Jandarmii și polițiștii sibieni au organizat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o razie în municipiu, scopul fiind asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, de creștere a gradului de siguranță rutieră și pentru prevenire a și combaterea faptelor antisociale.
În acțiune au fost angrenați 15 polițiști din cadrul Secției de Poliție Urbană Sibiu și din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, alături de care au acționat 20 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Brașov.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 280 de persoane, fiind verificate și controlate 55 de mașini.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, dintre care 4 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991R și 8 la regimul rutier. De asemenea, a fost retras certificatul de înmatriculare al unui autoturism căruia i-au fost aduse modificări neomologate la sistemul de evacuare a noxelor.
Totodată, au fost depistați doi bărbați, în vârstă de 35, respectiv 36 de ani, din municipiul Sibiu, care aveau asupra lor substanțe susceptibile a fi droguri, în cauză fiind continuate cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de substanțe interzise.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare. (L. B.)