Cărțile înțelegerii lumii în care trăim prin lumea pe care nu o trăim

Cărțile înțelegerii lumii în care trăim prin lumea pe care nu o trăim

Nu este prima dată când mă bucur să vă aduc dinainte scriitura PD Sale PS Benedict Bistrițeanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului (din anul 2020). O scriere atentă și limpede, plină de vioiciunea Duhului Sfânt. De curând m-am bucurat de apariția volumului Năvalnicii Împărăției. Personalități ale Vechiului Testament în căutarea lui Dumnezeu (Ed. Renașterea, Cluj Napoca, 2022, 172 pg.) și de cele trei volume publicate sub titlul Personalități Duhovnicești Contemporane. Biografii și repere (Ed. Renașterea, Cluj Napoca, Vol. I, 2016, 222 pg.; Vol. II, 2019, 213 pg.; Vol. III, 22021, 280 pg.). Patru volume despre ceea ce înseamnă personalitate umană în căutarea lui Dumnezeu, despre efortul de a configura viața ta după ritmul intern al teologiei, care nu, nu este teorie ci mod de viață. Personalitățile prezentate ca rădăcini ale credinței de azi din epoca Vechiului Legământ- Patriarhul Avraam, Patriarhul Iacov, Proorocul Moise, Iosua Navi, Rut, Proorocul Samuel, Proorocii Ilie și Elisei, Debora, Estera și Iudita (vestitoarele lui Dumnezeu), Iov, Proorocul David, Regele Solomon ori prorocul Iona sunt prezentate într-un freatism duhovnicesc deschis, către personalitățile vii ale mărturisirii Evangheliei lui Hristos prezente până de curând în viața Ortodoxiei. Suntem dinaintea unei provocări de lectură care dovedește cum se deschide Legământul Vechi întru Evanghelie și în ce mod Evanghelia este vie prin oamenii asumării Duhului Sfânt. Ca un Duh de viață făcător.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cu simplitatea scriiturii unui păstor care știe că vestirea sa trebuie să fie înțeleasă pentru a fi asumată de credincioși PS Benedict Bistrițeanul propune în acest fel cateheze ale cunoașterii istorice, și nu numai, a modului în care lucrarea Duhului Sfânt a construit podurile interioare ale credinței umane, poduri pornind din istoria Veterotestamentară și ajungând în zilele noastre. Dovedind, dacă mai era nevoie, că teoria continuității în comunicare Revelației într-o lume mereu discontinuă în cultură și comunicarea adevărului care dinamizează viața lumii. Smeriții de har ai lumii, cu smerenie vă așteaptă să le revedeți bucuriile de viață!

Autor -
21 iulie 2023 la 18:06
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 6 minute
Transfăgărășanul, închis sâmbătă. Anunțul CNAIR
Bâlea Lac va fi „capătul de linie” al celor care călătoresc sâmbătă pe Transfăgărășan dinspre partea sibiană a...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 31 minute
Ce lovitură! ACS Bradu transferă un portar care a cucerit titlul de campion naţional cu CFR Cluj şi trei trofee ale Cupei României
Vicecampioana judeţeană ACS Bradu închide campania de transferuri cu o mutare spectaculoasă. Echipa sibiană şi-a asigurat serviciile portarului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Trei echipe sibiene în Campionatul Naţional U19. Şelimbărul ocupă locul secund. Alma, victorie la scor
Echipa CSC 1599 Şelimbăr ocupă locul secund după două etape scurse din noul sezon al Campionatului Naţional U19....
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 15 ore
CSU Sibiu debutează cu stângul în amicale. Înfrângere la 25 de puncte diferenţă, la Oradea. Cum s-au descurcat noii jucători ai galben-albaştrilor
Baschetbaliştii sibieni au pierdut, în această seară, cu 113-88 meciul de verificare disputant la Oradea cu vicecampioana CSM...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Fotbalul judeţean porneşte la drum. În weekend sunt programate meciurile primei etape din SuperLigă şi Liga a IV-a
După o pauză de mai bine de două luni, fotbalul judeţean se pune din nou în mişcare. La...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari la vicecampioana ACS Bradu pentru noul sezon. Transferuri de la FC Hermannstadt, Şelimbăr şi Inter
Ocupanta locului secund în sezonul precedent al SuperLigii Sibiu, ACS Bradu, are planuri mari pentru noua ediţie de...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 04.09.2026 SELIMBAR, SELIMBAR,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 2 zile
ADVERTORIAL PSD Mureșul și Bistrița-Năsăud au spitale noi, Sibiul NU!
Atunci când ai o președintă a Consiliului Județean incompetentă, arogantă și lipsită de viziune, care dorește doar să...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Fetele de la Interstar s-au întors victorioase de la Braşov. “O experienţă frumoasă şi multă motivaţie”
Tinerele fotbaliste de la AS FC Interstar au participat, zilele trecute, la un turneu de pregătire în localitatea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
“Panterele” au câștigat “Muscel ARO Cup”. ACS Champions pregăteşte în cele mai mici detalii noul sezon al Campionatului Naţional
Voleibalistele de la ACS Champions continuă pregătirea noului sezon al Campionatului Naţional, participând, zilele trecute, la turneul “Muscel...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Patrick Florea, felicitat de clubul care l-a format pentru debutul la seniori, în tricoul Interului. “O nouă oportunitate”
Unul dintre under-ii echipei sibiene FC Inter, Patrick Florea, a debutat în tricoul “bleu-albaştrilor” la seniori în meciul...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.