Accident între patru mașini, la Intersecția autostrăzii cu Drumul Național 1

Polițiștii rutieri au intervenit marți la un accident de circulație produs la intersecția dintre  DN 1, DC 67 și breteaua de coborâre de pe A1, în zona localității Săliște.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Din primele cercetări efectuate a rezultat că șoferul unui autoturism care circula dinspre bretea spre DC 67 a pătruns în drumul național fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus dinspre Alba spre Sibiu.

„În urma impactului, autoturismul condus dinspre bretea a fost proiectat într-un alt autoturism al cărui conducător auto staționa pe DC 67 așteptând să pătrundă în drumul național, acest auto fiind la rândul său proiectat în altă mașină aflată în spate”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.

Două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii rutieri efectuează cercetări în vederea stabilirii circumstanțelor exacte în care s-a produs accidentul.

Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale pentru 6 persoane. Echipajele SMURD au transportat la UPU Sibiu doi bărbați de 47, respectiv 56 de ani conștienți cu contuzie abdominală si traumatism cranio-facial. (L. B.)

 

Autor
20 decembrie 2022 la 13:19
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 12 ore
(FOTO) Ziua Națională a Înotului a fost sărbătorită printr-un concurs de natație, la Mediaș
Ziua Națională a Înotului a fost sărbătorită la Mediaș sâmbătă, 19 iulie 2025, printr-un concurs de natație organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Un urs semnalat de două ori într-o zi în Tălmaciu. Autoritățile au emis mesaje RO-Alert
După ce în cursul dimineții de luni locuitorii din Tălmaciu au fost avertizați cu privire la prezența unui...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
(FOTO) Riderii au testat traseul cu obstacole de pe Bd. Coposu. Prologul Red Bull Romaniacs e programat marți. Mai mulți sibieni la start
Ajuns la ediția cu numărul 22, cel mai dificil raliu hard enduro de pe mapamond e gata de...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Tânăr de 21 de ani, căzut în Olt, salvat într-o cursă contracronometru
Un tânăr de 21 de ani a căzut în râul Olt, în împrejurări deocamdată necunoscute. Un apel la...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Sadu s-a transformat într-o imensă arenă sportivă. Oaspeții, tratați cu bucate locale oferite gratuit
Comuna Sadu s-a transformat într-o mare arenă sportivă, cu prilejul evenimentului „Exploratori în satul luminii”. Cros, curse MTB...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Suferă de o boală cronică, dar a urcat pe munte. Salvamontiștii, chemați să o salveze
O femeie a avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor sibieni, după ce a resimțit dureri în zona lombară. Se...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
„Aperitivul” unei plimbări reușite cu Mocănița, descoperit pe Valea Hârtibaciului
Plimbările cu Mocănița sunt o experiență de neuitat, atât datorită peisajului pitoresc, cât și mijlocului de transport. Doi...
Eveniment
1 min de citit
acum 1 zi
Atenție la SMS-ul care te lasă fără bani! Cum să te ferești de escroci
Inventivitatea escrocilor pare să nu aibă limite, de aceea polițiștii sibieni atrag atenția asupra unui nou tip de...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Salina de la Praid s-a închis, sarea de acolo a ajuns la Sibiu, într-o rețetă
Cea de-a doua zi de Astra Multicultural a reușit să atragă un public numeros, mulți dintre participanți venind,...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Cu programul Rabla în aer, piața auto din România își calculează pierderile de pe o lună pe alta
Cu programul Rabla încă suspendat, dar cu promisiunea relansării, piața auto din România își calculează pierderile de la...
Actualitate
9 min de citit
acum 3 zile
Restricții de trafic, pe Valea Oltului. Când și unde se oprește circulația
Cei care au drum pe Valea Oltului sâmbătă trebuie să știe că sunt restricții de circulație în zonele...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 zile
(Video) Spectacol sub cerul liber: Sibiul a fost cucerit de gala de balet și operă din Piața Mare
Vineri seara, Piața Mare din Sibiu s-a transformat într-o scenă deschisă sub cerul liber, unde muzica și eleganța...
Actualitate
2 min de citit