Bogdan Trif: "Pensiile speciale ale parlamentarilor trebuie să dispară!"

Acasa >

Articol

Partidul Social Democrat a depus, din nou, un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Este un demers firesc, care vine să demonstreze, prin fapte, că social-democrații își respectă concetățenii care i-au trimis în Parlament și nu au nevoie de privilegii necuvenite.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Reforma pensiilor speciale, impusă prin PNRR, trebuie să înceapă cu eliminarea indemnizațiilor pentru limita de vârstă acordate parlamentarilor.

Reprezentanții USR, care au redactat PNRR-ul, și o parte din PNL, în frunte cu fostul premier Florin Cîțu și miniștrii de la acea vreme care au semnat PNRR-ul, doar au trâmbițat, în campanie electorală, că vor desființa toate pensiile speciale. Cu toții au omis tocmai pensiile parlamentarilor. Nu a fost o eroare de redactare, ci o intenție clară de a profita de bani nemeritați.

Inițiativa PSD reia, practic, un alt proiect de lege propus anterior tot de PSD, pentru eliminarea pensiilor speciale. Se abrogă din Statutul deputaților și senatorilor (Legea 96/2000) prevederile art. 49 și 50 privind indemnizația pentru limită de vârstă. Plata acestor indemnizații va înceta imediat după adoptarea legii.

Proiectul anterior depus de PSD a fost declarat neconstituțional, însă obiecțiile CCR nu au vizat conținutul legii, ci procedura accelerată prin care a fost adoptat, considerând că parlamentarii nu au avut timp suficient să aprofundeze textul legii pentru a-l putea dezbate în mod adecvat. De această dată, se va ține cont de obiecțiile CCR și se vor respecta la linie termenele privind procedurile parlamentare, astfel încât legea să nu poată fi declarată neconstituțională.

Acum, PSD va readuce politicienii cu picioarele pe pământ! Există, în România, pensionari care trăiesc în sărăcie și suferință, în timp ce alții încasează pensii exorbitante, pe care nu le merită. Acest lucru nu mai poate fi tolerat!

Parlamentarii care vor să readucă echilibrul în societatea românească trebuie să înceapă cu ei!

Voi vota pentru eliminarea pensiilor speciale ale deputaților și senatorilor! Și așa ar trebui să facă fiecare parlamentar responsabil!

Deputat Bogdan Trif,
Președintele Organizației Județene PSD Sibiu

Autor
07 iunie 2023 la 07:59

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 2 ore
Minor ajuns la spital după ce a intrat cu bicicleta-ntr-o mașină, pe Ulița de Sus
Polițiștii rutieri intervin la un eveniment rutier, produs în localitatea Ilimbav, din comuna Marpod. Din primele cercetări efectuate a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Baza Sportivă Obor, în centrul atenției în minivacanța de 1 Mai
Baza Sportivă Obor a fost vineri, un punct de atracție pentru iubitorii de sport, dar și pentru amatori....
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Două dispariții semnalate de polițiști: o fată de 23 de ani și un bărbat de 48 de ani
Poliţiştii sibieni caută o tânără în vârstă de 23 de ani, care a plecat de acasă fără a...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Derbi pentru locul întâi în play-out. Măldărășanu: ”Suntem într-un moment bun al nostru, pozitivi, încrezători, mergem la Galați să câștigăm”
Antrenorul Marius Măldărășanu, a declarat, înaintea plecării spre Galați, unde FC Hermannstadt întâlnește Oțelul, duminică seara, în etapa...
Actualitate
4 min de citit