Un volum – doxologic, sinteză teologică a propovăduirii în Ortodoxie

Un volum – doxologic,  sinteză teologică a propovăduirii în Ortodoxie

Bunul meu coleg ieșean, Părintele Roger Coresciuc, a finalizat așezarea în iconomia lecturii noastre a minunatului volum Sfântul Grigorie Palama. Omilii (ed. Doxologia, Iași, 2022, 830 pg.). Primul din seria de autor dedicată Sfântului Grigorie, volumul, admirabil îngrijit de Părintele Dragoș Bahrim este a doua ediție a întregului Omiliar palamit, tradus după ediția critică publicată de Vasileios S. Pseutonkas (2005). Autor al unei opere ascetice și pastorale cu adevărat impresionante, o sinteză completă și încă izvor de valoare exegetică în sinteza Tradiției Apostolice și Patristice a Bisericii noastre, Sfântul Grigorie Palama, episcopul mistic al Tesalonicului (1296-1359) uimește încă lectorul și desăvârșește efortul înțelegerii marilor teme ale vieții duhovnicești. Suntem așadar dinaintea unei ediții jubiliare, fiind dedicată „Anului comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”, anul care tocmai stă să se încheie. În Introducere Părintele Roger Coresciuc ne oferă propria cheie de lectură-pastorală a Omiliilor: „Lecturând Omiliile palamite, cititorul modern va descoperi o lume imprimată de necesitatea pocăinței și a îndumnezeirii prin ortopraxie și ortodoxie, și nu de dezideratele de împlinire personală circumcise lumii acesteia. Omul nu se afirmă pe sine, potențându-și calitățile, ci se dezvoltă doar dacă harul lui Dumnezeu își găsește sălaș într-o inimă înfrântă și deschisă energiilor necreate și îndumnezeitoare ale lui Dumnezeu. Lumea Omiliilor palamite este, de aceea, lumea unei teologii desprinsă din experiența harului, în care lucrarea și prezența lui Dumnezeu în creație trebuie înțelese plecând de la pătimirea acestei prezențe și de la simțirea nemijlocită a Acestuia. Teologia care rămâne la nivelul unei expuneri de informație teologică nu își găsește locul și rostul în dinamica pe care discursul omiletic palamit a propus-o creștinilor din Tesalonicul secolului al XIV-lea, atât de actual celor din secolul al XXI-lea. Uimitor în aceste omilii este modul în care discursul teologic palamit, extrem de elaborat, ajuns în Triade la un rafinament greu de egalat, adevărat pisc al gândirii teologice bizantine, este accesibilizat pastoral creștinilor simpli, care-l audiau poate duminică de duminică pe mitropolitul lor” (pp. 15-16). În textele omiliilor veți identifica mărturia de credință a unui arhiereu viu în Hristos, preocupat să lămurească credincioșilor săi – și prin ei nouă- Triadologia, Hristologia și Pnevmatologia, asupra cărora Sfântul Grigorie alcătuiește precizări dogmatice care punctează fundamental învățătura ortodoxă despre mântuire. Hristos Domnul, în viziunea palamită Pedagog și Călăuzitor dar și „ordonator” al creației- proces prin care o face transparentă înțelesurilor spirituale- vine nu doar să schimbe un plan ci să asume fundamental- prin faptă și cuvânt- lucrarea mântuirii noastre.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

            În finalul Introducerii sale   Părintele Roger Coresciuc ne oferă, în cel mai practic sens al cuvântului, cheile de înțelegere ale Omiliilor palamite (pp. 24-25): a) încadrarea lor în contextul abordărilor teologice  majore din textele palamite, numite „polemice”; b) identificarea problematizărilor de ordin social, economic și politic; c) critica inegalităților sociale nu este o formă de ideologizare socialistă a discrepanțelor sociale ci rezultatul unei adânci analize antropologice care nu îl scoate pe Dumnezeu din actul creației, din construirea unei ordini dumnezeiești a misiunii regale a omului. Interesant cum în sinteza cheilor lecturii Părintele Coresciuc se simte cunoașterea profundă, de către traducător, a gândirii palamite. În limbaj modern el ne atenționează: „…cititorul Omiliilor va remarca insistența Sfântului Grigorie Palama asupra posibilității curățirii de aceste traume existențiale. Fundamentul hristologic al mântuirii este un fir roșu care străbate multe dintre predicile palamite. Se înțelege astfel că discursul palamit nu este unul pur social ci unul profund antropologic, care vede în nedreptatea socială o consecință gravă a neînțelegerii antropologice” (p. 25); d) atenția sporită la perspectiva eshatologică prin care poate fi descoperit cu adevărat înțelesul duhovnicesc al exegezei lumii, așa cum este propusă de Sfântul Grigorie;  e) identificarea echilibrării între trăirea isihastă și realismul pastoral, evitând tulburătorul de Duh activism care ne încearcă azi (întreg „tabloul de chei”, pp. 24-26).

            În iconomia volumului urmează cele 63 de rostiri ale Sfântului Grigorie Palama care ne oferă, până astăzi, azimut mântuirii. Multe din prezentele omilii au avut traduceri anterioare, realizate de către Părinții Ioan I. Ică jr., Eugen Moraru, Ciprian Streza, Victor Manolache, Dumitru Belu, Olimp Căciulă- repere în generații întregi de teologi dispuși să cuprindă învățătura palamită în cercetarea lor, în viața lor. Remarcăm efortul Părintelui Roger Coresciuc nu doar de a alinia textele ci de aprofundare a sensurilor. 63 de icoane omiletice, 63 de ferestre prin care putem privi viața în Hristos.

Autor -
02 decembrie 2022 la 19:28
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 12 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 13 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.