Târgul de producători locali revine la Biertan

Târgul de producători locali revine la Biertan

Primăria Comunei Biertan deschide seria de târguri lunare, pentru promovarea producătorilor și meșteșugarilor din Colinele Transilvaniei, printr-un prim eveniment ce va avea loc sâmbătă, 13 mai, între orele 09 – 17, în Piața Centrală din localitatea Biertan.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Târgul se bucură de prezența producătorilor din cadrul a două cooperative locale din zona Dealurile Târnavelor și Podișul Mediașului, care vor expune spre vânzare legume de sezon, produse procesate, brânzeturi și nu numai. Alături de ei se vor afla și producători din Valea Hârtibaciului. Vizitatorii la târg se vor putea delecta cu produse de panificație tradiționale (pâine de casă pe vatră, lichiu), ceaiuri din plante medicinale și delicii dulci (ciocolată de casă, siropuri, dulcețuri). Totodată, târgul oferă posibilitatea de a cunoaște producătorii, de a afla mai multe despre modul de preparare al produselor, proveniența materiei prime și alte detalii obținute direct de la sursă.

Pe lângă de-ale gurii, vizitatorii vor găsi la târg, produse de tip hand-made și vor avea parte de ateliere interactive, alături de meșteșugarii din zonă.

Prin acest tip de eveniment, ne dorim să reînviem tradiția și recunoașterea localității Biertan ca fiind nu doar sediul episcopal evanghelic timp de 300 de ani în perioada medievală, ci și gazda unuia dintre cele mai importante târguri din așa-numitul Weinland (Țara Vinului). Eco-turismul și susținerea producătorilor locali sunt piloni centrali în strategia de dezvoltare a comunei noastre. Invităm pe toți iubitorii de autentic și patrimoniu să ne viziteze și să ia acasă cu ei nu doar amintiri și fotografii, ci și o parte din rodul muncii oamenilor care lucrează în comunitate”, spune Mircea Mihai Dragomir, primar al comunei Biertan.

Următoarele târguri sunt planificate în a 3-a sâmbătă a fiecărei luni după cum urmează:

17 iunie, 15 iulie, 19 august, 16 septembrie, 21 octombrie, 18 noiembrie, 15 – 17 decembrie (Târg de Crăciun).

Despre Biertan

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Comună tipic săsească, Biertan este situată geografic în centrul României și are o istorie bogată în evenimente și fapte. Primele urme concrete datează din secolul IV d.H și sunt reprezentate de piesa creștină numită Donarium, aflată în prezent la Muzeul Național de Istorie din București. Adevărata istorie a Biertan-ului începe odată cu colonizarea sașilor la mijlocul secolului XII, la chemarea regelui ungur Geza II, pentru apărarea graniței de sud a regatului împotriva năvălirilor barbare. Prima atestare documentară a Biertan-ului datează din 1283. În evul mediu așezarea cunoaște o dezvoltare înfloritoare, locuitorii ocupându-se cu agricultura și viticultura, dar și cu diverse meșteșuguri aduse cu ei din țara de baștină. Meseriașii s-au organizat destul de devreme în corporații, și, mai târziu, în bresle, ceea ce a dus la elaborarea, în 1376, a primului Statut al Breslelor din cele Șapte Scaune. În 1418 obține dreptul de a ține târg săptămânal de sâmbătă, ceea ce i-a permis o puternică dezvoltare economică. A începutul secolului XVI erau în Biertan 19 bresle care cuprindeau 25 de meserii. Pe lângă acestea mai existau și meseriași care nu făceau parte dintr-o breaslă anume. Organizarea în bresle a durat până la primul război mondial când producția industrială a sufocat încetul cu încetul producția manuală a maiștrilor meșteșugari, ducând la declinul lor.

Apogeul dezvoltării este atins in secolul XVI când așezarea cuprindea aproape 4000 de locuitori. Întinderea ei era mai mare ca astăzi casele fiind construite din lemn și acoperite cu stuf. În evul mediu, Biertan se dezvoltă ca un centru meșteșugăresc înfloritor, în concurență pentru supremație cu Mediaș. Pierde întrecerea în 1552, dar devine în 1572 reședința episcopilor sași evanghelici și rămâne astfel aproape 300 de ani.

Evenimentul este susținut de Asociația Județeană de Turism Sibiu și Colinele Transilvaniei – destinație ecoturistică certificată.

11 mai 2023 la 12:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 2 ore
Sibiencele schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de echipe din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 ore
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.