Noaptea Muzeelor într-o formulă personalizată de răşinăreni

Noaptea Muzeelor  într-o formulă personalizată de răşinăreni

Comuna Răşinari, una din cele mai frumoase comune ale României, declarată “The best tourist village România”, se alătură iniţiativei  "Noaptea Muzeelor la Sate".  

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astfel în 2 septembrie 2023 comunitatea le propune turiştilor trei obiective atractive: Casa memorială Octavian Goga (cu program de vizitare 16.00-21.00), Biserica Veche Răşinari (cu program de vizitare 17.00-21.00) şi Muzeul Etnografic Răşinari (cu program de vizitare 9.00-22.00). Potrivit primarului Bucur Bodan "În această primă ediţie a evenimentului “Noaptea Muzeelor la Sate” în România, care propune publicului peste o sută de obiective, evenimente culturale şi programe educative organizate de entităţi muzeale sau organizaţii private, în spaţii cu valoare istorică şi de patrimoniu din satele şi comunele ţării noastre, noi am lărgit oferta turistică  organizând pentru cei  care ne vizitează şi un tur al comunei Răşinari, urmărind ghidajul din aplicaţia Questo dar şi alte două trasee turistice ghidate în jurul localităţii. Mă refer concret la pimul traseu pe Valea Drăgăţii spre Cisnădioara cu plecare la ora 9.00 de la Muzeul Etnografic din centrul comunei, dar şi la al doilea traseu turistic ghidat cu plecare în drumeţia Apus de soare pe Fraga de la Casa memorială Octavian Goga,cu plecare la ora 16.00". Primarul consideră că prin această iniţitativă vor atrage mai mulţi turişti în comună în ziua de 2 septembrie a.c.

Autor - Adrian POPESCU
31 august 2023 la 19:30
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 35 minute
Prima victorie pentru CSU Sibiu în amicale. “Galben-albaştrii” au câştigat cu maghiarii de Kecskemét şi joacă finala “Cupei Timişoara”
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, la Timişoara, în faţa ocupantei locului 12 din prima divizie a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Femei polițiste din nouă țări, reunite la Sibiu. Conferința internațională „She is IPA”, despre leadership și puterea de a schimba comunități
Sibiul găzduiește, în aceste zile, femei polițiste din nouă țări, reunite în cadrul celei de-a doua ediții a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 5 ore
Nicușor Dan anunță că va desemna un premier „zilele următoare”
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat astăzi că intenționează să desemneze, în zilele următoare, un candidat pentru funcția...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 04.09.2026 RACOVITA, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 6 ore
CJ Sibiu l-a suspendat pe Cristian Lupeș
Trimiterea în judecată a lui Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu lasă instituția de cultură fără conducere....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 6 ore
Patru zile de muzică, concerte și activități pentru toate generațiile la Guitar Meeting Festival
Astăzi, începe cea de-a 12-a ediție Guitar Meeting Festival și aduce, până duminică, patru zile de concerte, întâlniri...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 6 ore
Victorie pentru bicicliști: un stâlp pus de Primăria Sibiu le-a redat 10 locuri de parcare
Urban Bike Revolution, asociația sibiană care promovează mersul pe bicicletă, a salutat recenta decizie a Primăriei Municipiului Sibiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 6 ore
Daniela Cîmpean îi răspunde lui Rogobete: „Placa zgâriată a discursului anti-Sibiu este din nou trâmbițată”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, îi răspunde dur ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, după un nou atac al...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 7 ore
Un cadru universitar ULBS a câştigat un grant de 1,5 milioane de euro. Ştefan Baghiu va studia istoria literaturii din România
Ștefan Baghiu, lector al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a câștigat cel mai prestigios grant de cercetare din...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 8 ore
Transfăgărășanul, închis sâmbătă. Anunțul CNAIR
Bâlea Lac va fi „capătul de linie” al celor care călătoresc sâmbătă pe Transfăgărășan dinspre partea sibiană a...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 8 ore
Medic nou la Spitalul de Pneumoftiziologie: dr.Vlad Buzăianu se alătură echipei
Un comunicat al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu transmis astăzi anunță completarea echipei sale cu numele doctorului Vlad Buzăianu,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 8 ore
Casa Naţională de Pensii vine cu o nouă platformă on-line pentru cetăţeni. Poate fi accesată din site-ul instituţiei- cnpp.ro
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunţă lansarea noului portal instituțional, o platformă modernă, orientată către nevoile cetățenilor, care...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.