Raluca Turcan: „Voi depune o nouă inițiativă legislativă pentru dezvoltarea unui program național de sprijin pentru copiii cu părinți plecați în străinătate!”

Raluca Turcan: „Voi depune o nouă inițiativă legislativă pentru dezvoltarea unui program național de sprijin pentru copiii cu părinți plecați în străinătate!”

Voi depune, în parteneriat cu Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene și cu susținerea parlamentarilor PNL, o nouă inițiativă legislativă pentru crearea unui nou program național de sprijin pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate. Avem fonduri europene, în valoare de câteva milioane de euro, pe cel puțin 10 ani de acum înainte, pentru sprijinirea directă a copiilor care au rămas în grija bunicilor sau rudelor acasă. Ei au nevoie de sprijin suplimentar pentru a-și continua studiile, pentru a se integra și pentru a trece mai ușor peste trauma despărțirii de părinți.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În acest moment, riscurile ca acești copii să aibă multe absențe, să înregistreze rezultate scăzute la școală sau chiar să abandoneze studiile sunt foarte mari. În plus, foarte mulți se autoizolează și pot suferi de anumite tulburări emoționale și comportamentale.

Conform datelor furnizate de ANDPDCA, în decembrie 2020, erau înregistrați un număr total de 75.136 copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Pe de altă parte, Ministerul Educației într-o evaluare paralelă arată că cifrele sunt mult mai mari decât ale ANDPDCA. În decembrie 2017, acestea indicau existența unui număr de 159.038 de copii cu părinții plecați în străinătate.

Situația este extrem de gravă, chiar dacă luăm în calcul primele cifre – aproape 30% dintre copii erau complet lipsiţi de grija părintească: 13.253 aveau ambii părinţi plecaţi în străinătate, 9.409 proveneau din familii în care părintele unic susţinător era plecat. 3.047 de copii aflaţi singuri acasă au ajuns în sistemul de protecţie specială (din care 647 în centre de plasament şi 568 în grija asistenţilor maternali).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Acești copii au nevoie de un sprijin specializat. Iar orice program trebuie să fie susținut de fonduri concrete. Prin noul program pe care îl vom legifera ne asigurăm că banii europeni vor fi cheltuiți în beneficiul direct al acestor copii prin diverse programe educaționale, de asistență de specialitate, tabere, rechizite și materiale pentru învățare, sprijin de pachete integrate (after-school, masă, consiliere etc).

Am convingerea că, la fel cum a fost privit la început, cu scepticism, proiectul „Masa la Școală”, în timp și acest program național va fi susținut de toți colegii și, mai ales, își va demonstra utilitatea.

În plus, reamintesc că am depus, încă din sesiunea trecută, câteva proiecte de legi care vin în sprijinul pensionarilor cu venituri mici, flexibilizarea și simplificarea relațiilor de muncă, suport pentru angajatori și angajați în vederea păstrării locurilor de muncă în caz de alertă sau urgență. Acestea au trecut deja de votul Senatului și au ajuns în dezbatere la Camera Deputaților. Le voi urmări și susține în comisiile de specialitate și în plen.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Toate aceste proiecte vin să îmbunătățească viața oamenilor!

#proiectebune

#faptebunepentruoameni

Autor - ADVERTORIAL
01 februarie 2023 la 16:24
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Cel mai mare showroom LEPAS din Europa, deschis la Sibiu. Marca auto chineză intră pe piața românească
Brandul auto LEPAS, parte a grupului chinez Chery, și-a deschis miercuri, 30 septembrie, primul showroom din România, la...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 4 ore
Antrenorii de la Academia de Fotbal Alma Sibiu, la “Professional Coaching Summit”
Mai mulţi antrenori ai Academiei de Fotal Alma Sibiu au fost prezenţi, zilele trecute, la “Professional Coaching Summit”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
ULBS și Academia Forțelor Terestre au deschis noul an universitar: mai mulți studenți confirmați la Sibiu
Astăzi a avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2026–2027, organizată de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 8 ore
Sibiu Open 2026: Turneu dedicat copiilor şi juniorilor, organizat conform clasificării internaționale UTR
Turneul de tenis Sibiu Open revine între 9 și 12 octombrie, cu o nouă ediție dedicată copiilor și...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
Poveștile lui Ion Creangă se aud și în limba germană la Teatrul „Gong” din Sibiu
Poveștile lui Ion Creangă ajung pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu și în limba...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
Cât mai valorează ”călăreţii roşii”? Şelimbărul e la mijlocul clasamentului valorilor loturilor din Liga 2
2,27 milioane de euro este valoarea de piaţă a tururor jucătorilor din lotul lui Eugen Beza, conform site-ului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
ACS Champions păstrează trofeul la Sibiu. “Panterele” câştigă “Champions Trophy U15 by Bistroteca Baum” după finala cu Rapid
Sala “Transilvania” şi Sala Polivalentă din Şura Mică au găzduit, în zilele de 26 și 27 septembrie, meciurile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Fetele de la Interstar, a treia victorie consecutivă în campionat. Sibiencele au maximum de puncte
Echipa feminină de fotbal a Interstarului a câştigat cu 5-1 meciul disputat duminică, 27 septembre, în etapa a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Campionatul Național de XCM și-a desemnat campionii, la Păltiniș: A căzut cortina şi peste sezonul al XV-lea al Triadei MTB
Munții Cindrel au fost scena celei mai importante competiții de ciclism montan din această toamnă. Triada MTB Păltiniș...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreuperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 01.10.2026 CARTISOARA, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
„Jungla” de Ada Milea deschide programul lunii octombrie la Teatrul Gong. 64 de evenimente pentru copii și adolescenți
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu pregătește un program bogat în luna octombrie. Nu mai puțin de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
17 zile până la ASTRA Film. Dumitru Budrala: „Există povești care încep într-o familie și ajung să vorbească despre noi toți”
ASTRA Film Festival revine la Sibiu între 17 și 25 octombrie, cu o ediție care adună documentare despre...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.