una de sinteză culturală, de studii filosofice, culturale. Falșii blagieni au încropit astfel o așa-zisă revistă pe care au intitulat-o inițial „Saeculum ULBS” (primul număr), după care au pus acronimul în față: „ULBS Saeculum”. Coperțile, prin imaginea de pe ele, par să fie calchiate după revista pentru copii „Arici pogonici”. Cu toate acestea, publicația se consideră drept o continuatoare a seriei SÆCULUM de pînă în 2020 (?!). Nu poți nici să rîzi de o atare improvizație, ci mai degrabă îi compătimești pe ageamii unei astfel de păcăleli, o cacealma care se joacă însă în spațiul unei instituții universitare.

*

Povestea asta se petrecea în primăvara lui 2020. Erau, iată, motive suficiente care mă impulsionau să continui lucrarea pe care am început-o în 1995, cînd am reluat proiectul filosofului Blaga și cînd am înregistrat marca SÆCULUM la OSIM, o protecție care a fost însă valabilă pînă în 2004. Să ne înțelegem exact: continuarea istoriei SÆCULUM și înregistrarea revistei la OSIM (decăzută, repet, din dreptul de marcă înregistrată din 2004) în 2020 erau singurele decizii care puteau asigura conservarea prestigiului publicației.

A urmat un duel între mine și Universitatea „Lucian Blaga”, care, și aici repet, a ales în 2020 o altă cale, și anume să scoată o revistă intitulată „Saeculum ULBS”/ „ULBS Saeculum”. Să se observe neapărat că b-ovarica echipă (într-o atare alcătuire erau și femei), noii arhitecți ai revistei au făcut trei modificări, una mai esențială decît alta:

1. au renunțat la opțiunea de latină medievală a lui Blaga și au ortografiat Saeculum, nume din care lipsește astfel diftongul latin „æ”;

2. au adăugat – ca „sufix” sau „prefix” – acronimul instituției: ULBS;

3. poate cea mai importantă: au aruncat peste bord structura anterioară și conținutul revistei și au pus între coperți un șir aleatoriu de texte de, probabil, științe ale comunicării.

Și un orbul care a găsit Brăila poate constata că s-a produs, cu bună sau rea știință, o schimbare de identitate, ca la transgenderi. Prin urmare, în noul context, era și este vorba de o cu totul altă „revistă”, s-o numim așa, total diferită de aceea care a existat vreme de un sfert de secol.

*

Cum a procedat însă OSIM? A decis, în 2020, că dreptatea este de partea mea, pentru ca, în cele din urmă, în 2022, să favorizeze universitatea, invocînd, paradoxal și hilar, același articol de lege, la care a mai adăugat, pentru impresie juridică, o codiță. Așa am ajuns să chem în fața Tribunalului din București cele două părți, Universitatea și OSIM, pentru a se stabili care este adevărul adevărat.

În luna mai, la prima înfățișare, am trăit însă o singurătate deplină: avocatul meu a dezertat pur și simplu și nu a venit, dar nu s-au prezentat nici reprezentați de la Universitate și OSIM. Toată povestea s-a amînat pentru începutul lui octombrie al acestui an.

Voi face, poate, altădată un racursi al celor scrise de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu în textul înaintat instanței de judecată și semnat de cele două persoane pe care le-am pomenit la început. Cum sugeram mai sus, avem de-a face cu o alcătuire dirijată de o logică lamentabilă, de-a dreptul infantilă, o succesiune aleatorie de conjecturi, adică: „argumente” arbitrare, neclare și înșelătoare, cu formulări preluate ca atare din textele cu care am promovat revista pe cînd eram salariat al instituției. Pledoaria universității este, de la un capăt la altul, un șir de erori care poate fi demontat prin apelul la documente, pe care, sînt sigur, instanța le va cere. Deformări mizerabile sînt aduse biografiei mele universitare dintre anii 1995–2015.

OSIM, la rîndul său, în textul trimis Tribunalului, face o hermeneutică de trei parale, între altele, celor două denumiri: SÆCULUM (titlul cu care, din 2020, continui să tipăresc revista) și Saeculum ULBS/ ULBS Saeculum (variantele universității), conchizînd că nu este nicio deosebire între ele: ortografic, fonetic și semantic. Da, pentru inși recrutați din landul analfabetismului aproximativ funcțional, diferențele acestea, prea fine pentru cortexul lor, nu există. Sînt însă absolut convins că un cititor mediu, preconizat de instituția care înregistrează mărcile, nu va citi seculum cînd este pus în fața cuvîntului Saeculum. Una peste alta și fără să fac vreun proces de intenție, mă întreb ce ascund în spatele lor enunțurile acestei instituții: incompetență, rea credință sau, poate, altceva?!

Am suficientă paciență pentru a vedea ce va decide, în octombrie, Zeița care poartă o eșarfă la ochi, semn că poate întrona dreptatea cu ochiul interior al judecății raționale, obiective. Pentru orice eventualitate însă, am, o spun de pe acum, o soluție de rezervă: voi continua revista cu titlul SÆCULUM 1943 și nu o voi mai înregistra noua marcă la OSIM. Nu știu ca o asemenea instituție să fie invocată, nici măcar ca figurant „axiologic”, în istoria publicisticii românești.