Proiectul PNL de eliminare a dosarului cu șină a intrat în vigoare

Proiectul PNL de eliminare a dosarului cu șină a intrat în vigoare

Dosarul cu șină a fost interzis, iar instituțiile publice nu vor mai avea voie să ceară copii ale avizelor sau documentelor care au fost emise de către alte instituții publice. Prevederile sunt parte dintr-o lege inițiată de parlamentarii PNL, promulgată în ianuarie 2023 și care a intrat în vigoare pe 4 iulie 2023.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cetățenii nu vor mai pierde timp la cozi sau bani pentru copierea unor acte pe care statul le deține deja. Parlamentarii liberali afirma că obiectivul acestui proiect este debirocratizarea și digitalizarea administrației publice, dar și ca interacțiunea cetățeanului cu statul să fie mai simplă și mai eficientă.

„Legea 9/2023 are două componente fundamentale: interzicerea copiilor și eliminarea dosarului cu șină, ambele cu scopul comun de a simplifica administrația României. Cetățenii implicați sunt esențiali pentru implementarea cu succes a legii. În acest sens, am creat platforma www.romaniafaradosar.ro. Aici, cetățenii se pot informa despre prevederile legii și, în plus, au posibilitatea de a sesiza instituția prefectului cu privire la orice situație în care le sunt cerute dosare cu șină, diverse obiecte de papetărie sau copii după documente. Încurajăm cetățenii să fie ambasadori pentru această lege și să îi informeze și pe alții despre beneficiile proiectului”, George Tuță, deputat PNL și inițiator al legii.

Românii au la dispoziție site-ul www.romaniafaradosar.ro, unde pot citi în detaliu prevederile din lege și unde pot semnala situații în care le este cerut un dosar sau copii după documente.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Este o lege care are ca ax central libertatea și lupta împotriva birocrației. Legea a plecat de la un cetățean care s-a confruntat cu aceste probleme. Inițial, a fost Legea Tuță care a instituit această interdicție la nivel central, iar ulterior, alături de George Tuță, Diana Morar și Gabriela Horga, am extins această interdicție la nivel județean, local, dar și la nivelul instituțiilor care furnizează servicii publice, precum universități sau furnizori de servicii publice, precum Compania de Apă-Canal. Această lege va funcționa doar dacă fiecare român își va cere drepturile. Legea nu conține sancțiuni pecuniare, dar pentru abuzul funcționarilor publici există deja sancțiuni prevăzute în lege”, Sebastian Burduja, ministrul Energiei, fostul ministru al Digitalizării și inițiator al legii.

Principalele prevederi ale legii sunt:

          -Instituțiile publice nu mai pot solicita cetățenilor obiecte de papetărie ori birotică;

Imagine intercalată
Imagine intercalată

-Instituțiile publice nu mai pot solicita documente emise de alte instituții publice;

          -Dacă sunt necesare copii: fotocopierea se face gratuit; copia legalizată a fost eliminată; (funcționarul va constata conformitatea copiei cu originalul); copia după CI poate fi trimisă în format electronic, pe e-mail;

          -Modelele tipizate de formulare sunt publicate pe site-urile instituțiilor, pentru a fi descărcate;

          -Pe lângă plata cash, instituțiile publice trebuie să ofere și alte posibilități de plată, de exemplu plata cu cardul.

„Debirocratizarea și simplificarea administrației publice este un obiectiv al PNL și al tuturor miniștrilor liberali. Instituțiile au la dispoziție 30 de zile pentru a se organiza în mod concret, astfel încât legea să fie aplicată întocmai. În calitate de ministru al Afacerilor Interne, voi trimite o scrisoare către toți prefecții pentru a supraveghea modul în care instituțiile statului aplică această lege. Actul normativ conține drepturi clare pentru cetățeni și vom monitoriza ca acestea să fie respectate”, Cătălin Predoiu, vicepremier și ministru al Afacerilor Interne.

Partidul Național Liberal a avut de-a lungul timpului mai multe proiecte pentru digitalizare și simplificarea relației cetățeanului cu statul, printre care amintim: eliberarea online a cazierului judiciar, lansarea aplicației de mobil Ghișeul.ro și adăugarea mai multor servicii online în platformă, crearea hub-ului MAI, un portal ce conține multiple servicii publice ale MAI, crearea ROeiD, o singură identitate digitală a cetățenilor pe toate platformele statului.

 

Autor - ADVERTORIAL
08 iulie 2023 la 09:56
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Cel mai mare showroom LEPAS din Europa, deschis la Sibiu. Marca auto chineză intră pe piața românească
Brandul auto LEPAS, parte a grupului chinez Chery, și-a deschis miercuri, 30 septembrie, primul showroom din România, la...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 6 ore
Antrenorii de la Academia de Fotbal Alma Sibiu, la “Professional Coaching Summit”
Mai mulţi antrenori ai Academiei de Fotal Alma Sibiu au fost prezenţi, zilele trecute, la “Professional Coaching Summit”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 8 ore
ULBS și Academia Forțelor Terestre au deschis noul an universitar: mai mulți studenți confirmați la Sibiu
Astăzi a avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2026–2027, organizată de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 10 ore
Sibiu Open 2026: Turneu dedicat copiilor şi juniorilor, organizat conform clasificării internaționale UTR
Turneul de tenis Sibiu Open revine între 9 și 12 octombrie, cu o nouă ediție dedicată copiilor și...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Poveștile lui Ion Creangă se aud și în limba germană la Teatrul „Gong” din Sibiu
Poveștile lui Ion Creangă ajung pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu și în limba...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Cât mai valorează ”călăreţii roşii”? Şelimbărul e la mijlocul clasamentului valorilor loturilor din Liga 2
2,27 milioane de euro este valoarea de piaţă a tururor jucătorilor din lotul lui Eugen Beza, conform site-ului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
ACS Champions păstrează trofeul la Sibiu. “Panterele” câştigă “Champions Trophy U15 by Bistroteca Baum” după finala cu Rapid
Sala “Transilvania” şi Sala Polivalentă din Şura Mică au găzduit, în zilele de 26 și 27 septembrie, meciurile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Fetele de la Interstar, a treia victorie consecutivă în campionat. Sibiencele au maximum de puncte
Echipa feminină de fotbal a Interstarului a câştigat cu 5-1 meciul disputat duminică, 27 septembre, în etapa a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Campionatul Național de XCM și-a desemnat campionii, la Păltiniș: A căzut cortina şi peste sezonul al XV-lea al Triadei MTB
Munții Cindrel au fost scena celei mai importante competiții de ciclism montan din această toamnă. Triada MTB Păltiniș...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreuperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 01.10.2026 CARTISOARA, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
„Jungla” de Ada Milea deschide programul lunii octombrie la Teatrul Gong. 64 de evenimente pentru copii și adolescenți
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu pregătește un program bogat în luna octombrie. Nu mai puțin de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
17 zile până la ASTRA Film. Dumitru Budrala: „Există povești care încep într-o familie și ajung să vorbească despre noi toți”
ASTRA Film Festival revine la Sibiu între 17 și 25 octombrie, cu o ediție care adună documentare despre...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.