Păstrați actele de identitate în siguranță! Reprezentanții Direcției Județene de Evidență a Persoanelor informează care sunt amenzile în caz de pierdere sau deteriorare

Păstrați actele de identitate în siguranță! Reprezentanții Direcției Județene de Evidență a Persoanelor informează care sunt amenzile în caz de pierdere sau deteriorare

Reprezentanții Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Sibiu au transmis un material informativ cu privire la normele legale în materie de evidență a persoanelor. Pentru a proteja cetățenii de aplicarea sancțiunilor și pentru a preîntâmpina eventualele situații în urma cărora ați putea fi sancționați, DJEP, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu, a transmis care sunt drepturile și obligațiile pe care le avem.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astfel, titularii actelor de identitate sunt obligaţi să ia măsuri pentru a evita deteriorarea, distrugerea, pierderea sau furtul acestora, amenda aplicabilă fiind în cuantum de 25 lei – 50 lei;

Persoana care a găsit sau a intrat în mod fortuit în posesia unui act de identitate, indiferent cine este titularul acestuia, este obligată să îl depună ori să îl trimită, în termen de 24 de ore, la cel mai apropiat serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor sau la cea mai apropiată unitate de poliţie. Și în această situație vorbim despre o contravenție care se sancționează cu 25 lei – 50 lei. Aceeași sancțiune se aplică și în cazul în care actul de identitate declarat pierdut sau furat, care a fost ulterior găsit de titular, nu a fost predat în termen de 48 de ore la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor unde a fost declarat evenimentul.

Totodată, cetățenii trebuie să știe că în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, sunt obligați să solicite eliberarea actului de identitate, altfel riscă o sancțiune cuprinsă între 40 lei și 80 lei.

Titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat să solicite eliberarea unui nou act de identitate, după cum urmează:

a) cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile; 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

b) în termen de 15 zile de la producerea uneia dintre situaţiile pe care le enunțăm, și anume: dacă s-a modificat numele sau prenumele titularului, data ori locul naşterii; la schimbarea domiciliului; în cazul schimbării denumirii sau rangului localităţilor şi străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înfiinţării localităţilor sau străzilor; la atribuirea unui nou C.N.P.; în cazul deteriorării actului de identitate; în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate; când imaginea facială din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului; în cazul schimbării sexului; în cazul anulării actului de identitate. Pentru nerespectarea acestor dispoziții, sancțiunea aplicabilă stabilită de legiuitor este de 40 lei – 80 lei.

Reprezentanții Direcției mai aduc la cunoștință și faptul că, persoanele care îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa sunt obligate să ceară înscrierea în cartea de imobil la noua locuinţă în termen de 15 zile de la mutare. De asemenea, persoanele care locuiesc în imobil sunt obligate să prezinte actul de identitate responsabilului cărţii de imobil, la solicitarea acestuia, pentru actualizarea cărţii de imobil – în ambele situații, sancțiunea pentru nerespectare este, de asemenea, de 40 lei – 80 lei.

Important de știut de către cetățeni este și situația în care actul de identitate al unei persoane fizice nu poate fi reţinut în afara cazurilor prevăzute de lege. Prin urmare, pentru reținerea, fără drept, a unui act de identitate, sancțiunea este cuprinsă între 75 lei – 150 lei.

Nu în ultimul rând, este interzisă darea, primirea sau solicitarea actului de identitate drept garanţie pentru prestarea unor servicii, pentru încredinţarea unor bunuri şi valori, pentru plata datoriilor sau în alte scopuri, de către persoanele neautorizate, situații cărora li se aplică sancțiunea amenzii contravenționale de 75 lei – 150 lei.

 

18 ianuarie 2023 la 14:24
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 16 ore
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 21 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 1 zi
Liviana Dan, omul din spatele celei mai ample expoziții Ștefan Câlția
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 1 zi
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 18.06.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 2 zile
(P) Bazinul Olimpia se renovează din temelii!
Au început lucrările de renovare a Bazinului Olimpia, una dintre cele mai importante și emblematice baze sportive din...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.