Titularizare la Sibiu: note între 5 şi 6,99 obţinute de 34,7% dintre candidaţii care s-au visat dascăli! Încă 19 posturi, după contestaţii. Sibiul, locul 26 în ţară

Titularizare la Sibiu: note între 5 şi 6,99 obţinute de 34,7% dintre candidaţii care s-au visat dascăli! Încă 19 posturi, după contestaţii. Sibiul, locul 26 în ţară

Ministerul Educației a publicat pe site-ul titularizare.edu.ro rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2023 (după soluționarea contestațiilor), anunţă purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, prof. Constantin Dincă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La nivelul județului Sibiu

  • Procentul notelor egale sau mai mari de 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 48,8% (locul 26 la nivelul țării, în creștere cu 5,0% față de rezultatele inițiale), inferior în raport cu procentul consemnat în anul 2022 (51,3%) și 2020 (62%), dar superior celui din 2021 (48,2%) și 2019 (40,03%);

 

  • 312 candidați pot să fie repartizați pe posture titularizabile (mai mult cu 19 candidați față de rezultatele afișate înainte de depunerea contestațiilor);

 

  • Procentul notelor între 5 și 6,99 este de 34,7% (în scădere cu 0,5% față de rezultatele inițiale);

  • 5 candidați (arte vizuale, limba germană modernă și religie) au obținut nota 10 (1 candidat în 2022, 2 candidați în 2021, 6 candidați în 2020 și niciun candidat în 2019);

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 27 – 28 iulie 2023, a precizat prof. Constantin Dincă.

Distribuția notelor pe discipline:

Disciplina examen

Nr. lucrări evaluate

Nr. candidați cu note sub 5

Nr. candidați cu note între 5 și 6,99

Nr candidați cu note între 7 și 9,99

Nr. candidați cu note de 10

Procent note între 7 și 10

ALIMENTAȚIE PUBLICĂ

2

0

1

1

0

50,0%

ALIMENTAȚIE PUBLICĂ (MAIȘTRI INSTRUCTORI)

1

0

0

1

0

100%

ARTE VIZUALE (EDUCAȚIE PLASTICĂ / EDUCAȚIE VIZUALĂ)

 

14

 

3

 

1

 

8

 

2

 

71,43%

ASISTENȚĂ MEDICALĂ GENERALĂ (MAIȘTRI

INSTRUCTORI)

 

1

 

 

0

 

 

0

 

 

1

 

0

 

100%

BIOLOGIE

25

1

2

22

0

88,0%

CHIMIE

1

1

0

0

0

0%

COMERȚ

1

0

1

0

0

0%

COREGRAFIE

1

1

0

0

0

0%

CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ

8

0

4

4

0

50,0%

CONFECȚII TEXTILE – TRICOTAJE – FINISAJ TEXTIL

(MAIȘTRI INSTRUCTORI)

 

1

 

0

 

0

 

1

 

0

 

100%

ECONOMIC, ADMINISTRATIV, POSTA

2

0

0

2

0

100%

ECONOMIE, EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ, ECONOMIE APLICATĂ ȘI ECONOMIE SOCIALĂ – EDUCAȚIE ECONOMICO – FINANCIARĂ

 

 

4

 

 

0

 

 

2

 

 

2

 

 

0

 

 

50,0%

EDUCATIE FIZICĂ ȘI SPORT

51

7

19

25

0

49,0%

EDUCAȚIE MUZICALĂ

7

3

1

3

0

42,9%

EDUCATIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ

6

2

1

3

0

50,0%

EDUCAȚIE SOCIALĂ (GÂNDURE CRITICĂ ȘI DREPTURILE COPILULUI; EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ, EDUCAȚIE PENTRU O CETĂȚENIE DEMOCRATICĂ)

 

 

8

 

 

1

 

 

1

 

 

6

 

 

0

 

 

 

75,0%

EDUCATOR – PUERICULTOR

18

7

5

6

0

33,3%

FILOSOFIE ȘI LOGICĂ, ARGUMENTARE ȘI COMUNICARE

 

3

 

0

 

1

 

2

 

0

 

66,7%

GEOGRAFIE

14

5

2

7

0

64,2%

INDUSTRIE ALIMENTARĂ

1

0

0

1

0

100%

INFORMATICĂ ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI

5

2

2

1

0

20,0%

ISTORIE

21

6

8

7

0

33,3%

KINETOTERAPIE

1

0

0

1

0

100%

LIMBA GERMANĂ MODERNĂ

8

0

1

5

2

87,5%

LIMBA ȘI LITERATURA ENGLEZĂ

46

1

17

28

0

60,8%

LIMBA ȘI LITERATURA FRANCEZĂ

4

1

1

2

0

50,0%

LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ

2

0

1

1

0

50,0%

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

43

11

21

11

0

25,5%

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI MATEMATICĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE/COMUNICĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI METODICA PREDĂRII MATEMATICII/ MATEMATICII ȘI EXPLORĂRII MEDIULUI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR (ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMA ROMÂNĂ)

 

 

 

 

 

 

97

 

 

 

 

 

 

16

 

 

 

 

 

 

39

 

 

 

 

 

 

42

 

 

 

 

 

 

0

 

 

 

 

 

 

43,3%

LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, PEDAGOGIE PREȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA GERMANĂ MATERNĂ ȘI METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

 

 

 

 

 

12

 

 

 

 

 

1

 

 

 

 

 

1

 

 

 

 

 

10

 

 

 

 

 

0

 

 

 

 

 

83,3%

LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, MATEMATICĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII GERMANE MATERNE/COMUNICĂRII ÎN LIMBA GERMANĂ MATERNĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ROMÂNE (ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR LIMBA GERMANĂ)

 

 

 

 

 

 

5

 

 

 

 

 

 

2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2

 

 

 

 

 

 

1

 

 

 

 

 

 

 

0

 

 

 

 

 

 

 

20,0%

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, PEDAGOGIA PREȘCOLARĂ ȘI METODICA DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII

 

 

 

178

 

 

 

33

 

 

 

62

 

 

 

83

 

 

 

0

 

 

 

46,6%

MATEMATICĂ

34

9

23

2

0

5,9%

PROFESORI DOCUMENTARIȘTI

1

0

0

1

0

100%

PROTECȚIA MEDIULUI

1

0

0

1

0

100%

PSIHOLOGIE

1

1

0

0

0

0%

PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ

12

2

7

3

0

25%

RELIGIE ORTODOXA

14

1

1

11

1

85,7%

TERAPIE EDUCAȚIONALĂ COMPLEXĂ ȘI INTEGRATĂ (EDUCATOARE, ÎNVĂȚĂTORI, ÎNVĂȚĂTORI-EDUCATORI)

 

 

1

 

 

0

 

 

0

 

 

1

 

 

0

 

 

100%

TURISM (MAIȘTRI INSTRUCTORI)

1

0

0

1

0

100%

TURISM ȘI SERVICII

1

1

1

0

0

0%

VETERINAR

1

0

1

0

0

0%

Total judet Sibiu

659

118

229

307

5

48,8%

 

Situația rezultatelor la contestații pe discipline:

 

Proba de concurs

Număr note mărite

Număr note micșorate

Număr note nemodificate

Număr total contestații depuse

ALIMENTAȚIE PUBLICĂ

0

1

0

1

ARTE VIZUALE (EDUCAȚIE PLASTICĂ / EDUCAȚIE VIZUALĂ)

3

0

0

3

BIOLOGIE

0

1

0

1

CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ

1

0

0

1

ECONOMIE, EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ, ECONOMIE APLICATĂ ȘI ECONOMIE SOCIALĂ – EDUCAȚIE ECONOMICO – FINANCIARĂ

 

1

 

0

 

0

 

1

EDUCATIE FIZICĂ ȘI SPORT

6

4

0

10

EDUCAȚIE MUZICALĂ

0

2

0

2

EDUCATIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ

1

1

0

2

EDUCAȚIE SOCIALĂ (GÂNDURE CRITICĂ ȘI DREPTURILE COPILULUI; EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ, EDUCAȚIE PENTRU O CETĂȚENIE DEMOCRATICĂ)

 

0

 

 

1

 

0

 

1

EDUCATOR – PUERICULTOR

0

4

0

4

FILOSOFIE ȘI LOGICĂ, ARGUMENTARE ȘI COMUNICARE

0

 

1

 

0

 

1

GEOGRAFIE

4

1

0

5

INDUSTRIE ALIMENTARĂ

1

0

0

1

INFORMATICĂ ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI

2

0

0

2

ISTORIE

0

2

0

2

LIMBA ȘI LITERATURA ENGLEZĂ

7

4

0

11

LIMBA ȘI LITERATURA FRANCEZĂ

2

0

0

2

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

6

6

0

12

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI MATEMATICĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE/COMUNICĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI METODICA PREDĂRII MATEMATICII/ MATEMATICII ȘI EXPLORĂRII MEDIULUI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR (ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMA ROMÂNĂ)

 

 

 

13

 

 

 

7

 

 

 

3

 

 

 

23

LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, PEDAGOGIE PREȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA GERMANĂ MATERNĂ ȘI METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

 

 

 

2

 

 

 

1

 

 

 

0

 

 

 

3

LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, MATEMATICĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII GERMANE MATERNE/COMUNICĂRII ÎN LIMBA GERMANĂ MATERNĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ROMÂNE (ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR LIMBA GERMANĂ)

 

 

 

2

 

 

 

0

 

 

 

0

 

 

 

2

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, PEDAGOGIA PREȘCOLARĂ ȘI METODICA DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII

 

28

 

12

 

6

 

46

 

 

MATEMATICĂ

1

11

0

12

PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ

1

0

0

1

RELIGIE ORTODOXA

1

2

0

3

TERAPIE EDUCAȚIONALĂ COMPLEXĂ ȘI INTEGRATĂ (EDUCATOARE, ÎNVĂȚĂTORI, ÎNVĂȚĂTORI-EDUCATORI)

 

1

 

0

 

0

 

1

Total general

83

61

9

153

 

27 iulie 2023 la 12:47
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 8 ore
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 ore
Neluţu Luca, încrezător că echipa sa va marca în prelungiri, cu ASA: ”Le-am spus că ăsta e momentul”. Motivul pentru care a fost eliminat
Antrenorul echipei din Şelimbăr a povestit, în conferinţa de presă, cum le-a spus celor de pe banca de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
În sfârşit victorie… ”Călăreţii roşii” câştigă în prelungiri, după patru înfrângeri consecutive, dar preţul e scump: trei cartonaşe roşii
Echipa din Şelimbăr s-a impus, duminică, pe ”Municipalul” sibian cu 1-0 în faţa celor de la ASA Tg....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 zile
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.