Cartea ca un strigăt de realitate…

După Flash-uri din sens opus nu am reușit să-i mai citesc vreo carte. Nu din comoditate, ci pur și simplu. Știam că s-a căsătorit și m-am bucurat când am aflat că are o fetiță. Nu am știut până la el că există alpaca și m-a distrat că îl cheamă Pablo. Știam că a mai scris- În misiune cu Marian; Pablo, the alpaca; Scrisoarea și Pădurea–  dar acum m-am bucurat să citesc, dintr-o răsuflare, cartea lui Marian Godină: Drum fără prioritate (Ed. Curtea Veche, București, 2023, 319 pg.).  M-a impresionat prin franchețe, uneori buruienoasă lingvistic, ca să zic prețios, printr-un realism de-a dreptul irațional în construcția tablourilor și emiterea adevărurilor. Deloc obosit să lupte, omul-Personaj impresionează prin efortul de a merge mai departe într-o lume unde statul pe loc e socotit virtute nu doar socială. Luptătorul își arată rănile copilăriei cu un umor nerecomandat snobilor. Un soi de reportaj pe viu despre drama a mii de copii nu doar din Brașov scris din interiorul luptei. Efectul imprimat textului- scris alert, jurnalistic în sensul de odinioară al cuvântului, nu precum azi când în 10 rânduri ai 40 de greșeli de exprimare- ține deschisă lectura. E sentimentul acela în care ai vrea să lași cartea, dar nu te lasă ea pe tine. Este decodat comportamentul de cartier în aceeași măsură cu mecanismele unei construcții de sistem în care de foarte multe ori aroganța ține loc de profesionalism. Am închis cartea cu sentimentul că Marian Godină a scris un manifest despre dreptul omului de a fi fericit prin propria muncă, prin asumarea destinului profesional, prin efortul dăruirii de sine. Emoția redescoperirii locurilor comune, tristețea identificării acelorași metehne umane în locurile incomode ale existenței, bucuria descoperirii unui om ce se împlinește în viața sa fără a purta ranchiună, lucrul cu sine și descoperirea adâncului de viață din fiecare clipă de familist ce o gustă din plin fac din autor o irezistibilă provocare de model și un ingenuu comentator al vremurilor de acum. Pe fiecare pagină a cărții e câte un hohot de râs și o lacrimă amară. Nu este o carte de vacanță neapărat, dar sunt convins că vă va prinde ca o vacanță bună. Cu aer respirabil și răcoreală de suflet.