Luni se inaugurează un nou şi modern parc de joacă, la Tălmaciu

Luni se inaugurează  un nou şi modern parc  de joacă, la Tălmaciu

Începând de luni, 14 august, cei mai mici locuitori ai Tălmaciului se pot bucura de noile facilităţi destinate jocului şi distracţiei specifice vârstei lor, odată cu redeschiderea parcului de joacă situat în zona centrală de blocuri a localităţii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Parcul va fi redeschis pentru accesul copiilor la ora 12, iar pe lângă noile şi modernele facilităţi şi instalaţii puse la dispoziţie cu acest prilej copiii vor putea beneficia de prezenţa unor animatori care vor crea o atmosferă de bună dispoziţie, precum şi de multe alte surprize.   

"Copiii din oraşul Tălmaciu au un nou motiv de bucurie. De luni, 14 august, aceştia vor beneficia de un spaţiu de joacă modern şi fără pericole de accidentare. Noul spaţiu de joacă este situat în locul fostului spaţiu de joacă din zona centrală. Spaţiul nou dispune de sisteme de joacă în conformitate cu standardele europene, dotat cu tobogane de plastic şi cu echipamente de joacă distractive: leagăne, căluţi, balansoare, trambulină, echipament de căţărat, masă de şah. Bănci pentru însoţitorii micuţilor sunt amplasate pe laturile parcului, unde părinţii sau bunicii se pot relaxa. Pentru siguranţa copiilor  locul este îngrădit, iar pe jos a fost montat tartan special din cauciuc animat care este pregătit pentru şotron. S-au montat iarbă naturală, lămpi solare, flori ornamentale şi camere de supraveghere. Aşadar, copiii, de la cei mai mici până la cei voinici, se vor putea juca într-un mediu educaţional sigur şi primitor, aşa cum îşi doreşte orice părinte. Copiii se vor bucura de  animatori, muzică, pictură pe faţă, şi alte surprize", informează primarul oraşului Tălmaciu, Ioan Oancea, într-o postare de pe pagina de socializare.
Pentru realizarea noului loc de joacă, Primăria oraşului Tălmaciu a avut sprijinul unei părţi a mediului de afaceri din oraş, ce a ales să redirecţioneze o cotă din impozitul pe profit către Asociaţia "Prietenii Şcolii Tălmaciu".
Edilul şef din Tălmaciu mai informează că refacerea parcului de joacă din zona centrală este completată cu asigurarea dotărilor spe­cifice locului de joacă amenajat în curtea dispensarului din satul Tălmăcel, precum şi cu suplimentarea cu echipamente noi a spa­ţiului de joacă deja amenajat în cartierul Armeni.
"Mulţumim pe această cale Românofir SA, Lanco SRL, Famatech SRL, Schultz Electro­technic SRL, Soconatur SRL, Apă-Canal SA, General Accounting Voicu, angajaţilor primăriei care s-au implicat în acest proiect şi firmei II Marian Popescu, care a executat partea de şantier. Sunt multe companii care ni s-au alăturat în această campanie şi invităm în continuare pe toţi cei care doresc să fie alături de noi pentru a realiza împreună şi alte proiecte la fel de frumoase ca acesta. În perioada următoare vom continua cu reamenajarea parcurilor din oraşul Tălmaciu. Până atunci vă aşteptăm cu mic şi mare la deschiderea pregătită de primărie", completează primarul Ioan Oancea.

Autor - Dan FRÂNCU
13 august 2023 la 21:25
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Neluţu Luca, încrezător că echipa sa va marca în prelungiri, cu ASA: ”Le-am spus că ăsta e momentul”. Motivul pentru care a fost eliminat
Antrenorul echipei din Şelimbăr a povestit, în conferinţa de presă, cum le-a spus celor de pe banca de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
În sfârşit victorie… ”Călăreţii roşii” câştigă în prelungiri, după patru înfrângeri consecutive, dar preţul e scump: trei cartonaşe roşii
Echipa din Şelimbăr s-a impus, duminică, pe ”Municipalul” sibian cu 1-0 în faţa celor de la ASA Tg....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 zile
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.