Cum se împacă bolile cronice respiratorii cu vremea toridă. Interviui cu dr. Lavinia Danciu

Cum se împacă bolile cronice respiratorii cu vremea toridă. Interviui cu dr. Lavinia Danciu

În perioadele toride, atât bolnavii care suferă de afecțiuni cronice, cât și oamenii sănătoși fac față cu dificultate schimbărilor generate de creșterile bruște de temperatură și de umiditate atmosferică, peste nivelul normal de confort al organismului. Ce putem face pentru a ne păstra sănătatea la cote optime și pe timp de caniculă ne spune dr. Lavinia Danciu, medic primar pneumolog, director medical la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Cum afectează canicula bolnavii cu afecțiuni respiratorii cronice?

Canicula afectează toți oamenii, indiferent de vârstă, sex sau alte afecțiuni. Cu atât mai mult, cei cu boli pulmonare cronice sau alte boli cronice sunt afectați. Pacienții cu boli pulmonare cronice au în general o hipersecreție a căilor respiratorii. În perioadele caniculare crește riscul de deshidratare și aceste secreții devin mai vâscoase, mai aderente pe căile respiratorii și mai greu de eliminat. De asemenea, în momentul în care avem un pacient care și-așa respiră greu, cu insuficiență respiratorie cronică, procentul de umiditate când este căldură fiind foarte mare, respirația acestor pacienți va fi afectată.

Care sunt bolile pulmonare pentru care canicula crește riscurile?

Canicula crește riscurile pentru toate bolile pulmonare cronice prin mecanismele enumerate anterior. Cei mai afectați sunt pacienții cu insuficiență respiratorie cronică, oxigenodependență, la care crește frecvența respiratorie și crește și necesarul de oxigen. Ceea ce este important însă este ca tratamentul curent să nu fie neglijat, ci să fie cât mai riguros urmate indicațiile medicale primite.

Prin ce modalități se pot proteja de căldura excesivă persoanele care suferă de afecțiuni respiratorii? Ce tipuri de „răcorire” sănătoasă sunt recomandate?

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În primul rând, dacă nu este absolut necesar, în perioadele dintre orele 11 si 17 este preferabil să stam în casă, la răcoare. Este important, dacă ieșim, să avem corpul protejat de o îmbrăcăminte care să nu stea lipită de piele, ci să lase pielea să respire și să poată transpira. Dacă ieșim, ne protejăm obligatoriu capul cu o pălărie de soare – să nu fie neagră, dacă se poate. La fel și în privința celorlalte haine, este important să evităm haine de culoare închisă. Încercăm să aerisim bine locuința dimineața, seara, pe răcoare, după care tragem storuri, jaluzele, pentru a păstra o temperatură cât de cât constantă. În plus, ne hidratăm. Este extraordinar de important, nici nu pot să spun cât e de important să bem suficiente lichide. Este important să facem asta tot timpul, dar mai ales când ne confruntăm cu temperaturi caniculare. Dacă este nevoie să ieșim totuși pe timp de căldură, ne luăm la noi o sticlă cu apă sau ceai neîndulcit. Dacă avem un termos mic în care să luăm cu noi un ceai rece, este cu atât mai bine.

 

Riscul de a face o congestie pulmonară, când trecem de la frig la căldură mare și invers este semnificativ

 

Cu privire la utilizarea aerului condiționat, care este diferența optimă de temperatură la trecerea dintr-un mediu în altul, pentru a nu afecta sănătatea plămânilor?

Sigur că aerul condiționat ne ajută să suportăm mai ușor căldura, dar este foarte important ca diferențele de temperatură dintre „în casă” și „afară”  să nu depășească în niciun caz 15 grade. Ideal ar fi ca diferența de temperatură să fie de 7 – 10 grade, pentru că altfel, dacă acasă vom face 17 grade și vom ieși afară la 35 de grade, organismul va suferi un șoc termic. Asta este valabil pentru mașină, pentru instituții, peste tot. Riscul de a face o congestie pulmonară, când trecem de la frig la căldură mare și invers este semnificativ. De asemenea, ventilația, aerul condiționat din mașină este bine să fie orientat către picioare, nu spre zona feței și a frunții, deoarece atunci va exista riscul să facem o sinuzită. De asemenea, în momentul când folosim în instituții aer condiționat și acasă este important să curățăm filtrele. Degeaba folosim o instalație performantă, dacă ea nu este menținută în siguranță și recirculă polen sau diverși alți microbi. De asemenea, este bine să nu stăm nici acasă în dreptul unui aparat de aer condiționat; îl lăsăm să funcționeze până obținem o temperatură mai scăzută, iar apoi îl oprim.  

Mersul la ștranduri, piscine sau lacuri implică uneori și o temperatură mai rece a apei, comparativ cu gradele din termometre în atmosferă – cum afectează organismul aceste diferențe termice?

Este foarte bine, bineînțeles să mergem la ștranduri, la băi – cu atât mai mult v-aș recomanda să mergeți, dacă puteți, la Ocna Sibiului, la lacurile naturale cu apă sărată. Expunerea la apă sărată, la vaporii de apă sărată crește rezistența căilor respiratorii și este benefică în bolile pulmonare cronice. Sigur că nu vom sta la soare, vom încerca să mergem după-amiaza, de la orele 16-17 începând, pentru că atunci nu mai este atât de cald, riscul de deshidratare este scăzut și beneficiem mai mult de aerul sărat care se evaporă. Tinerii pot să își permită mai multe, dar și tinerii cu astm bronșic trebuie să aibă puțină grijă în perioada de vară la ceea ce sunt expuși. În perioada de vară există mai mult polen și deci riscul de declanșare a unei rinite alergice sau de agravare a ei și a astmului bronșic este mai mare. În aceste condiții dacă este cald și ne și deshidratăm, riscul de agravare a afecțiunii astmatice există chiar la pacienți tineri și sănătoși.

Dormitul în corturi în aer liber sau în locuințe, cu geamurile deschise pe timpul nopții este recomandat? De ce ar trebui să ținem cont când optăm pentru aceste soluții de răcorire?

Dormitul cu geamul deschis pe timpul nopții este recomandat. Aerul curat face bine, a făcut bine oricui. Sigur, vom încerca să nu dormim chiar în dreptul ferestrei deschise sau dacă dormim în dreptul ferestrei, să avem un cearșaf, ceva subțire, cu care să ne acoperim spatele, astfel încât, dacă pe timpul nopții transpirăm și suntem expuși la aer rece, transpirați fiind, există riscul să răcim.

Orice activitate în aer liber este benefică, inclusiv dormitul în corturi. Cu mențiunea că acel cort trebuie amplasat undeva la umbră, ca să nu se încingă în timpul zilei și undeva unde să nu fie umezeală pentru că, în momentul când este cald și umezeală, disconfortul este resimțit mult mai tare chiar și în cazul unor oameni tineri și sănătoși, cu atât mai mult dacă este vorba de un pacient astmatic sau cu o bronșită cronică sau cu alte afecțiuni. În acest caz, chiar și la tineri este recomandabil să avem grijă ce facem, unde instalăm cortul. Trebuie să avem în vedere că la  anumite categorii de vârstă, precum copiii sau cei peste 65 de ani, este nevoie de precauție cu privire la dormitul în corturi și statul în natură – este benefic, dar respectând aceste lucruri de siguranță – deci nu vom sta în timpul zilei în căldură, chiar și în pădure, pentru că există un risc, astfel încât vor sta în aer liber la ore cu temperatură potrivită.

Ce fel de lichide se recomandă pe timp de caniculă? Este un mit faptul că sunt utile lichidele fierbinți pentru răcorire?

Orice lichide sunt recomandate, important este să ne hidratăm. Deci, bem ceea ce ne place, numai să fie în cantitate suficientă. Sigur că este bine să nu consumăm ceva foarte acidulat. Dacă suntem foarte încălziți, este bine să avem grijă dacă bem lichidele direct din frigider. Din nou, băutul apei cu gheață sau direct de la frigider poate fi făcut de către oamenii tineri, sănătoși, dar nu de către cei cu afecțiuni pulmonare și mai ales afecțiuni pulmonare cronice. În cazul acesta, riscul de a se declanșa sau de a se acutiza un BPOC, o insuficiență respiratorie, un astm, este destul de mare.

Ce sfaturi aveți pentru cetățeni, ca să își păstreze sănătatea pe timp de caniculă?

Ca să ne păstrăm sănătatea pe timp de caniculă trebuie respectate toate aceste măsuri. Să avem grijă, așa cum am spus, când ieșim afară – cum ne îmbrăcăm, să ne hidratăm suficient, iar dacă se poate să evităm ieșirile la ore cu temperaturi toride, pentru a nu ne expune unor riscuri inutile. De asemenea, este importantă alimentația – pe vară se recomandă să mâncăm cât mai multe fructe, legume proaspete, salate neprelucrate termic, mâncare ușoară. Sunt de evitat mâncărurile grele, cu multe sosuri. Ar fi bine să  încercăm să reducem consumul de carne, optând mai degrabă pentru lactate,  iaurturi, preparate care solicită mai puțin energia organismului pentru digestie. Deci să încercăm să economisim resursele organismului pentru a ne păstra mai bine imunitatea și starea de bine.

20 iulie 2023 la 13:17
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Trei echipe sibiene în Campionatul Naţional U19. Şelimbărul ocupă locul secund. Alma, victorie la scor
Echipa CSC 1599 Şelimbăr ocupă locul secund după două etape scurse din noul sezon al Campionatului Naţional U19....
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
CSU Sibiu debutează cu stângul în amicale. Înfrângere la 25 de puncte diferenţă, la Oradea. Cum s-au descurcat noii jucători ai galben-albaştrilor
Baschetbaliştii sibieni au pierdut, în această seară, cu 113-88 meciul de verificare disputant la Oradea cu vicecampioana CSM...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Fotbalul judeţean porneşte la drum. În weekend sunt programate meciurile primei etape din SuperLigă şi Liga a IV-a
După o pauză de mai bine de două luni, fotbalul judeţean se pune din nou în mişcare. La...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari la vicecampioana ACS Bradu pentru noul sezon. Transferuri de la FC Hermannstadt, Şelimbăr şi Inter
Ocupanta locului secund în sezonul precedent al SuperLigii Sibiu, ACS Bradu, are planuri mari pentru noua ediţie de...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 04.09.2026 SELIMBAR, SELIMBAR,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 2 zile
ADVERTORIAL PSD Mureșul și Bistrița-Năsăud au spitale noi, Sibiul NU!
Atunci când ai o președintă a Consiliului Județean incompetentă, arogantă și lipsită de viziune, care dorește doar să...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Fetele de la Interstar s-au întors victorioase de la Braşov. “O experienţă frumoasă şi multă motivaţie”
Tinerele fotbaliste de la AS FC Interstar au participat, zilele trecute, la un turneu de pregătire în localitatea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
“Panterele” au câștigat “Muscel ARO Cup”. ACS Champions pregăteşte în cele mai mici detalii noul sezon al Campionatului Naţional
Voleibalistele de la ACS Champions continuă pregătirea noului sezon al Campionatului Naţional, participând, zilele trecute, la turneul “Muscel...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Patrick Florea, felicitat de clubul care l-a format pentru debutul la seniori, în tricoul Interului. “O nouă oportunitate”
Unul dintre under-ii echipei sibiene FC Inter, Patrick Florea, a debutat în tricoul “bleu-albaştrilor” la seniori în meciul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Jucătorul care a plecat cu scandal de la FC Hermannstadt se întoarce în Superliga. Va fi coleg cu un fost mijlocaş al sibienilor
UTA Arad este a şaptea echipă din România la care va juca în acest sezon fostul mijlocaş al...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul Poli Timişoara – Rapid de pe „Municipalul” sibian: între 30 şi 60 lei
Stadionul “Municipal” din Sibiu va găzdui, joi seara, 3 septembrie, meciul dinte divizionara secundă Ştiinţa Poli Timişoara şi...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.