In memoriam, Arsenie BOCA

Cel care avea să primească de la bunii şi credincioşii săi părinţi, două prenume: Zian şi Vălean. Primul, inspirat din denumirea populară a Sânzienelor, atunci când cinstim, în fiecare an, la 24 iunie, ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, iar al doilea prenume era ales în memoria unui vrednic înaintaş al celor din familia Boca.
Cu trecerea anilor, acel băieţel cu chip deosebit de plăcut privirilor, născut în casa cizmarului Iosif Petre Boca şi a ţărăncii-gospodine Teodora Creştina, va purta numele de stimă şi laudă ”Părintele Arsenie”. Numai că până atunci, el va fi, rând pe rând, un sârguincios şi premiant elev, atât în satul său natal cât şi în oraşul aurifer Brad. Tot destoinic la învăţătură şi cuminte la purtare va fi şi în vremea studenţiei teologice la Facultatea „Andrei Şaguna” din Sibiu şi la Academia de Belle Arte din Bucureşti. Va izbuti, apoi, să îmbine, într-un mod fericit, nu numai cucernicia preoţie cu harul Dumnezeiesc al pictorului de biserici şi de sfinte icoane şi troiţe, dar şi talentul de scriitor şi poet-filozof. Devine, astfel, un erudit preot-duhovnic de biserici şi stareţ în chiliile a două vestite mănăstiri ardeleneşti şi transilvane: cea a Martirilor Brâncoveni de la Sâmbăta de Sus, majestuos clădită în inima ţării Făgăraşului şi a Oltului, precum şi în cea a Prislopului ţinuturilor Haţegului şi Sarmizegetusei Regia dacice şi ro­mane, din preajma satului hunedorean Grădiştea Muncelului. Aici, la Prislop, într-un mormânt nefiresc de simplu, adâncit în pământul lutos din vecinătatea unei tinere păduri de brazi, fagi şi carpeni, se odihneşte trupul părintelui-stareţ Arsenie Boca. Atât mormântul său, cât şi Clopot­niţa Mănăstirii, înălţată pe un pinten de munte de mâinile sale pricepute (când încă mai erau harnice şi puternice), sunt cele mai căutate însemne ale cinstirii şi aducerii aminte a memoriei prea-cucer­nicului părinte-stareţ Arsenie Boca. Do­vadă că din zorii zilelor şi până la căderea înserărilor, între poarta mănăstirii şi mormântul său, e un mereu du-te-vino de credincioşi şi de oameni curioşi. Este şi momentul cel mai nimerit ca, în scrierea mea de acum, să vă prezint şi un duhov­nicesc obicei al pelerinilor. În mersul lor domol şi greoi la deal, mai toţi poartă în braţe, fie ghivece, fie buchete de flori. Şi cu precădere, crini de culoare albă. Iar după ce o vreme se reculeg şi se odih­nesc (în vecinătatea lumânărilor şi can­delelor aprinse de lângă Crucea de Mormânt, peste care se aştern cântările şi rugăciunilele călugăriţelor-măicuţe), acele dalbe flori ale pelerlinilor devin mult mai mult decât nişte simple şi înmires­mate flori, din moment ce credincioşii le vor purta cu ei şi pe lungul drum de întors acasă! Astfel că ele devin un adevărat miracol Dumnezeiesc, precum este chiar şi rostul tainicului şi permanentului pelerinaj religios şi sfânt! Şi cu toate că astfel de însemne creştineşti şi duhov­niceşti întâlnim mai peste tot în inima fierbinte a Ardealului-Transilvan, iubitorii şi admiratorii părintelui-duhovnic Arsenie Boca nu obosesc să vină, an de an, nu numai la mormântul său din cimitirul Mănăstirii Prislopului, dar şi la încân­tătoarea Troiţă, înălţată pe pintenul unei stânci din Munţii Făgăraş, nu departe de zidurile Mănăstirii de la Sâmbăta de Sus. Lucrare creştinească, dăltuită dintr-un trunchi de stejar bătrân de către preotul-sculptor Constantin Bîndeanu din Turnu Severin şi realizată cu strădania şi cheltu­iala regretatului hârtibăcian Liviu Modoi, cândva primar al comunei Brădeni-Hendorf, iar apoi stăpân destoinic al Cramei Ileana, atât de frumos sculptată de maramureşeanul Vasile Apan, şi aşezată în chiar vecinătatea Teatrului Naţional ”Radu Stanca” din Sibiu.