Teatrul de Balet Sibiu dansează în decembrie la Râmnicu Vâlcea și Otopeni

Teatrul de Balet Sibiu dansează în decembrie la Râmnicu Vâlcea și Otopeni

După o serie de trei spectacole la Sibiu care se vor dansa cu casa închisă pe 5, 6 și 8 decembrie 2022, Teatrul de Balet Sibiu dansează vineri, 9 decembrie 2022, de la ora 18:30, la Casa de Cultură a Sindicatelor Râmnicu Vâlcea și sâmbătă, 10 decembrie 2022, de la ora 19:00, la Centrul Cultural „Ion Manu” Otopeni, spectacolul de balet clasic „Spărgătorul de nuci”. La Sibiu, spectacolul va fi prezentat la începutul anului 2023, pe 26, 27 și 28 ianuarie, atât la matineu, pentru copii, cât și seara, de la ora 19:00, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

„Spărgătorul de nuci”, o experiență magică de sărbători pentru întreaga familie

Baletul clasic „Spărgătorul de nuci”, pe muzica lui P. I. Ceaikovski, coregrafia originală Marius Petipa și Lev Ivanov este unul dintre cele mai îndrăgite și așteptate spectacole în fiecare iarnă. Adaptarea coregrafică a montării de la Sibiu a spectacolului este realizată de coregrafele Hanna Pogoretskaya și Maryna Koziar, sub coordonarea lui Gerard Mosterd. Spectacolul spune povestea Clarei, o fetiță care primește în dar de Crăciun o păpușă Spărgător de nuci. În visul din seara de Crăciun, Clara trăiește într-o lume de basm, cele mai captivante aventuri alături de Spărgătorul de nuci care se transformându-se într-un prinț. Muzica fabuloasă a lui Ceaikovski, dansurile virtuoase, magnificul corp de balet, fac din acest frumos spectacol o experiență magică de sărbători, pentru întreaga familie.

 

Caseta artistică a spectacolului „Spărgătorul de nuci”

COREGRAFIA ORIGINALĂ: Marius Petipa și Lev Ivanov

Imagine intercalată
Imagine intercalată

ADAPTARE COREGRAFICĂ: Hanna Pogoretskaya și Maryna Koziar, sub coordonarea lui Gerard Mosterd

MUZICA: P.I. Ceaikovski

ASISTENȚI COREGRAFIE: Adela Floricioiu, Aleisha Gardner și Sabrina Rinaldi

DECORURI: Denis Kovaliov

COSTUME: Dorin Gal

LiBRET: E.T.A. Hoffman

 

DISTRIBUȚIE:

Clara: Michaela Gobas

Fritz: Henrique Ferreira

Spărgătorul de nuci, Prințul: Guido Sarnataro

Drosselmeyer: Victor Tomashek

Arlechinul: Manuel Sanchez

Fairy Doll: Remi Nakano

Regele Șobolan: Johan Mancebo

Cavalerul: Nathaniel Lillington

Zâna Dulciurilor: Ayaka Nagai

Dans spaniol: Gabriela Checo, Miguel Teixeira

Dans arab: Alba Fernandez, Johan Mancebo

Mirlitons: Chihiro Tamai, Beatriz Reis, Monica Viqueira, Ludovica Tontodonati

Dans chinez: Henrique Ferreira, Remi Nakano

Dans rusesc: Soliști: Kenichi Murata, Mattia Longhitano, Manuel Sanchez

Clovni: Răzvan Iacob, Lazaro Ortega, Fulvio Zamagna

Fluturele: Hana Saito

Doamna Stahlbaum: Maria Trabalon

Tații: Miguel Teixeira, Nathaniel Lillington, Cătălin Bucureșteanu, Fulvio Zamagna

Mamele: Camille Texier, Hana Saito, Marta Parise, Sonia Leonte

Băieții: Lazaro Ortega, Răzvan Iacob, Kenichi Murata, Mattia Longhitano

Fetele: Candela Nieto, Monica Viqueira, Laura Trabalon, Chihiro Tamai

Soldații: Camille Texier, Maria Trabalon, Marta Parise, Sonia Leonte, Monica Viqueira, Beatriz Reis

Șobolanii: Nathaniel Lillington, Miguel Teixeira, Lazaro Ortega, Mattia Longhitano, Cătălin Bucureșteanu, Fulvio Zamagna

Fulgii de zăpadă:   Soliști: Hana Saito, Machi Goto

Fulgii de zăpadă – Ansamblu: Camille Texier, Marta Parise, Chihiro Tamai,    Monica Viqueira, Laura Trabalon, Beatriz Reis, Candela Nieto, Ludovica Tontodonati, Alba Fernandez, Gabriela Checo

Florile: Camille Texier, Marta Parise, Chihiro Tamai, Monica Viqueira, Laura Trabalon, Ludovica Tontodonati, Alba Fernandez, Sara Zanzon, Maria Trabalon, Candela Nieto, Gabriela Checo, Machi Goto

Servitoarea: Ana Luca

 

 

 

29 noiembrie 2022 la 06:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 15 ore
Ce facem în ultimul weekend de vară la Sibiu. Festivalul Brânzei și al Țuicii, bazar caritabil și drumeții în natură
Vara lui 2026 este aproape gata, iar Sibiul și împrejurimile pun la dispoziție mai multe activități pentru ultimul...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 1 zi
FITS 2027 va avea tema „Lumină”. Festivalul se va desfășura între 18 și 27 iunie
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) și-a anunțat tema pentru ediția din 2027. Cea de-a 34-a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 1 zi
Gara Mocăniței din Cornățel, readusă la aspectul de odinioară
Gara din Cornățel, una dintre clădirile emblematice ale Mocăniței de pe Valea Hârtibaciului, și-a recăpătat aspectul de odinioară....
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Cifrele turismului sibian: ce a câștigat și ce a pierdut județul | Cum arată topul național
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 3 zile
Destinul copilului adoptat din Sibiu de Ana Pauker
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
8 min de citit
23 August la Sibiu, în două limbi. Cum uniformiza propaganda comunistă presa română și germană
Timp de peste patru decenii, 23 August a fost una dintre zilele în care regimul comunist încerca să...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 zile
Recomandarea săptămânii | Tudor St. Popa: „Flori pentru Algernon”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Trei zile de cântec, joc și tradiție la Șura Mare și Hamba. Festivalul „Daniel Rosalim” începe cu „Cina la stână”
Festivalul Cântecului și Jocului Popular „Daniel Rosalim – Fiii Satului Șura Mare-Hamba” revine în acest weekend cu trei...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 1 săptămână
Cerere de căsătorie în avion, deasupra Vârfului Suru
Oana și Eugen s-au cunoscut în luna august a anului trecut, după ce s-au înscris la o ieșire...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 săptămână
Cum au fost confiscate clopotele bisericilor și acoperișul de pe Turnul Sfatului, acum 110 ani | Drama uitată din trecutul Sibiului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
15 min de citit
acum 2 săptămâni
Aspirator Kärcher pentru uz casnic: puterea nu este singurul criteriu care contează
Un aspirator poate părea alegerea simplă dintr-o casă, până când trebuie să-l folosești pe covor, parchet, canapea și...
Timp liber
7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 săptămâni
Festivalul Plăcintelor revine la Tălmăcel. O după-amiază cu bucate locale, muzică populară, ateliere și foc de tabără
Tălmăcelul se pregătește de o nouă sărbătoare dedicată uneia dintre cele mai cunoscute bunătăți ale satului. Cea de-a...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.