Comunitatea ortodoxă din Streza – Cârțișoara are un nou preot paroh

Comunitatea ortodoxă din Streza – Cârțișoara are un nou preot paroh

De joia trecută, Parohia Ortodoxă Streza – Cârțișoara (Biserica „Buna Vestire”) este în grija părintelui Andrei Bogdan Nuțu, noul preot paroh. În ziua binecuvântată în care creștinii ortodocși în prăznuiesc pe Sântul Prooroc Ilie Tesviteanu, tânărul preot a preluat ștafeța de la preotul (acum, pensionar), Radu Fărcașiu, cel ce a fost parohul cârțișorenilor din Streza pentru ultimii 32 de ani.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Instalarea noului preot paroh ortodox din Streza – Cârțișoara a fost girată de preotul Vasile Gafton, Protopopul Avrigului, cel ce l-a îndrumat pe tânărul preot și până la momentul oficial al preluării postului de paroh, iar la slujba oficiată joi au participat, în calitate de invitați, alți trei confrați preoți ortodocși.

Preotul Radu Farcașiu a fost instalat preot tot într-o zi în care a fost sărbătorit Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanu, iar în ultimii 32 de ani, a slujit la Biserica „Buna Vestire” din Cârțișoara.

Misiunea sa ca paroh în micuța comunitate de creștini ordodocși din Streza – Cârțișoara nu a fost lipsită de provocări și greutăți (populația satului este destul de îmbătrânită și nu foarte numeroasă), dar alături de oameni, care au dovedit putere și unitate în jurul bisericii, a reușit să treacă peste toate problemele și a avut realizări notabile. Cea mai importantă realizare a părintelui Radu Fărcașiu este menținerea Parohiei Streza – Cârțișoara, dar în mandatul său s-a realizat și modernizarea casei parohiale, repararea acoperișului lăcașului de cult, astfel încât să fie stopată înfiltrarea apei pluviale, restaurarea picturii interioare (îndepărtarea funinginii de la lumânări și a urmelor celor 200 de ani de trecere a timpului), menținerea bisericii, monument istoric, într-o stare foarte bună, contribuții importante la ctitoria Mănăstirii Cârțișoara etc.

Chiar dacă s-a pensionat, părintele Radu rămâne preot cu drept de slujire și va fi ajutor de nădejde noului paroh al comunității ortodoxe din Streza – Cârțișoara.

Parohul Andrei Bogdan Nuțu este parte a generației noi de preoți ortodocși din epoca democratică a României. S-a născut în 1990, în satul Rădăcinești, comuna Berislăvești (județul Vâlcea). A urmat studiile de specialitate la Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna” din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu. A fost hirotonit diacon și preot în luna iunie a acestui an.

25 iulie 2023 la 12:53
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 minute
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 25 minute
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 8 ore
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
Neluţu Luca, încrezător că echipa sa va marca în prelungiri, cu ASA: ”Le-am spus că ăsta e momentul”. Motivul pentru care a fost eliminat
Antrenorul echipei din Şelimbăr a povestit, în conferinţa de presă, cum le-a spus celor de pe banca de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
În sfârşit victorie… ”Călăreţii roşii” câştigă în prelungiri, după patru înfrângeri consecutive, dar preţul e scump: trei cartonaşe roşii
Echipa din Şelimbăr s-a impus, duminică, pe ”Municipalul” sibian cu 1-0 în faţa celor de la ASA Tg....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 zile
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.