Când experiența duhovnicească își consemnează rostirile

Când experiența duhovnicească își consemnează rostirile

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Când l-am cunoscut pe Părintele Petru Moga am rămas cu gândul că Dumnezeu va rândui ca Părintele să-și poată aduna cuvintele nepereche pentru a ne umple sufletul cu trăinicia gândirii creștine. Atașat de valorile Mănăstirii Sâmbăta și de ale Părintelui Arsenie Boca- născut  în satul Ludișor în 1951, absolvă Liceul Economic din Sibiu și obține licența în teologie în 1976- se dedică ghidajului la Mănăstirea Sinaia și apoi este numit preot în satul Șona (Brașov), preot onorific la Mănăstirea Sinaia iar apoi din 1991 până la pensionare din 2016 preot în Câmpina. Estet și arheolog, rugător și părinte al durerilor a mii de oameni, dascăl pentru suflete și antrenor de minți pentru tinerii care doreau performanța Părintele Petru Moga a adunat în jurul său o comunitate dinamică, a construit un locaș plin de lumină și a realizat unul dintre ele mai interesante muzee parohiale în care epocile pre-creștine sunt prezent în prelogismul istoric al regiunii. Mai presus de toate însă a dovedit că se pot construi comunități creștine autentice în plină viermuială a non-valorilor.

Dintâi am remarcat traducerea ce ne-a oferit-o din Iuliu Popper, Țara de Foc (Ed. Bizantină, București, 2013, 268 p.), impropriu numită traducere de vreme ce a alcătuit o biografie monografică unică, a unui „aventurier” de geniu. De data aceasta însă bucuria este produsă de publicarea a două lucrări foarte vii: Apocalipsa- Orizonturi liturgice. Jurnal de Lectură (Ed. Univers Enciclopedic Gold, București, 2023, 483 p.) și Pe drumul Pătimirilor Domnului. De la Sâmbăta lui Lazăr la Duminica Învierii (Ed. Univers Enciclopedic Gold, București, 2023, vol. 1, 448 pg. și vol. 2, 455 pg.). În cea dintâi lucrare avem cuprinse 54 de prelegeri privind cartea Apocalipsa, extrase din predicile și conferințele rostite de Părintele Petru Moga în cei 25 de ani de activitate preoțească. Volumul emoționează prin cunoașterea Scripturii, articularea textului pe contingentul social al lumii, prin integrarea textului propovăduit-rostit în tonusul liturgic al slujirii. Celelalte două volume sunt editarea a aproape 200 de predici rostite de Părintele în Săptămâna Patimilor, 200 de lecții de exegeză teologică, duhovnicească și culturală deopotrivă. O viață de propovăduitor smerit al Smereniei Celui ce este Smerenia. Textele predicilor impresionează prin fundarea lor evanghelică, prin acordarea cuvintelor la emoția timpului liturgic în care propovăduiește, prin construirea prin cuvânt a unei empatii spirituale cu tot ce reprezintă Golgota în mântuirea noastră. Pentru cei care într-un moment sau altul al formării noastre ca preoți i-am ascultat cuvântul și i-am zărit printre genele rugăciunii slujirea volumele acestea aduc în timpane un glas blând și hotărât deopotrivă, o efigie fragilă a preoției lucrătoare aflate în căutarea sfințeniei și a mântuirii. O Ediție – căci socotesc pe toate cele 3 volume o singură voce editorială- realizată profesionist care păstrează duhovnicia unui om-preot care a făcut din slujire și dăruire pastorală modul lui de a fi în Hristos. Admirația ce m-a cuprins la prima întâlnire nu a scăzut nici o clipă. Iar acum sunt convins că toate cele volume prezentate de noi fac parte din bibliografia de aur a pastorației românești.

 

Autor -
07 august 2023 la 06:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Neluţu Luca, încrezător că echipa sa va marca în prelungiri, cu ASA: ”Le-am spus că ăsta e momentul”. Motivul pentru care a fost eliminat
Antrenorul echipei din Şelimbăr a povestit, în conferinţa de presă, cum le-a spus celor de pe banca de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
În sfârşit victorie… ”Călăreţii roşii” câştigă în prelungiri, după patru înfrângeri consecutive, dar preţul e scump: trei cartonaşe roşii
Echipa din Şelimbăr s-a impus, duminică, pe ”Municipalul” sibian cu 1-0 în faţa celor de la ASA Tg....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 zile
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.