De nu se va naște cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăția Cerurilor (Ioan 3. 1-20)

Suntem în plină așteptare a praznicului Înălțării Sfintei Cruci și cred că nu se putea Evanghelie mai bine tocmită în așteptarea aceasta decât convorbirea Mântuitorului cu Nicodim, ucenicul cel de taină. Care nu era un oarecare, de vreme ce documente de epocă îl enumeră, alături de Iosif din Arimateea ca fiind un fruntaș al lumii aceleia, atât de departe și atât de uitate. Vor fi fost poate mai mulți ca el, oameni avuți cu evlavie, dar a rămas numai el în veșnicie amintit pentru că știe să asculte și să întrebe corect pe Domnul Hristos. Din toată înțeleapta convorbire cu El vezi, cu ochii minții, un om hotărât și care știe să întrebe lucruri fundamentale.

Ce știm de la Nicodim, din vorbele sale și din dialogul cu Hristos Dumnezeu? Că Domnul Iisus este de la Dumnezeu, venit ca învățător „că nimeni nu poate face aceste minuni pe care le faci Tu dacă nu este de la Dumnezeu” (Ioan 3.2), cum poate omul să se nască, bătrân fiind (Ioan 3.4) și, în general, cum ar trebui să fie împlinite cele rostite cu atâta simplitate de către El, Dumnezeu-Învățătorul. Această luciditate îi îngăduie Domnului să-i încredințeze adevăruri fundamentale credinței: nașterea de sus, nașterea din apă și din duh – fundamente ale Tainei Botezului- și poate cea mai adâncă dintre mărturisirile dumnezeirii Sale: Și nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel Ce S-a coborât din Cer, Fiul Omului, Care este în Cer. (…) Ca tot cel ce crede în El să aibă viață veșnică” (Ioan 3. 13, 15). Cu alte cuvinte îi oferă lui Nicodim amănuntul fundamental credinței noastre al Botezului și Învierii.

Acum trebuie să știm că acest text este dedicat Duminicii înaintea Înălțării Sfintei Cruci. deci nu întâmplător avem acum la îndemână textele care ne deschid ochii pe Cruce, pe Învierea care o luminează. Ceea ce ne spune Hristos e verificabil clipă de clipă. Viața noastră, nepusă în slujba Cerului, nu poate să ne deschidă orizontul ceresc al Împărăției nici măcar în privirea noastră. Aceasta spune Hristos către Nicodim: „…noi ceea ce știm vorbim și ce am văzut mărturisim, dar mărturia noastră nu o primiți. Dacă v-am spus cele pământești și nu credeți, cum veți crede de vă voi spune cele cerești?” (Ioan 3. 12-13). Este un „aviz” transmis tuturor acelora care se cred mistici fără a fi ascetici, adică acelora care cred că au propriile revelații- traduse în păreri proprii peste dogma Bisericii, peste învățătura acesteia de credință – și judecă în raport cu părerile proprii cuvintele Domnului. Ce-i de înțeles despre vârsta Botezului, de pildă, din propoziția aceasta: „…de nu se va naște cineva de sus NU va vedea Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3. 3) sau „de nu se va naște cineva din apă și din Duh, NU va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu (Ioan 3.5). Este un NU care nu se negociază în funcție de interese ori mode, în funcție de comentariile ori fake-news-urile colportate de tot soiul de specialiști în comentarii fără sens. Este un NU care te rupe de Cruce și Înviere, un NU care te rupe de Hristos Dumnezeu. Și nu pentru că vrea El ci pentru că acesta este adevărul după care funcționează- de-mi este permis termenul- accederea în Împărăția lui Dumnezeu.

Oamenii prea ades, și asta nu de ieri de azi, cer Bisericii să modifice parte din conținuturile sale mediocritatea în care se zbat. Așa au apărut slujbe desprinse din telenovele și comentarii rupte din volume de SF. Atât citim și vedem, atât vedem și trăim. Nicodim seamănă cu noi. Pune întrebări pământești- cum este firesc- la adevăruri cerești. Dar primind răspunsurile înțelege sau măcar se pune pe gânduri. Un învățător al lui Israel mustrat de Dumnezeu-Învățătorul. și Nicodim înțelege, asumă, refuză să fie părtaș deicidului.

De aceea Sf. Maxim Mărturisitorul ne spune că „după Înviere, toate se cer după Cruce”. Adică măsura Învierii este dată de trăirea Crucii, în multele sale laturi, din care suferința și curajul înfruntării lumii în Numele lui Hristos sunt laturile cele mai aspre. Dar nu singurelele, vă asigur. toate se cer după Cruce pentru că viața Mântuitorului e o Cruce de lumină care vindecă de întuneric lumea. O lume care rămâne orbită de propriile „lecturi” asupra lumii acolo unde lipsește nașterea de sus, nașterea din apă și din Duh. În anii din urmă am tot văzut tot soiul de familii- mai cu seamă tinere- care practică ritualuri inventate și fără rădăcină în cer în locul botezului, vorbindu-ne de libertate și autonomie în gândire. Este posibil, filosofic ori știu eu, juridic, să aibă dreptate. Dar Evanghelia nu negociază cu adevărurile care ne poartă în veșnicie. Nu. Nu e vorba- după spusa unui personaj marcant- că „ne pierdem contribuitorii”. Niciodată nu cred că vreun preot gândește atât de stupid și îngust- și când o face este din aceeași sectă cu distinsul personaj- iar Botezul nu intră în sfera negocierilor culturale. Ar putea să v-o spună sutele, miile de occidentali care trec prin baia Botezului în locuirea cu Hristos din Ortodoxie. Mulți botezați în mănăstirile și parohiile din Țară, unde nu calcă formatorii de …imaginație!

De ce scriu așa de „supărat” despre Botez? Pentru că lipsește creșterea darurilor Botezului din viețile noastre. Ne plângem de copii și tineri dar îi trântim în afara Botezului cu lipsa de morală și prea multele alternative la moarte ce ele oferim. Nu uitați că azi facem amintire și de Ziua Mondială împotriva Suicidului. Cei rămași singuri din motivele unor inexplicabile plecări vă pot spune cât de greu, cât de imposibil le-ar fi fără Cruce. Nu o batjocoriți înainte de a o cunoaște cu adevărat.