GEORGE L. NIMIGEANU – POEME PENTRU TĂMĂDUIREA DE SINE

GEORGE L. NIMIGEANU – POEME PENTRU TĂMĂDUIREA DE SINE

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antologie lirică

Selecţia textelor aparţine a două doamne, profesoare strălucite de limba şi literatura română, Ligia Csiki şi Livia Nimigeanu, soţia celui dispărut cu câţiva ani în urmă. Procesul de selectare a poemelor existente în cele 19 volume, a fost o misiune destul de grea care, după cum remarca şi Ligia Csiki, prefaţatoarea cărţii, acest lucru implicând, vrând, nevrând  şi un anumit grad de subiectivitate. De altfel, este aceasta o treabă cu care se confruntă orice antologator.             

În alegerea poemelor s-a procedat, fireşte, la respectarea cronologică  a apariţiei volumelor începând cu cel de debut intitulat "Colinele singurătăţii" la Editura Dacia din Cluj Napoca în anul 1983. Legat de acest eveniment,  îmi face deosebită plăcere a aminti că el a produs o mare emoţie şi bucurie în cadrul Cenaclului "Octavian Goga" al cărui membru deosebit de activ era George, atât la şedinţele ordinare de lucru, cât mai ales la manifestările cu publicul, iar aceste acţiuni erau foarte frecvente pe atunci în urbea noastră. Am avut în acea vreme, prin organizarea unor şezători literare şi întâlniri cu scriitori de seamă din câmpul literaturii, ocazia de a cunoaşte pe: cei de la revista "Vatra" din Târgu-Mureş, în frunte cu Romulus Guga, cei de la revistele clujene "Tribuna" şi "Steaua", în frunte cu  Dumitru Radu Popescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor şi Aurel Rău, cei de la revista "Astra" din Braşov conduşi de Daniel Drăgan şi Nicolae Stoie, cei de la  "Orizont" avându-l în frunte pe Anghel Dumbrăveanu şi, de bună seamă, pe cei din Sibiu, adică pe cei trei "Mirceşt", respectiv Mircea Ivănescu, Mircea Tomuş, echinoxistul Ion Mircea, dar şi pe alţii. Au poposit la asemenea manifestări  şi  reprezentanţi ai capitalei între care i-aş aminti doar pe cei doi colegi ai mei de facultate,  Gheorghe Pituţ şi Ioan Alexandru şi lista ar putea continua cu multe, multe nume destul de sonore.                            

 Profesoara Ligia Csiki, care a pătruns profund, cu gândul dar şi cu sufletul, în universul liric al poetului a dovedit din plin un ascuţit simţ critic, cu absolut nimic mai prejos decât prestigioşii săi comentatori. Ea a urmărit pas cu pas evoluţia profesorului de educaţie fizică de la volumul de debut, "Colinele…" şi până la ultima plachetă, "Anatomia iluminării", care a văzut lumina tiparului cu foarte puţin timp înainte de a se prăpădi concitadinul nostru. Referindu-se la evoluţia lirismului, de la prima la ultima plachetă se poate observa o unicitate, limbajul poetic suferind unele modificări nesemnificative. Antologatoarea îl citează în acest sens pe criticul Cornel Moraru care afirmă că "ultima carte şi prima, a debutului, s-ar putea inversa cronologic", prospeţimea lirei  fiind una constantă.                                                

În prefaţă, profesoara L. Csiki distinge două căi ce pot fi scoase în evidenţă: pe de o parte una "formală" iar, pe de altă parte una, "metaforică". Alternanţa versului clasic, ritmat şi rimat cu cel liber, nu impietează  frumuseţea limbajului liric al poetului. În ceea ce priveşte  exprimarea metaforică, se susţine că aceasta este una extrem de diversă, determinând stări emoţionale inefabile. Ligia Csiki aduce în prim plan multitudinea temelor propuse de scriitor acestea fiind: "singurătatea, înstrăinarea, trecerea timpului, istoria opresivă, nedreptatea, burgul în umbra timpului, iubirea în toate formele ei, interogaţia ca modus vivendi, relaţia cu cuvântul, amintirea (memoria), umilinţa în faţa divinităţii". Legat de această temă a interogaţiei, profesoara Ligia Csiki relevă un aspect interesant şi anume acela că întrebările sunt izvorâte din dorinţa nestrămutată de "cunoaştere şi de integrare în Împărăţia lui Dumnezeu".  Această integrare conceptuală este privită ca o contopire cu pronia divină şi sub forma unui inedit dialog, formă ce ne reaminteşte de unul din celebrii psalmi ai autorului "Cuvintelor potrivite", Tudor Arghezi. Spre deosebire de marele său înaintaş, care-şi exprima dorinţa de a se convinge de existenţa Tatălui ceresc, ("Vreau să te pipăi şi să urlu: Este" n.m.), George Nimigeanu vrea să devină  o permanenţă  a divinităţii în fiinţa sa. Acest poem face parte din volumul cu titlul semnificativ, nici nu se putea altfel, "Fiinţa întrebării" (1996).                                   

Imagine intercalată
Imagine intercalată

O parte interesantă a antologiei o constituie capitolul "Referinţe critice"  în care sunt expuse fragmente extrase din unele cronici semnate de autori consacraţi, profesionişti în domeniul criticii literare. Doar doi  dintre aceştia sunt din capitală, Alexandru Condeescu şi Ion Roşioru, cei mai mulţi aflându-se în cele două zone arhicunoscute de scriitor, Transilvania şi Bucovina, în cele două arealuri ducându-şi cea mai mare parte a existenţei sale. Poetul  sibian Mircea Ivănescu şi Victor Felea din cercul revistei clujene "Tribuna", iar criticii Alexandru Cistelecan, Iulian Boldea şi Cornel Moraru, toţi trei  redactori ai revistei târg-mureşene "Vatra", au scos în evidenţă talentul incontestabil al poetului, volumele editate bucurându-se de o bună primire din partea iubitorilor de poezie. Aş preciza că autorul "Tămăduirii…" a avut foarte  strânse legături cu gruparea revistei anunţate, astfel se şi explică faptul că jumătate din cărţile lui au văzut lumina tiparului în oraşul Tg. Mureş. Pe aceeaşi lungime de undă s-au clasat şi criticii din zona de nord a ţării, respectiv Adrian Dinu Rachieru, Constantin Hrehor, Cassian  Maria Spiridon şi Maria Toacă (Cernăuţi) care, şi ei scot în evidenţă valenţele artistice  ale poetului bihoreano-medieşean.             

Din toate părerile cronicarilor amintiţi, o idee fermă şi definitorie se desprinde, aceea că poetul George L. Nimigeanu este un creator ce şi-a câştigat un binemeritat loc, cu un timbru şi o voce absolut originale, în peisajul liricii româneşti.

În încheiere aş dori să remarc faptul că apariţia acestui impresionant volum, tipărit în condiţii tehnice ireproşabile, a fost realizată  în preajma datei de 3 ianuarie, ziua de naştere a  regretatului  nostru poet. Aş mai adăuga un lucru şi anume că ilustraţia de pe copertă,  reprezentând o imagine a vechiului burg de pe malurile Târnavei Mari, este opera pictorului medieşean Ioan Şarlea.

                                GH. BUŞOIU

27 decembrie 2022 la 20:12
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 minute
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 15 minute
Ce facem în weekend la Sibiu: FITS, concerte, drumeții și evenimente pentru toate gusturile
Weekendul acesta, Sibiul devine capitala culturii, artei și distracției odată cu debutul unei noi ediții a Festivalului Internațional...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 23 minute
VIDEO | Progres de 13% pe primul tronson al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș. Se lucrează la unul dintre cele mai complexe noduri rutiere din România
Lucrările la primul tronson al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș au ajuns la un stadiu fizic de peste 13%,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 36 minute
Circulație închisă pe strada Gării din Mediaș în acest weekend. CFR anunță lucrări la trecerea la nivel cu calea ferată
Șoferii din Mediaș trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic în acest weekend. Compania Națională de Căi...
Actualitate
1 min de citit
acum 55 minute
ANUNȚ Direcţia Silvică Sibiu
Direcţia Silvică Sibiu cu sediul în Sibiu, str. Calea Dumbrăvii, nr. 140, organizează Licitaţie intermediară pentru vânzarea de masă...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Val de căldură peste Sibiu: urmează două zile cu temperaturi ridicate
Meteorologii anunță un weekend cu temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat în județul Sibiu și în mare parte...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
acum 1 oră
Constructorii au ajuns manageri de crize Cosmin Vîlcu, Conlan Group: „Antreprenorul a ajuns să fie orice, mai puțin constructor”
Industria construcțiilor este obligată să funcționeze într-o stare permanentă de alertă. În cadrul Forumului Construcțiilor 2026, lideri ai...
Actualitate
6 min de citit
acum 1 oră
Lucrări la rețeaua de transport apă potabilă în zona Calea Poplăcii – Stația de Tratare Apă Potabilă Dumbrava
Apă Canal Sibiu SA anunță că luni, 22.06.2026, intre orele 08.00 – 16.00, vor fi executate lucrari de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Femeie de 74 de ani, lovită pe trecerea de pietoni în Sibiu
O femeie în vârstă de 74 de ani a fost rănită vineri într-un accident rutier produs în municipiul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
AFT angajează soldați profesioniști. Sunt disponibile șase posturi
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a anunțat deschiderea concursului pentru ocuparea a șase posturi vacante de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 4 ore
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.