FESTIVALUL BRÂNZEI ŞI AL ŢUICII

Comuna Rășinari, una din cele mai frumoase comune ale României, The best tourist village, este gazda celei de-a XX-a ediții a ,,Festivalului Brânzei și al Țuicii". An de an, pe Valea Ștezii, tineri frumoși îmbrăcați în costume tradiționale încântă turiștii cu dansul lor vesel, cunoscuți cântăreți de muzică populară din Mărginimea Sibiului și din alte colțuri ale țării strâng ropote de aplauze de la mulțimea adunată. Pe parcursul celor două zile de festival va avea loc târgul de produse tradiționale, unde începând cu ora 10.00 putem gusta produse tradiţionale specifice Mărginimii Sibiului, brânzeturi, tocană de oaie la ceaun, cocoloș cu brânză, pastramă  și să ne bucurăm de programul artistic oferit de ansamblurile folclorice și de interpreți de muzică populară. Manifestarea culturală este organizată de Primăria Rășinari în colaborare cu Asociația Pentru Promovarea Artelor Spectacolului Fringe, Asociația Călușerii Rășinari, Asociația Turismul Sibian, Asociația Pensiunilor Agroturistice din Rășinari, Asociația Rășinari Confluențe Europene și este co-finanțată de Primăria Rășinari prin Agenda Culturală 2023 și de Consiliul Județean Sibiu prin Agenda Culturală și Comunitară 2023. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

PROGRAM SÂMBĂTA, 26 august 2023
Ora 13:30 Obiceiuri pastorale la Rășinari cu Grupul Folcloric Nunta Ciobănească
Ora 14:00 Spectacol oferit de Ansamblul Călușerii al Căminului Cultural din Rășinari, Fluierașii din Rasinari și invitații
Grupul de muzică tradițională românească Junii coordonat de Cosmin Verde
Ora 15:30 Dechiderea Oficială a Festivalului și vizitarea standurilor de brânză și țuică
Ansamblul Nedeea de la Novaci și Ansamblul Liviu Dafinescu de la Baia de Fier
Grupul vocal Floare de Bujor de la Gura Rîului coordonat de Chivuta Cîmpean
Spectacol oferit de Melania Gijulete, Cătălin Dudaș, Victorina Stan și Maria Oancea 
Ansamblul Junii Petrilei, din Petrila, Ansamblul Ciuleandra, din Topoloveni, Ansamblul Șureanca de la Șura Mică și Ansamblul Rabsozii Văii Mureșului din Harghita 
Ora 19:30 Recital oferit de Adina Roșca și Cătălin Doinaș

DUMINICA, 27 august 2023
 
Ora 10:00 Desfăşurarea festivalului cu vizitarea standurilor
Ora 13:00 Pregătire ,,Cocoloș cu brânză – Bulzul Festivalului 2023” produs tradiţional pentru degustat din specialitatea festivalului 
Obiceiuri pastorale la Rășinari 
Spectacol oferit de Ansamblul Căluşerii a Căminului Cultural din Rășinari Grupul Vocal al Reuniunii Mărginenilor coordonat de Rodica Popa Comaniciu
Ansamblul Dor de la Băbeni și Fluierașii de la Jina 
Program oferit de grupurile vocale Doruri sibiene și Mlădițe sibiene coordonate de Izabela Tomiță
Ansamblul de la Polovragi, Ansamblul de la Vaideeni, Ansamblul de la Șoimuș, Ansamblul Doina Bistrei din Zăvoi 
Ora 17:30 Spectacol oferit de Nicoleta Voica
Cânt și joc Ansamblul Măgura din Codlea, Brașov si Ansamblul Vasile Lucaciu – Sisești de la Maramureș 
Spectacol oferit de Ansamblul Căluşerii al Căminului Cultural din Rășinari
 cu invitații 
Ora 20:00 Recital oferit de Doinel Handorean cu formația 
Foc de tabără cu participarea Grupului de Dansatori Rășinăreni

Imagine intercalată
Imagine intercalată

FESTIVALUL VA FI TRANSMIS ÎN DIRECT DUMINICĂ, 27 AUGUST ÎNTRE ORELE 13.30 ȘI 15.00 LA TVR CLUJ, EMISIUNEA VINE CLUJU' PE LA NOI ! 
Pe parcursul celor două zile de festival între orele 14:00 –17:00 vor avea loc Ateliere tematice pentru copii / tineri și drumeții!  
Vă așteptăm cu drag!

Cu considerație,
Bucur BOGDAN, 

Primar, 
Comuna Rășinari 

22 august 2023 la 00:29
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 20 ore
Furtuna i-a lăsat fără numere de înmatriculare
Aversele de marți după-amiază au creat probleme conducătorilor auto, unii preferând să “tragă pe dreapta”, alții alegând să-și...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
(ACTUALIZARE Bilanțul pagubelor produse de vijelia din această după-masă, la Sibiu: 14 subsoluri inundate, un copac prăbușit pe carosabil
Pompierii sibieni au intervenit în total la un număr de 18 solicitări venite pe numărul unic pentru apeluri...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Elevii sibieni, indeciși după Evaluarea Națională: „Am pus 13 opțiuni, vedem la care dintre ele voi intra”
A început oficial perioada de înscriere la liceu, iar elevii sibieni care au susținut Evaluarea Națională își completează...
Actualitate
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 2 zile
La Cristian a început primul recital din 2025 pe „Orga celor doi David”
Organistul de renume internațional Bálint Karosi a deschis în această lună șirul conceretelor reunite sub titulatura: ”Grand Organ...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 2 zile
Organizatorii Concursului Internațional „Carl Filtsch” pregătesc deja ediția aniversară
Cele  cinci zile intense dedicate pianului au reunit  zeci de tineri talentați din întreaga lume, dornici de a...
Actualitate
3 min de citit
acum 2 zile
Despre biopolitică și spiritualitate, într-un spațiu neconvențional, la o lansare inedită de carte
Recent, într-un spațiu mai puțin convențional, Viorella Manolache și-a lansat cartea Alternativa lui Michel Foucault la modelul diferențiat...
Cultură
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Un șofer de 44 de ani a intrat cu mașina într-un șanț, în zona Mediaș
Polițiștii rutieri au intervenit luni după-masă la un autoaccident rutier produs pe DN 14, la intersectie cu breteaua...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Biserica din Turnu Roșu, ctitorită de Matei Basarab, primește 200.000 lei de la Consiliul Județean Sibiu
Pe ordinea de zi a consilierilor județeni convocați în ședința ordinară din 30 iulie ac, se află un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Ne scriu cititorii: „Afișe pe toți stâlpii, trotinete ca la nebuni. Nu-i vede nimeni!”
Parcul Sub Arini, în teorie oaza de verdeață și liniște din mijlocul urbei, are statutul de parc. Cel...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 2 zile
Triatlonul Binder Lake: o zi în care sportul a purtat un alt sens
Duminică dimineața, la răsăritul soarelui peste Lacul Binder, liniștea apei a fost spartă de emoție, pași grăbiți și...
Eveniment
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 3 zile
Jurnalistul Cătălin Striblea: „Sibiul este un județ binecuvântat”. Avem poteci montane cât distanța Sibiu – Viena
Prezent în calitate de moderator al dialogurilor „Carpathia Talks”, organizate la Sebeșu de Sus în cadrul Făgăraș Fest,...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 3 zile
Directorul Muzeului Astra a făcut senzație cu „cuțâtoaia” la Făgăraș Fest
Atelierul de șindrilar al Muzeului Astra a stârnit curiozitatea celor veniți să petreacă pe muzică bună și să...
Actualitate
2 min de citit