Pompierii au fost solicitați să intervină, vineri seara, în jurul orei 21.00, în apropiere de strada Orzului, pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la un autoturism.
La fața locului au intervenit o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.
Autoturismul ardea generalizat, fără a exista pericol de propagare, întrucât acesta era pe un câmp deschis.
Incendiul a fost lichidat, însă autoturismul a ars în totalitate.
Potrivit reprezenanților ISU Sibiu, din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a constatat că incendiul a fost provocat în urma unei acțiuni intenționate, prin utilizarea de materiale combustibile. (L. B.)
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Adrian POPESCU
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Mihai POPA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA