Lumina Academiilor. Vizita delegaţiei Academiei de Litere, Ştiinţe şi Arte din La Rochelle, Franţa în România

Lumina Academiilor. Vizita delegaţiei Academiei de Litere, Ştiinţe şi Arte  din La Rochelle, Franţa în România

Creată în anul 1635 din iniţiativa lui Richelieu – cardinal şi prim-ministru al regelui Ludovic al XIIIlea -, Academia Franceză a generat în deceniile care au urmat o efervescenţă intelectuală ce s-a propagat cu mare viteză într-un spaţiu ce depăşea cu largheţe frontierele actualei Uniuni Europene, un spaţiu în care în acele timpuri elitele intelectuale vorbeau şi scriau în limba franceză.
Dacă până atunci în Franţa doar la Paris se derula o intensă activitate spirituală, aici înfiinţându-se Academiile Inscripţiilor şi Beletristicii, ca şi cea a Ştiinţelor, fiind totodată oraşul în care Diderot şi-a asumat sarcina editării prestigioasei sale Enciclopedii, începând cu prima parte a secolului al XVIII-lea au fost create câteva Academii în unele oraşe provinciale înstărite: Rouen, Caen, Bordeaux, La Rochelle. Academia de Litere, Ştiinţe şi Arte din La Rochelle, înfiinţată în anul 1732, şi-a făcut un titlu de glorie, aidoma celorlalte prestigioase instituţii academice, din a invita în rândurile sale celebrităţi ca Voltaire şi Réaumur, fiecare dintre ei având statutul de membru corespondent. Astăzi, pe lângă cei 30 de membri titulari, cu toţii francezi, Academia numără în rândurile ei importante personalităţi din întreaga lume, cu acelaşi statut de membru corespondent, personalităţi care s-au remarcat pe tărâm spiritual, ştiinţific şi cultural. Într-o selectă companie se regăsesc Înaltpreasfinţitul Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi Alexandru Herlea, profesor universitar, ministru şi ambasador, preşedintele Asociaţiei La Maison Roumaine din Paris, cu origini în Săliştea Sibiului.
Din dorinţa de a cunoaşte mai multe despre ţara colegilor români, o delegaţie a Academiei de la ţărmul Atlanticului a vizitat Săliştea atâtor personalităţi de marcă – printre care şi o pleiadă de academicieni – în anul 2010, ocazie cu care în capitala Mărginimii a fost sărbătorită Ziua Naţională a Franţei. Conduşi de preşedintele Pascal Even, câţiva academicieni francezi din La Rochelle au revenit la Sibiu în anul centenarului Marii Uniri, ocazie cu care au participat la manifestările organizate de Biblioteca ASTRA sub genericul "Franţa, o inimă care a bătut pentru Marea Unire", eveniment onorat şi de prezenţa altor distinşi oaspeţi din România şi din Franţa.
În cursul lunii mai, pentru o săptămână, o delegaţie din care au făcut parte academicienii: Annie Dramard (medic, scriitor), Monique Le Hénaff (istoric), Marc Chesnel (geograf), Jean Claude Quéro (oceanograf), Claudy Valin (avocat, istoric), Jacques Berlioz Curlet (comisar divizionar, scriitor), însoţiţi de doamnele Quéro, Berlioz Curlet, Valin şi de domnul Le Hénaff, lor alăturându-li-se medicul româno-francez Barbu Dem.Theodorescu, fost chirurg ortoped la Paris, au fost oaspeţii Bibliotecii Academiei Române, ai Bibliotecii ASTRA şi ai Liceului "Ioan Lupaş" din Sălişte. Întâlnirile culturale au debutat în Sala Festivă a ASTREI cu simpozionul intitulat "Elite intelectuale în Franţa şi în România". Deschise, după intonarea imnului celor două ţări de către dr. Rodica Popa Comăniciu şi eleva sa Andrada Cinăzan, de cuvântul de întâmpinare al directorului, dr. Răzvan Pop, manifestările la care au participat un public fin cunoscător al vieţii spirituale din Franţa şi din România au încântat prin conţinutul expunerilor şi maniera de prezentare, toate intervenţiile derulându-se în limba lui Voltaire: Elites dans les communautés des gens de mer e la Rochelle aux XVII et XVIII siecles; Lumieres et académies, les élites intelectuelles en France aux XVIII et XIX siecles; Des femmes françaises remarquables; Les Grandes ecoles, une spécificité française; Le Pretre Nicolae Terchilă, le temoin d'une élite arretée; Moments de jonction universitaire entre Rennes et Sibiu; elites françaises au long des siecles; Les Roumains sous le ciel de Paris. Au încântat audienţa, alături de oratorii francezi, preot prof. dr. Constantin Necula, prof. dr. Dan Popescu şi dr. Alexiu Tatu. Evenimentul a fost împlinit de vernisajul expoziţiei Sacralitatea Crucii şi a Icoanei, Divinul în reprezentări perceptibile. Au expus lucrări preotul Vasile Davidoiu şi doamna Marieta Fleacă. Rugăciunile de mulţumire ale preoţilor Vasile Davidoiu şi dr. Mihai Petian şi minirecitalul celor două artiste care au deschis simpozionul au întregit o manifestare de excepţie, care le-a permis oaspeţilor veniţi din Franţa să înţeleagă o dată în plus cât de profund este ataşamentul românilor faţă de valorile spirituale şi umane.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Directorul Bibliotecii Academiei Române, prof. dr. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei, i-a întâmpinat pe academicienii din La Rochelle sosiţi la Bucureşti în prezenţa multora dintre cei ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiei şi a invitaţilor doctorului Barbu Dem. Theodorescu. După urările de bun venit, tuturor celor prezenţi le-a fost prezentat un documentar în limba franceză, menit a înfăţişa cele mai importante momente din istoria prestigioasei instituţii, date referitoare la documentele aflate în custodie şi imagini cu marcante personalităţi ale culturii române care au condus Biblioteca. Nu au lipsit nici câteva audiţii după vechi plăci de patefon, care au redat arii din opere sau vocea marelui om politic Ion I.C. Brătianu la Conferinţa de Pace de la Paris. După cuvântul rostit de către cel mai vechi membru al Academiei din La Rochelle, geograful Marc Chesnel, cei prezenţi au fost invitaţi să viziteze expoziţii cu documente din Cabinetele de Stampe, Manuscrise, Desene, Hărţi, Numismatică şi Fotografii. Ghidaţi de domnul Nicolae Noica şi de doamna Ana Blandiana, la rându-i membru corespondent al Academiei Române, reprezentanţii delegaţiei franceze şi gazdele române din Bucureşti, Constanţa şi Sibiu au putut vizita expoziţia comemorativă dedicată Memorialului de la Sighet.
 Impecabil organizată de Primăria Sălişte şi Liceul "Ioan Lupaş" a fost şi masa rotundă, găzduită în elegantul spaţiu al sălii de festivităţi şi ceremonii din incinta şcolii, care i-a adus alături pe membrii Academiei vechi de aproape trei secole şi pe o parte din tinerii din Mărginimea Sibiului care s-au remarcat prin înaltele studii derulate în ţară şi în afara ei, încununate sau aşteptând să fie încununate cu titlul de doctor. Dialogul – la care au participat din sală domnişoarele Maria Şpan şi Ioana Ciocan, doamnele Rodica Popa Comăniciu şi Claudia Mihăilescu, domnul Mihai Hanzu, şi prin intermediul calculatorului domnişoara Denisa Murzea, de la Viena, şi domnii Ilie Hanzu, de la Marsilia, şi Adrian Hanzu, de la Graz – a fost unul care i-a încântat pe universitarii sibieni Ioana Creţu şi Lucian Giura, pe doctorul Barbu Dem. Theodorescu, pe preoţii din Mărginime şi pe cei veniţi din Sibiu, pe profesorii şi elevii, mulţi îmbrăcaţi în frumosul port popular al zonei, aflaţi în sală. De fapt, întreaga organizare a unui eveniment de înaltă ţinută i-a încântat pe mesagerii Franţei, primiţi cu pâine şi sare, cu steaguri tricolore şi cântece patriotice de primarul Horaţiu Răcuciu, profesorii Marius Boromiz, Radu Bâja şi Mihaela Barbu, preoţii parohiilor săliştene şi localnicii care transmit din generaţie în generaţie amintirea vizitelor făcute la Sălişte de mari personalităţi ale Franţei, vizite evocate atât de frumos şi explicit în discursul directorului Marius Boromiz.
Membru corespondent al Academiei de Litere, Ştiinţe şi Arte din La Rochelle şi membru de onoare al Academiei Române, Înaltpreasfinţitul Dr. Laurenţiu Streza şi-a întâmpinat confraţii francezi la intrarea în incinta Mănăstirii închinate Domnului de către Constantin Brâncoveanu la Sâmbăta de Sus. După ce li s-au prezentat celor ce s-au simţit onoraţi să se afle în înălţătorul univers al Ortodoxiei vechiul lăcaş de închinăciune, colecţiile de obiecte de cult, biblioteca şi atelierele destinate restaurării unor inestimabile valori, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu şi-a invitat oaspeţii francezi în apartamentele particulare, precum şi la masa pe care a oferit-o în cinstea acestora. A fost momentul unui elevat dialog cu academicienii francezi şi însoţitorii lor români, tuturor Înaltpreasfinţia Sa oferindu-le simbolice daruri, dovezi ale dragostei ce o poartă celor ce-L au pe Dumnezeu în suflet.
Întreaga vizită a celor ce au venit sau revenit la Sibiu de la Academia de Litere, Ştiinţe şi Arte din La Rochelle a fost plină de evenimente şi întâlniri ce au făcut ca vechi şi trainice legături ce există între Franţa şi România să fie o dată în plus reliefate. Indiferent dacă au fost primiţi la Biserica "Duminica Tuturor Sfinţilor" de către preot dr. Mihai Petian, alături de doamna Mihaela Petian şi de un comitet parohial însufleţit de doamna Mariana Lomotă, dacă au fost pe urmele călugărilor cistercieni la Abaţia din Cârţa – acolo unde gazdă primitoare a fost părintele Michael Reger, dacă au trăit experienţa trecerii Oltului cu podul plutitor, aidoma înaintaşilor călugări, un cadou al primarului din Cârţa, domnul Daniel Cânduleţiu, sau au fost întâmpinaţi în comună şi trataţi după datina străbună de preotul parohiei Poieniţa – Vasile Davi-doiu – şi doamna Sanda Davidoiu, distinşii reprezentanţi ai elitelor intelectuale franceze au simţit căldura şi frumuseţea sufletelor românilor. La fel cum au putut simţi farmecul Sibiului într-un circuit efectuat alături de un atât de competent ghid – dr. Răzvan Pop, poate cel mai îndreptăţit prin cunoştinţe şi ataşament să vorbească despre destinul unui oraş niciodată cucerit. Petrecerea privată organizată în unul din cele mai frumoase locuri ale Săliştei – "Întrepărauă" – a fost cel mai potrivit moment în care cei ce au fost oaspeţi şi gazde pentru o săptămână şi-au putut spune unii altora că în lume trainice legături se statornicesc doar între cei ce înţeleg că liantul dintre sufletele oamenilor este generat de îngemănarea dintre dragoste şi spiritualitate.
Împlinirea unei vizite care a făcut ca între Franţa şi România legăturile create în timp să fie un pic şi mai puternice a fost posibilă cu ajutorul unor instituţii de marcă, al unor companii comerciale – Continental Forum, Silva – Best Western, Terasa Arini, Vatra Mărginimii, Delea Nouă, "Ileana"-, dar mai ales cu cel al unor oameni mereu preocupaţi de tot ce înseamnă desăvârşirea, în modul cel mai frumos posibil, destinul neamului de români. Calde mulţumiri adresate familiilor: preot dr. Mihai şi Mihaela Petian, preot Vasile şi Sanda Davidoiu, prof. dr. Lucian şi Maura Giura, dr. Alexiu şi Marcela Tatu, av. Dorin şi Mariana Suciu, ec. Gheorghe şi Carmen Popa, ec. dr. Teodor şi Maria Banciu, Nicolae şi Alina Stancu, Gheorghe şi Maria Mihăilescu, ing. Florian şi Andreea Mihăilescu; doamnelor: dr. Rodica Popa Comăniciu, Claudia Mihăilescu, Mihaela Gâţă, Doiniţa Costăchescu şi domnilor: dr. Barbu Dem. Theodorescu, dr. Răzvan Pop şi ec. Darius Mihăilescu, fără de ajutorul şi prezenţa cărora vizita academică ar fi fost cu mult mai puţin împlinită, reprezintă, totuşi, atât de puţin!

Tiberiu Dumitru Costăchescu

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

06 iulie 2023 la 23:28
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
Neluţu Luca, încrezător că echipa sa va marca în prelungiri, cu ASA: ”Le-am spus că ăsta e momentul”. Motivul pentru care a fost eliminat
Antrenorul echipei din Şelimbăr a povestit, în conferinţa de presă, cum le-a spus celor de pe banca de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
În sfârşit victorie… ”Călăreţii roşii” câştigă în prelungiri, după patru înfrângeri consecutive, dar preţul e scump: trei cartonaşe roşii
Echipa din Şelimbăr s-a impus, duminică, pe ”Municipalul” sibian cu 1-0 în faţa celor de la ASA Tg....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.