Asociația „Universul Prieteniei” din Iași a organizat în zilele de 3-8 iulie 2023 a XV-a Tabără de Creație și Re-Creație, intitulată, cu un firesc ecou eminescian, „Trecut-au ani". Deloc întâmplător, acesta este și titlul antologiei de poezie a membrilor asociației, volum coordonat de doamna Rodica Rodean, președintele Asociației, și conceput să marcheze împlinirea a trei lustri de activitate literară pusă sub spectrul prieteniei creatoare. Socotesc că numai dintr-un suflet de moldovean se putea naște ideea unei amiciții scriitoricești, care să reunească atâtea condeie din toată țara și să se afirme multiform, de la peste 80 de autori, încurajați să scrie și apoi lansați cu cărțile lor. Dintre cele 300 volume publicate de Rodica Rodean în cei 15 ani, unele sunt bilingve, cu traduceri în italiană, franceză, engleză. Președinte Asociației „Universul Prieteniei” are motive să se mândrească și cu cele două proiecte internaționale, unul fiind “Toamna româno-italiană”, ajuns la a VIII-a ediție, un duplex-cultural, realizat în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Roma, cu Ambasada și cu Consulatele din Milano, Torino etc. Alte inițiative au avut scop umanitar, cum este “Terapia prin cuvinte”, proiect desfășurat la secțiile de Oncologie, la Case de copii și Case de vârstnici. În cei 15 ani, doamna Rodica Rodean a desfășurat împreună cu membrii Asociației „Universul Prieteniei” peste 350 de manifestări culturale.
Amintesc cu plăcere că dintre toate, mie mi-a fost dat să cunosc în mod direct proiectul Taberei de Creație și Re-Creație, ale cărei ediții s-au desfășurat în mereu alte localități din țară. Acum câțiva ani, mai exact în 2012, am fost invitată să le fiu alături celor vreo 30 de scriitori ai Asociației la Avrig, unde participanții s-au bucurat de ospitalitatea pensiunii „Ghiocelul” de pe Valea Avrigului. Acolo, serile de poezie și muzică s-au desfășurat în voie, susținute de interpreți de muzică folk, pe care acest grup îi are. L-am remarcat de atunci pe Daniel Bratu, evoluând în tandem umoristic cu scriitoarea Sanda Nicucie. Ediția precedentă, din vara anului 2022, s-a desfășurat la Sibiu, unde scriitori ai Asociației s-au întâlnit cu elevi și profesori din Colegiul „Gh. Lazăr”, au dialogat cu câțiva scriitori locali, dar mai ales au străbătut satele Mărginimii. Iată-ne acum din nou împreună, la Iași, într-o ediție jubiliară.
Am răsfoit Antologia jubiliară și noile plachete de versuri ale colecție Ars Longa, nouă la număr, convinsă că timpul va decide câtă valoare durabilă există în asemenea texte frumos îngrijite editorial, care în prezent satisfac plăcerea grupului din care se compune Asociația și a apropiaților ei. Cert este că ediția a XV-a, jubiliară, a adus în capitala istorică și culturală a Moldovei scriitori și iubitori ai literaturii din cele mai diverse colțuri ale țării, majoritatea lor regăsindu-se în volumele antologice și în cele individuale, care s-au lansat, printr-o tradiție anuală, și la acest eveniment. Sunt autori care au început să scrie la îndemnul doamnei președinte și care acum au peste 10 volume editate. Cifra 15 are cel puțin o dublă semnificație, întrucât marea majoritate a membrilor Asociației Universul Prieteniei se cunosc de trei lustri, menținând relații de amiciție pusă sub semnul creației literare. Un fapt, rar, foarte rar, în lumea artei cuvântului, trebuie să recunoaștem.
Buna orientare organizatorică a președintei Rodica Rodean s-a resimțit din modul cum a plasat manifestările Taberei în cele mai reprezentative locuri ale Iașului, înzecindu-ne nouă, invitații speciali, bucuria sejurului în orașul unde „sălășluiesc comori de artă și de istorie națională, pe care nici o altă urbe a României nu o posedă cu atâta îmbelșugare.", după opinia lui Nicolae Iorga. Astfel, la Palatul Culturii din Iași, admirabil modernizat, în Sala „Ștefan Procopiu", am participat în prima zi la „Gala elitelor", unde primarul orașului, domnul Mihai Chirica, a înmânat diplome de Cetățeni de Onoare unor personalități emblematice pentru viața științifică ieșeană, reprezentată de Acad. Bogdan C. Simionescu, cea muzeală, căreia îi aparține doctorul în etnografie Angela Paveliuc Olariu, și cea a Operei Naţionale Române, pe care a slujit-o timp de 5 decenii regizorul Mihai Zaborilă. Faptul că participanții la Tabăra de Creație am trăit emoția de a verifica zisa cronicarului, încredințat că „nasc și la Moldova oameni”, ni s-a părut cu totul neobișnuit, mai ales că niciodată nu am văzut ca într-un sigur eveniment, încă unul organizat de un ONG, să primească trei personalități locale o asemenea distincție deosebită. Multor primari și consilieri locali din țară li se pare mai chic să ofere unor străini o asemenea distincție, nicidecum truditorilor urbei, oricât de merituoși.
După asemenea eveniment solemn, a urmat un microrecital susținut de elevele Ștefania Turcu (vioară) și Miruna-Mihaela Măciucă (pian), moment în care am constatat cu câtă preocupare actrița Ina Palade, director la Teatrul Lux Art, se preocupă de viitorul turneu prin țară a violonistei ieșence.
Continuând o salutară tradiție a Asociației, la Simpozionul "Eminescu-jurnalist" au vorbit invitații speciali ai evenimentului, respectiv prof. univ. dr. Nicolae Georgescu, conf. univ. dr. Anca Sîrghie, acad. Theodor Codreanu, prof. univ. dr. Mihai Dorin, editor Doina Rizea Georgescu, alături de membri Asociației dr. Lucia Olaru Nenati și scriitorul Emilian Marcu, fiecare aducând un alt aspect al domeniului cel mai puțin elucidat din universul eminescian. Acest prim eveniment fast, ca semnificație a momentelor sale, a imprimat nota de bogăție și valoare întregii manifestări.
În cea de-a doua zi, deloc întâmplător, exact în Parcul Copou, într-un spațiu vegheat de siluetele sculpturale ale lui Mihai Eminescu și Ion Creangă, care ne-au transmis ceva din duhul lor, s-a finalizat Concursul Internațional de Creație Literară „Universul Cuvintelor", lansându-se volumul intitulat „Copiii cântă pacea", o antologie realizată la această a VIII-a ediție de prof. Petronela Angheluță, care a premiat pe micii creatori din zona de est a țării, cum era de așteptat, dar și din alte județe ale României, precum și talente din Rep. Moldova, Ucraina, Grecia și Italia. Pe chipurile premianților am citit nu numai emoția de-a li se recunoaște mugurii talentului, ci și hotărârea de a merge mai departe pe drumul spinos al artei cuvântului scris. O pepinieră care ne asigură că litera scrisă are un viitor, acesta fiind al doilea proiect internațional al Asociației.
La Complexul Hotelier Ciric, unde s-a stabilit baza Taberei, au fost vizionate expoziții de fotografii, s-au desfășurat dezbateri pe teme ardente ale actualității culturale românești, așa ca „Presa culturală din România" sau „Scriere creativă cu Florin Dochia", seri de muzică și poezie, moderate de actrița Ina Paladi, cum a fost cea a cantautorului Adi Bezna, ori microrecitalul lui Daniel Bratu și al Sandei Nicucie. Ne-a impresionat, în mod cu totul deosebit, „Șezătoarea la români", având ca invitat ansamblul „Flori de mai" din Todirești-Iași, spectacol urmat de momentul, pus și el sub semnul ingeniozității, în ultima seară a Taberei, intitulat "Pălăria între chic și extravaganță", cu participarea dnei Mihaela Iacob, o creatoare de pălării-unicat și accesorii portabile.
Fiecărei zile de Tabără președinta Asociației, doamna Rodica Rodean, i-a realizat propriul afiș și toți participanții au primit pliante bogate cu frumusețile culturale ale orașului-gazdă, despre care Lucian Blaga afirma că este o „vatră de lumină românească", iar Mihail Sadoveanu îl socotea „un muzeu al amintirii și al sufletului nostru colectiv."
Merită să mulțumim sponsorilor care au făcut posibilă o asemenea organizare exemplară a săptămânii petrecute la Iași. Cea mai emoționantă surpriză pe care a avut-o Tabăra a fost aniversarea doamnei Rodica Rodean la împlinirea a șapte decenii de viață. Deși suferindă, Domnia Sa a ținut să organizeze această ediție jubiliară și a reușit, cu o pricepere ce ne-a depășit orice așteptare, să realizeze un eveniment , despre care am toate argumentele să-l socotesc exemplar. Cu toții i-am mulțumit pentru gratitudinea sa, pentru efortul cu care a urmărit fiecare detaliu organizatoric ce a dat strălucire acestei întâmplări minunate. Da, doamna Rodean ne-a dovedit că prietenia își are universul ei, unul luminos și imaculat, pus sub semnul cuvântului scris, chiar dacă trăim într-o lume cutremurată de tragedii, de conflicte gata să se extindă planetar. Tocmai de aceea, am trăit la Iași într-o societate a scriitorilor care înțeleg că frumosul trebuie să dăinuie și se dovedește că arta cuvântului își asumă o asemenea misiune.
Anca SÂRGHIE