PSD Sibiu: Împreună, pentru oameni!

Acasa >

Articol

Cei 9 copii ai unei familii din comuna Gura Râului au început anul școlar cu mai mult entuziasm datorită tinerilor social-democrați sibieni. Mulțumită colegului nostru Nicușor Avram, președintele organizației de tineret Gura Râului, colegilor lui și Organizației Municipale PSD Sibiu, am reușit să le facem o bucurie acestor copii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Familia lor este extrem de muncitoare, însă numărul mare de copii face ca posibilitățile de a le oferi cele necesare să fie reduse. Copiii, care au vârste cuprinse între 3 și 17 ani, au primit manuale de Limba și Literatura Română, Matematică și alte discipline, câteva rechizite, haine pentru toate categoriile de vârstă și jucării pentru cei mici.

”Surpriza cea mare a fost un televizor de mari dimensiuni, pe care li l-am făcut cadou, știind că nu au niciunul. Nimic nu se compară cu bucuria și entuziasmul copilașilor din momentul în care primesc daruri. Le mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă această realizare!”, spune Florian Giubega, președintele Organizației Tineretului Social Democrat Sibiu.

PSD Sibiu

 Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
14 septembrie 2023 la 10:42

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 4 ore
Minor ajuns la spital după ce a intrat cu bicicleta-ntr-o mașină, pe Ulița de Sus
Polițiștii rutieri intervin la un eveniment rutier, produs în localitatea Ilimbav, din comuna Marpod. Din primele cercetări efectuate a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Baza Sportivă Obor, în centrul atenției în minivacanța de 1 Mai
Baza Sportivă Obor a fost vineri, un punct de atracție pentru iubitorii de sport, dar și pentru amatori....
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Două dispariții semnalate de polițiști: o fată de 23 de ani și un bărbat de 48 de ani
Poliţiştii sibieni caută o tânără în vârstă de 23 de ani, care a plecat de acasă fără a...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Derbi pentru locul întâi în play-out. Măldărășanu: ”Suntem într-un moment bun al nostru, pozitivi, încrezători, mergem la Galați să câștigăm”
Antrenorul Marius Măldărășanu, a declarat, înaintea plecării spre Galați, unde FC Hermannstadt întâlnește Oțelul, duminică seara, în etapa...
Actualitate
4 min de citit