Raluca Turcan: ”În baza proiectului pe care l-am inițiat, vaccinarea e mult mai facilă”

Raluca Turcan: ”În baza proiectului pe care l-am inițiat, vaccinarea e mult mai facilă”

Românii se vor putea vaccina împotriva gripei în farmacii, anunță deputatul de Sibiu Raluca Turcan, inițiatoarea proiectului, în urmă cu doi ani.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Românii pot face un singur drum până la farmacie, unde să se și vaccineze”

Vaccinarea este singura metodă care și-a dovedit eficiența împotriva virusului gripal, susține Raluca Turcan.

”La doi ani după ce am creat grupul de lucru pentru reglementarea facilă a vaccinării populației, acum, în sfârșit, acest lucru este posibil.

Știm cu toții că gripa sezonieră este o cauză majoră a deceselor pe timp de iarnă şi a numărului mare de internări în spitale. De asemenea, ea este asociată cu eforturi financiare ridicate pentru achiziționarea de vaccinuri, în condițiile în care vaccinarea este singura metodă care și-a dovedit eficienta în protejarea noastră”, susține Turcan.

Conform proiectului, nu mai este nevoie de achiziția vaccinului din farmacii și ducerea lui la medicul de familie pentru administrare, totul se poate face acum în farmacii, explică deputatul de Sibiu,

”Mă bucur să constat că ideea noastră a fost aprobată în sfârșit și nu mai este aruncată într-un sertar la minister. Imediat după instruirea personalului farmaciilor, românii care doresc să se vaccineze vor avea și alternativa imunizării antigripale la nivelul farmaciei, fără să mai fie necesar să urmeze o cale birocratică care nu era decât o barieră în calea accesului la vaccinare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Un om activ, care muncește și poate are și copii, nu are timp să meargă la farmacie să caute vaccinul, apoi să se programeze la medicul de familie, să îl transporte în siguranță și să mai si aștepte vaccinarea.

Acum, în baza proiectului pe care l-am inițiat, pot face un singur drum până la farmacie, unde să se și vaccineze”, a mai spus Raluca Turcan.

În săptămâna 3 – 9 octombrie numărul de infecții respiratorii acute a crescut cu 25% față de aceeași perioadă din 2021

Programul a fost aprobat prin Ordin al Ministrului Sănătății publicat în Monitorul Oficial al României în 24 octombrie (Ordin 3262/19 octombrie 2022).

Infecția cu virusul gripal vine pe fondul imunității scăzute a populației, după ce purtarea măștii și distanțarea socială au dus la o circulație redusă a virusurilor gripale timp de mai multe sezoane.

Conform datelor INSP, prezentate de Agenția de presă Rador, numărul de infecții respiratorii acute din săptămâna 3 – 9 octombrie 2022 este deja cu 25% mai mare comparativ cu aceeași perioadă din 2021.

În vederea creșterii accesului populației la servicii de vaccinare pentru prevenirea gripei sezoniere, farmaciile comunitare și farmaciștii care vor dori să se implice în această activitate de prevenție prin dezvoltarea sferei de servicii farmaceutice pe care le asigură, se vor putea pregăti și autoriza conform reglementărilor nou aprobate.

„Prin acest program pilot de vaccinare antigripală, farmaciștii își pot aduce contribuția în

mod concret la campaniile de sănătate publică ce vizează prevenţia. Așa cum am demonstrat și în timpul pandemiei COVID-19, suntem alături de pacienții noștri cu servicii farmaceutice adaptate la provocările sistemului de sănătate și la nevoile lor,” a declarat domnul prof. dr. farm. Dumitru Lupuliasa, președintele Colegiului Farmaciștilor din România.

Autor - ADVERTORIAL
25 octombrie 2022 la 15:59
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 9 ore
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Troițele și oamenii de piatră, veghetorii unei lumi uitate. Dumitru Budrala: „Fiecare troiță are în spate o poveste concretă — o viață, o pierdere, un eveniment”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
A marcat în poarta ”călăreţilor roşii”, acum se pregăteşte să marcheze pentru aceştia. Ce transferuri mai face CSC Şelimbăr
Cu două zile înainte de meciul din etapa a II-a a Ligii 2, de pe teren propriu, cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
MA-GIS-TRAL! David Popovici, un nou titlu de campion european şi nou record al competiţiei
David Popovici a câştigat, în urmă cu câteva minute, al treilea titlu european consecutiv în proba de 100...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.