O carte-poem de iubire de Om, Limbă Română și Neam

Credeam că după volumul Balada (apărut în 2020), scriitorul Adrian Lesenciuc a închis o voltă de mare amplitudine asupra vieții Porumbeștilor, pentru că romanul, cei care îndrăzniți să mai credeți în Panteonul românesc e lectură obligatorie, fixează parcă pentru eternitate efigia lui Ciprian Porumbescu a întregii sale vieți. Știam de preocupările lui pentru restaurarea iconologiei bătrânului Iraclie Porumbescu- a cărui legătură cu Brașovul a fost una din preocupările mele de documentare- dar apariția acestui roman-document Iraclie Porumbescu și Revoluțiile. Opera uitată (Ed. Basilica, București, 2022, 335 pg.) îl fixează definitiv pe autor în linia marilor restauratori de frescă bucovineană, în linia unei istoriografii cu tentă personală de care, sincer, avem mare nevoie ca popor în vremurile de astăzi. Cartea este un manifest de eliberare din uitare a distinsului cărturar Iraclie Porumbescu (Golembiovschi) tatăl risipitor al cărui fiu a cerut de la el moștenirea și nu a risipit-o în nimicuri ci a dăruit-o înmiit în smerita alcătuire de cuvânt și arpegiu din care încă trăim emoția. Dacă în Balada personajul principal – Ciprian și iubirea sa – ocupă planul larg al poveștii de astă dată Părinții lui Ciprian se adaugă asemeni unui iconostas de identitate și se desprinde, definitoriu, chipul lui Iraclie. Din fărâmițe de document Adrian Lesenciuc realcătuiește un vitraliu care vibrează de Lumină. Travaliul extraordinar al lui Iraclie, modul în care își alcătuiește propria sa identitate dinaintea zdrobirilor la care este supus, misiunea taborică internă pe care ne-o dăruiește convertită în atitudini și recuperări ale operei fiului său, verticalitatea sa admirabilă și capacitatea de a rămâne om în ciuda presiunilor externe așezate pe sufletul său face din Iraclie un voievod de gând, un personaj care depășește cu mult limitele cărții acesteia. Cu o artă a scrisului seniorală dar și cu o așezare sisifică în note de argumentare Adrian Lesenciuc redă culturii române un om-poem, un teolog a cărei viață pastorală și culturală poate inspira. Recunosc că după volumul Balada am ascultat pe repeat, de zeci de ori, Balada lui Ciprian Porumbescu dar după citirea cărții despre Iraclie m-am plecat smerit și umilit de bucurie în rugăciune, transformând personajul în miridă în Liturghie. Nu cred că în literatura română a beneficiat vreodată de astfel de reconstituiri un tandem mai lucid-luminos decât al celor doi Porumbescu.

Un amestec cordial între roman-documentar și panegiric înalt, encomiastic, volumul abundă de sate și corelări în istorie cum puține se împlinesc în literatura română. Este mai degrabă un șantier de arheologie în care artefactele descoperite vin către tine, te inspiră și te emoționează, așezându-se apoi, cuminți, într-un Sinaxar cu efuziuni de sfințenie. Veți descoperi o Bucovină care acum își strălucește sfințenia în Cer și poate că urmărind așa vibranta trăire a lui Iraclie Porumbescu vom înțelege mai mult despre freatismul care azi ne unește cu destinul unui neam greu încercat. Veți citi pagini remarcabil autentificate despre: Un nume din Obcini. Conștiința continuității românești în carcasa numelui străin (pp.35- 58); Urmașul nobilului polonez și nepoata haiducului (pp.59-80); Anii de carte sau întoarcerea pe drumul sângelui (pp. 81-106); Revoluția din 1848. Tânărul Iraclie în centrul cultural al conștiinței românești (pp.107-130); Revoluția lui Iraclie prin scris (pp. 131- 154); Cealaltă revoluție a lui Iraclie (pp. 155-180); Surghiunul. Menținerea poziției (pp. 181-202); Condamnarea la apostolat sau omul care aduce pacea (pp. 203- 226) Înfrângeri, pierderi, renunțări (pp. 227-248); Lepădarea de sine (pp. 249-270); Întâlnirea cu Ciprian (pp.271- 292) și Înmulțirea talanților (pp. 293- 322). Douăsprezece arcuri de construcție tonală în care nu am simțit nici o notă disonantă, arpegiul întregului. vădind șlefuirea interpretării până la transparență. Opera lui Iraclie Golembiovschi (Porumbescu) (pp. 323-326) este și propunerea autorului nostru spre cercetare, spre adâncire și asumare. O bibliografie atentă ne certifică munca de laborator a lui Adrian Lesenciuc (pp. 323-333) și. ne fundamentează iconologia acestui Apostol al Crucii Bucovinei românești și ortodoxe.

Parcurgând cartea m-am întrebat aproape după fiecare capitol: cum ar fi dacă modelul încântării istorice a copiilor noștri ar fi acesta? În ce mod astfel de designuri pedagogice ar intra mai lesne în inima lor…Merită încercat. O carte cât recuperarea unui Sfânt!