Modernizarea Aeroportului Internațional Sibiu cu fonduri europene. Structură nouă pe 2,2 hectare, pentru o capacitate de aproximativ 2,5 milioane de pasageri

Autorizația de construire pentru obiectivul „Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii aeroportuare – activități economice” , proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, a fost emisă vineri. Astfel, proiectul de modernizare a infrastructurii Aeroportului Internațional Sibiu a atins o nouă etapă de progres, extrem de importantă și intră în linie dreaptă, anunță Consiliul Județean Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De la momentul semnării contractului de finanțare, iunie 2022 au fost derulate activități premergătoare necesare demarării lucrărilor de extindere: proiectare, autorizare de executare a lucrărilor, respectiv  organizarea de șantier. În baza autorizației de organizare de șantier și demolare emisă la data de 20 septembrie 2022 și până în prezent a fost realizat punctul de acces temporar pentru autovehicule și pasageri, activități de împrejmuire a zonei de șantier, îndepărtarea și evacuarea stratului vegetal, orizontalizarea terenului, precum și alte activități aferente proceselor organizatorice.

Noua structură va avea o suprafață construită de 22.400 m.p., cu o capacitate totală de procesare de aproximativ 2,5 milioane de pasageri, 6 filtre de securitate, 7 automate pentru self check-in, 10 ghișee check-in cu operator, unul dintre acestea deservind fluxul de VIP, 7 porți de îmbarcare, precum și alte dotări necesare traficului aerian internațional intra și extra comunitar, plus spații publice de uz comercial și utilitar.

”Avem șansa ca județul Sibiu să poată oferi locuitorilor săi, cât și celor din zonele limitrofe, un aeroport pe care îl dorim modernizat, extins și adus la nivelul actual de confort și securitate din domeniul transporturilor aeriene. Ne dorim lucrări de calitate, care să permită funcționarea optimă și eficientă a acestuia” – a declarat Daniela CÎMPEAN, Președinta Consiliului Județean Sibiu

 „În acest moment, intrăm în linie dreaptă și avem conturată imaginea de ansamblu în ceea ce privește derularea lucrărilor efective din cadrul acestui proiect de anvergură pentru Aeroportul Internațional Sibiu cu impact major asupra regiunii pe care o deservim.” – a declarat Marius Ioan GÎRDEA, Director General al Aeroportului Internațional Sibiu.

Acțiunile Aeroportului Internațional Sibiu R.A. sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu.

09 decembrie 2022 la 18:03
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 1 oră
Salina de la Praid s-a închis, sarea de acolo a ajuns la Sibiu, într-o rețetă
Cea de-a doua zi de Astra Multicultural a reușit să atragă un public numeros, mulți dintre participanți venind,...
Actualitate
2 min de citit
acum 7 ore
Cu programul Rabla în aer, piața auto din România își calculează pierderile de pe o lună pe alta
Cu programul Rabla încă suspendat, dar cu promisiunea relansării, piața auto din România își calculează pierderile de la...
Actualitate
9 min de citit
acum 13 ore
Restricții de trafic, pe Valea Oltului. Când și unde se oprește circulația
Cei care au drum pe Valea Oltului sâmbătă trebuie să știe că sunt restricții de circulație în zonele...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
(Video) Spectacol sub cerul liber: Sibiul a fost cucerit de gala de balet și operă din Piața Mare
Vineri seara, Piața Mare din Sibiu s-a transformat într-o scenă deschisă sub cerul liber, unde muzica și eleganța...
Actualitate
2 min de citit
acum 22 ore
Guvernul le-a pus gând rău polițiștilor locali. Sibiul, sub norma de un polițist la mia de locuitori
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, vineri, un nou pachet de măsuri prin care se urmărește reducerea cheltuielilor din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 22 ore
Măldărășanu, frustrat după remiza cu Metaloglobus: ”Să ai 2-0 la pauză și să nu iei toate punctele…”
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, era dezamăgit, la finalul meciului de pe ”Municipal”; după ce echipa sa a...
Actualitate
2 min de citit
acum 23 ore
Sport, natură și voie bună la Sadu: comuna găzduiește evenimentul „Exploratori în satul luminii”
Comuna Sadu se pregătește să găzduiască duminică, 20 iulie, un eveniment dedicat mișcării, naturii și socializării. Sub genericul...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(ACTUALIZARE) Prima victorie se (mai) lasă așteptată! FC Hermannstadt, la fel ca în sezonul precedent, remiză cu o nou-promovată la primul meci acasă!
Tibi Căpușă a deschis scorul încă din minutul 3, apoi Ianis Stoica a făcut 2-0 înainte de pauză....
Eveniment
6 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Acordurile lăutei se vor auzi în Biserica Evanghelică din Sibiu
Lăuta este un instrument muzical cu coarde ciupite, cu o istorie fascinantă ce se întinde pe mai bine...
Cultură
3 min de citit
acum 1 zi
Utilajele și muncitorii au început lucrul pe încă un lot din autostrada Sibiu-Făgăraș
Lucrările de construcție pe noul lot al autostrăzii A13 Sibiu – Făgăraș au fost demarate recent. Potrivit surselor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Dispozitivul C-Arm folosit în premieră la Spitalul Militar de Urgență Sibiu pentru manevre intravasculare exploratorii și terapeutice
Aparatul Roentgen mobil cu braț C, cunoscut și sub denumirea de C-Arm, este un dispozitiv radiologic mobil utilizat...
Eveniment
2 min de citit
acum 1 zi
De la mapă, la sapă: viitorii arhitecți învață să tencuiască cu bălegar în „Țara Colibelor”
18 studenți la Arhitectură din cadrul facultăților din București și Cluj trudesc de zor la refacerea unui fost...
Actualitate
2 min de citit