Autostrada Sibiu – Piteşti: „Da, ceva nu se leagă: 48 de luni pe 30,35 km relativ simpli și doar 45 pe 37,4 km prin creierii munților. Nu ne puneți să vă explicăm "logica" responsabililor CNAIR”

Autostrada Sibiu – Piteşti: „Da, ceva nu se leagă: 48 de luni pe 30,35 km relativ simpli și doar 45 pe 37,4 km prin creierii munților. Nu ne puneți să vă explicăm "logica" responsabililor CNAIR”

Asociația Pro Infrastructura a filmat, zilele trecute, autostrada Sibiu-Pitești pe tronsonul dintre Pitești și Curtea de Argeș și apreciază că lucrările sunt în termen, dar ritmul poate fi accelerat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Suntem în grafic, dar se poate accelera ritmul pe Secțiunea 5 Sibiu-Pitești. Sâmbătă, 03.12.2022, am filmat din aer toți cei 30,35 kilometri ai Autostrăzii A1 dintre Pitești și Curtea de Argeș.

În iulie vă spuneam că suntem foarte dezamăgiți de progresul în teren și de atitudinea antreprenorului general, WeBuild, unul din cei doar câțiva pe care-i considerăm serioși. La final de an, șantierul este cât-de-cât în grafic dar este loc de (mult) mai bine.

De exemplu, italienii de la WeBuild au în obligații întocmirea documentației pentru relocările de utilități dar invocă o ordonanță abrogată care, spun ei, li s-ar aplica și ar pasa responsabilitatea la stat. Au pierdut procesul în primă instanță însă au făcut apel. Așa că, până la noi ordine, stâlpii LEA tronează în mijlocul autostrăzii.

În octombrie, CNAIR a raportat un stadiu fizic oficial de 23,70% la un an după emiterea ordinului de începere lucrări din 01.09.2021. În prezent, după ce vedem din dronă, s-a ajuns la 26-28%. Constructorul nu are voie să nu respecte generosul termen contractual de 4 ani de execuție.

Într-adevăr, lotul nu este ușor. Are peste 30 de km și, deși nu traversează un relief accidentat, traseul croșetează prin zone mlăștinoase și/sau inundabile pe lângă acumulările de pe Argeș. Asta se traduce în terasamente (ramblee) foarte înalte, podețe fără număr și peste 5 kilometri de poduri și viaducte pe autostradă (nu socotim pasajele peste A1 și pe cele din nodurile rutiere).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Una peste alta, un an mediocru pe acest șantier. Sperăm că 2023 le va aduce o viteză în plus celor de la WeBuild, mai ales în perspectiva startului pe Secțiunea 3 Sibiu-Pitești, cel mai mare contract pe care CNAIR l-a atribuit prin licitație în istoria sa: 5,32 miliarde lei pentru 37,4 km. CNAIR promite că emite ordinul de începere în februarie 2023, antreprenorul având la dispoziție 12 luni de proiectare și 45 de execuție.

Da, ceva nu se leagă: 48 de luni pe 30,35 km relativ simpli și doar 45 pe 37,4 km prin creierii munților. Nu ne puneți să vă explicăm "logica" responsabililor CNAIR.

Cert este că italienii de la WeBuild au mult de tras pe cei aproape 68 de kilometri de pe coloana vertebrală a infrastructurii rutiere din România. Sperăm să-și respecte blazonul și obligațiile contractuale, deși le va fi foarte greu mai ales cu ritmul și atitudinea din 2022”, a scris Pro Infrastructura.

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

08 decembrie 2022 la 12:19
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 16 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 19 ore
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 20 ore
Liviana Dan, omul din spatele celei mai ample expoziții Ștefan Câlția
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 20 ore
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 1 zi
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 18.06.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 2 zile
(P) Bazinul Olimpia se renovează din temelii!
Au început lucrările de renovare a Bazinului Olimpia, una dintre cele mai importante și emblematice baze sportive din...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.