O sinteză a gândirii teologice, pastorale și misionare, a Părintelui Iosif Trifa

O sinteză a gândirii teologice, pastorale și misionare,  a Părintelui Iosif Trifa

În contextul împlinirii a 100 de ani de misiune a Oastei Domnului în arealul duhovnicesc și mărturisitor al Bisericii Ortodoxe Române, Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a publicat- sub coordonarea Părintelui Profesor Vasile Mihoc și cu binecuvântarea IPS sale, IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților- un dublu volum de texte alese întru cunoașterea mărturisirii de credință a Părintelui Iosif Trifa: „Părintele Iosif Trifa – învățătorul Credinței”, vol. I (Suceava, 2023, 423 pg.) și vol. II (Suceava, 2023, 356 pg.). Preocupat eu însumi în anii din urmă de izvorul și puterea teologiei misionar-pastorale a unuia dintre cei mai ampli făuritori de orizont catehetic și mărturisitor ortodox m-am bucurat să descopăr în paginile celor două volume texte fundamentale și o structurare atentă, nu doar pe teme și idei ci și pe posibile linii de dezvoltare ale cercetării asupra vieții și culturii pe care Părintele Oastei a propus-o lumii creștine românești: învățător al dreptei credințe, al Sfintei Treimi, al Sfintei Scripturi, învățătorul despre Biserică și Tainele ei, învățătorul despre Maica Domnului și Sfânta Liturghie, despre post și păcate, învățătorul sărbătorilor creștine și al dragoste și mai ales al Oastei Domnului. Pentru cei care acum descoperă Părintele Oastei – ca mișcare creștină din lucrarea Bisericii- citind paginile despre el ca învățător al nădejdii și al memoriei credinței- temă care încheie primul volum, sunt relevante asupra tonului simplu și al conținutului plin de sens al vieții și mărturiei sale. Volumul al doilea ne propune să învățăm împreună cu Părintele despre rugăciune și să gustăm din pelerinajul său la Locurile Sfinte, despre Judecata particulară și despre viața veșnică. Sunt repere ale  unei vieți dedicate Bisericii și Neamului de multe ori privită cu superficialitate de către unii dintre cei ce se erijează în singurii deținători ai Ortodoxiei. Bucuria lecturii vine și din această redescoperire a vieții intelectuale a unui Om-vector al evanghelizării a mii de oameni, care a scos din păcat și umbra morții duhovnicești mii de suflete. Personal cred că astfel de antologii înseamnă un plus de informație pentru aceia care confundă fundamentele misionar-pastorale ortodoxe ale Oastei Domnului cu alte curente ale modernității în confesionalism creștin. Dar și un plus de motivare pentru preoții și tinerii misionari creștini ortodocși care pot avea în distinsul preot ardelean un model și un scut de încurajare în lupta cu păcatul și cu indolența misionară.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

 

Autor -
21 august 2023 la 11:38
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 6 minute
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Neluţu Luca, încrezător că echipa sa va marca în prelungiri, cu ASA: ”Le-am spus că ăsta e momentul”. Motivul pentru care a fost eliminat
Antrenorul echipei din Şelimbăr a povestit, în conferinţa de presă, cum le-a spus celor de pe banca de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 23 ore
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
În sfârşit victorie… ”Călăreţii roşii” câştigă în prelungiri, după patru înfrângeri consecutive, dar preţul e scump: trei cartonaşe roşii
Echipa din Şelimbăr s-a impus, duminică, pe ”Municipalul” sibian cu 1-0 în faţa celor de la ASA Tg....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 zile
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.