Un manual de pastorație în situație de criză

Un manual de pastorație în situație de criză

Vede lumina tiparului – în editarea lui Ciprian Preda-Mușat- volumul Dr.-lui H. Norman Wright, Ghid complet de consiliere în criză și traumă. Ce să spui și ce să faci atunci când totul contează (Ediție actualizată și extinsă)(Gramma Publishing, Arad, 2023, 419 pg.). O remarcabilă punere la punct în tot ce înseamnă înțelegerea omul de către om prin singura cale reală de comunicare. Dumnezeu. Resursă de preț în mâna preoților parohi- deși ea este construită pentru practica pastorilor, sper să nu-și creeze nimeni vreo traumă că o recomand- carte descoperă nevoia de profesionalizare a intervenției pastorale, de înțelegere a situației de criză în întregul ei, fără la un singur moment, la o singură secundă în care o privim, într-un soi de fotografie de radar. Mișcată și aceea. Sunt analizate pe rând situații de criză din viețile noastre și ale comunității, descoperindu-ne un univers în care este clar nevoie nu doar de cuvântul lui Dumnezeu ci și de un comportament al oamenilor lui Dumnezeu conform nevoii celor în traume. Impresionante pagini despre suferința unor oameni ce-și pierd oameni din viața lor, despre decese și criza suicidară, consilierea copiilor care au pierdut pe cineva, principiile terapiei pentru copiii îndoliați și răspunsuri la întrebarea, vai, atât de actuală, cum să ajutăm un adolescent. Departe de mine gândul de a spune că H.N. Wright a creat un sistem panaceu universal dar sunt bucuros de sistematizarea unor soluții care, cercetate și cântărite în timp, ajută misiunii în mijlocul oamenilor ce și-au pierdut liniștea. Folosirea Scripturii și a rugăciunii- concluzie finală a unei cercetări frumos proiectate dinaintea ochilor noștri- rămâne punct de reper și pentru specialist dar și pentru cel aflat în situații de risc. Definițiile, sincronizările interdisciplinare și valorizarea la maximum a Evangheliei sunt prilej de lectură cu plăcere și responsabilitate a unei cărți-altfel pentru situații-altfel.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor -
24 august 2023 la 19:41
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Neluţu Luca, încrezător că echipa sa va marca în prelungiri, cu ASA: ”Le-am spus că ăsta e momentul”. Motivul pentru care a fost eliminat
Antrenorul echipei din Şelimbăr a povestit, în conferinţa de presă, cum le-a spus celor de pe banca de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 23 ore
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
În sfârşit victorie… ”Călăreţii roşii” câştigă în prelungiri, după patru înfrângeri consecutive, dar preţul e scump: trei cartonaşe roşii
Echipa din Şelimbăr s-a impus, duminică, pe ”Municipalul” sibian cu 1-0 în faţa celor de la ASA Tg....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 zile
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.