Medicina naturistă: Cum orpim sângerările rapid

Medicina naturistă: Cum orpim sângerările rapid

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cea mai bună plantă pentru sângerări este ardeiul iute roşu. Efectul apare în 10 secunde. Ardeiul iute roşu opreşte atacul de cord. A fost folosit de peste 9.000 de ani de amerindieni ca aliment şi medicament. Iuţeala din gustul său se datorează capsaicinei, ingredientul cel mai activ din plantă. Ardeiul roşu nu ar trebui să lipsească din cabinetul niciunui medic de familie şi nici din trusa medicului de la urgenţă. Atâta timp cât pacientul mai respiră, medicul trebuie să toarne pecienţilor o lingură de ardei iute pisat într-o cană de apă fierbinte. În rănirile externe, în zece secunde sângerările se vor opri după administrarea de ardei iute roşu. Praful de ardei iute roşu se aplică din belşug pe rană, reducând sângerarea. Ardeiul iute poate fi folosit şi pentru tăieturi mici şi zgârieturi.  Ardeiul iute roşu opreşte sângerările şi în acelaşi timp dezinfectează, oprind infecţia. Praful de ardei iute nu ustură atunci când este aplicat direct pe o rană deschisă. Dacă avem de-a face cu o rană mare care sângerează abundent, sunaţi la salvare, dar în acelaşi timp puneţi şi praf de ardei iute într-o cantitate considerabilă. Ardeiul iute poate opri şi sângerările interne dacă este administrat oral. Conţine şi o cantitate mare de vit. A şi vit. C. Este singura plantă care opreşte sângerarea şi curăţă rana prin dezinfectare, concluzionează dr. Richard  Schulze.

 

Autor -
29 noiembrie 2022 la 19:07
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Ce facem în ultimul weekend de vară la Sibiu. Festivalul Brânzei și al Țuicii, bazar caritabil și drumeții în natură
Vara lui 2026 este aproape gata, iar Sibiul și împrejurimile pun la dispoziție mai multe activități pentru ultimul...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 1 zi
FITS 2027 va avea tema „Lumină”. Festivalul se va desfășura între 18 și 27 iunie
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) și-a anunțat tema pentru ediția din 2027. Cea de-a 34-a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 1 zi
Gara Mocăniței din Cornățel, readusă la aspectul de odinioară
Gara din Cornățel, una dintre clădirile emblematice ale Mocăniței de pe Valea Hârtibaciului, și-a recăpătat aspectul de odinioară....
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Cifrele turismului sibian: ce a câștigat și ce a pierdut județul | Cum arată topul național
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 3 zile
Destinul copilului adoptat din Sibiu de Ana Pauker
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
8 min de citit
23 August la Sibiu, în două limbi. Cum uniformiza propaganda comunistă presa română și germană
Timp de peste patru decenii, 23 August a fost una dintre zilele în care regimul comunist încerca să...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 zile
Recomandarea săptămânii | Tudor St. Popa: „Flori pentru Algernon”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Trei zile de cântec, joc și tradiție la Șura Mare și Hamba. Festivalul „Daniel Rosalim” începe cu „Cina la stână”
Festivalul Cântecului și Jocului Popular „Daniel Rosalim – Fiii Satului Șura Mare-Hamba” revine în acest weekend cu trei...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 1 săptămână
Cerere de căsătorie în avion, deasupra Vârfului Suru
Oana și Eugen s-au cunoscut în luna august a anului trecut, după ce s-au înscris la o ieșire...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 săptămână
Cum au fost confiscate clopotele bisericilor și acoperișul de pe Turnul Sfatului, acum 110 ani | Drama uitată din trecutul Sibiului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
15 min de citit
acum 2 săptămâni
Aspirator Kärcher pentru uz casnic: puterea nu este singurul criteriu care contează
Un aspirator poate părea alegerea simplă dintr-o casă, până când trebuie să-l folosești pe covor, parchet, canapea și...
Timp liber
7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 săptămâni
Festivalul Plăcintelor revine la Tălmăcel. O după-amiază cu bucate locale, muzică populară, ateliere și foc de tabără
Tălmăcelul se pregătește de o nouă sărbătoare dedicată uneia dintre cele mai cunoscute bunătăți ale satului. Cea de-a...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.